Cu toate că răspândirea unei asemenea noutăți de 1 aprilie ridică anumite semne de întrebare, veștile pregătite de cei de la Shimano pentru pasionații de șosea tot rămân notabile. Este vorba în primul rând de setul 105, care a primit aspectul și o parte din trăsăturile mai-marilor săi Ultegra și Dura-Ace, dar și de frânele pe disc hidraulice adaptate seturilor mecanice și o pereche de roți special creată pentru astfel de frâne.
Shimano 105 evoluează
Noua generație Shimano 105 va purta seria 5800 și va fi disponibil din luna iunie a acestui an. De departe, îmbunătățirea semnificativă privește aspectul setului, care imită acum formele Ultegra și Dura-Ace, dar, judecând după greutatea sensibil mai mare și prețul mai mic, Shimano nu a folosit aceleași materiale. Prin urmare, n-as paria pe o calitate similară, însă producătorul susține că 105 a moștenit și o acționare mai rapidă și mai precisă de la seturile superioare.
Într-o mișcare caracteristică pentru toate marile companii, și alte tehnologii mai eficiente au fost aduse la un nivel mai accesibil grație noului 105, trăsături cum ar fi un șurub de reglaj pentru manete sau o pârghie mai lungă pentru schimbătorul de față. Și angrenajul cu patru brațe se înscrie în acest nou val și, mai mult, poartă un beneficiu cu adevărat salutar pentru buget, acela că este compatibil atât cu plăcile standard, cât și cu cele pentru angrenaje Compact Drive. Prin urmare, se pot monta plăci de 34, 36, 39, 50, 52 și 53 de dinți, care vor rula împreună cu unul dintre cele 3 seturi cu 11 pinioane: 12-25, 11-28 și 11-32. Da, ați citit bine, 105 va avea de acum 11 viteze, iar judecând după mărimea pinioanelor se pare că acest număr de pinioane va ajunge o echipare standard pentru cursiere, indiferent că sunt destinate celor mai înrăiți dintre noi sau începătorilor absoluți. Versiunea cu patină lungă a schimbătorului de spate confirmă această ipoteză.
Nu în ultimul rând, Shimano ne informează, ca de fiecare dată, că eficiența frânării a fost îmbunătățită, acum cu 10%, însă am lua mai degrabă în seamă opțiunea direct mount pentru frâna de față, specifică cursierelor aero, și posibilitatea de a monta anvelope late de 28mm.
Ne îndreptăm spre epoca frânelor pe disc
Iar Shimano conduce „asaltul”. Dacă până acum frânele hidraulice pe disc ale japonezilor erau o afacere rezervată doar seturilor electronice Di2, Dura-Ace și Ultegra, din luna august a acestui an producătorul nipon va pune pe piață manete pentru astfel de frâne, compatibile cu seturile mecanice.
Speculația spunea că Shimano a lansat frâne hidraulice doar pentru seturile electronice pentru că sistemul electric mai compact permitea montarea rezervorului de ulei mineral și a celorlalte piese necesare în interiorul manetei fără a-i altera fundamental forma. Așa că singura problemă în cazul manetelor mecanice era cea de spațiu, situație pe care Shimano a rezolvat-o elegant prin fabricarea unei noi manete. Japonezii au înghesuit înăuntrul noilor manete mecanice componentele aferente frânelor pe disc hidraulice și susțin că cele două mecanisme se împacă de minune și mantele noi rezultate își păstrează trăsăturile ergonomice. Pe lângă că sunt compatibile cu seturile mecanice 105, Ultegra și Dura-Ace, manetele ST-RS685 includ și șurubul de reglaj menționat mai sus în articol.
Și etrierul frânei a fost actualizat, cablajul mergând spre interiorul său, pe când rotoarele rămân tot cele dotate cu tehnologia Ice, compuse din 3 straturi de material (oțel-aluminiu-oțel), disponibile în mărimile de 140mm și 160mm.
Tot la capitolul frâne pe disc remarcăm și noul set de roți WH-RX830, o pereche tubeless pentru 11 viteze, fără margini de frânare și de mărimea 17c (circa 23mm lățime exterioară), care, în mod oarecum așteptat, îmbunătățește rigiditatea și este compatibilă cu anvelope mai balonate.
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…