Categorii: Biciclete de munte

i-track Suspension este în căutarea cinematicii pentru suspensia perfectă

În privinţa suspensiei spate există două idei principale la această oră: crearea unei suspensii care să fie corectă din punct de vedere al cinematicii şi folosirea unui shock deschis sau crearea unei suspensii mai simple şi mai uşoare care foloseşte un shock mai complicat cu valve sau senzori. Spre exemplu avem Brain de la Specialized, DCRV de la Trek, DYAD de la Cannondale sau chiar shock-uri electronice. Avem în acelaşi timp platforme precum DW-Link, VPP sau Split Pivot care funcţionează în aşa fel încât cinematica să fie cât mai apropiată de ideal.

Unul din principalele lucruri despre care designerii de biciclete discută este anti-squat-ul sau anti-bob – tendinţa suspensiei de a rezista compresiei sau extensiei în timp ce greutatea este transferată spre spate în timpul acceleraţiei. Este complicat de prevăzut şi mai complicat de contracarat întrucât nu este vorba doar de o simplă ecuaţie ci o combinaţie de factori precum geometria cadrului, transmisia, pivoţii suspensiei, zona de contact cu solul a anvelopelor, centrul de greutate al riderului etc.

i-track, Australia, este una din puţinele companii care îşi fac publice informaţiile atât de devreme în stadiul de design. Ei au realizat până acum 3 prototipuri din oţel şi spun că vor continua să experimenteze până când o altă companie mai mare va dori să folosească designul lor.

La final întrebarea care rămâne este dacă merită ca producătorii să folosească piese existente sacrificând din designul suspensiei sau ar trebui ei să ajungă la extreme pentru a realiza suspensia ideală fără a ţine cont de estetică sau cât de complicată este?

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma