După ce au anunțat încă de anul trecut intenția de a lansa o pereche de pantofi LoreOne de ciclism imprimați 3D din carbon, Lore spune că scheletul intern adaptabil al pantofilor a fost ajustat complet și include acum și protecții exterioare aerodinamice pentru doritori. Noii pantofi LoreOne sunt în sfârșit disponibili în ediția limitată Founders Edition, performanțele lor fiind uimitoare, la fel cum e și prețul. Producătorul îi numește cei mai puternici pantofi de ciclism ce au existat vreodată.
E clar că acești pantofi vor avea performanțe uimitoare de tipul ”transfer mai bun al puterii”, ”eficiență îmbunătățită”, ”câștiguri potențiale”, ”energie salvată” și că ”vor schimba sportul”, texte cu care se lansează orice model de top. De data aceasta aprecierile vin de la triatletul de top Timothy O’Donnel, care i-a testat în timpul procesului de proiectare.
Colby Pearce, fost profesionist și deținător de recorduri la ciclism de șosea și velodrom, acum antrenor și bike-fitter, spune că noii pantofi Lore sunt cu trei pași în fața oricăror altor modele de pe piață. Tehnologia lor este cu ani lumină în fața concurenței iar pantofii Lore vor schimba pentru totdeauna modul în care interacționăm cu bicicleta.
Lore nu a prezentat date cantitative care să acopere aceste declarații, însă pantofii LoreOne sunt cu siguranță revoluționari în concept și promit o nouă abordare pentru obținerea confortului și transferului de putere optimale când cicliștii apasă pe pedale.
Soluția e simplă în teorie: piciorul este scanat, apoi este imprimat 3D un exoschelet ce se potrivește perfect pe acesta, cu o prindere de plăcuțe pe talpă.
Trucul constă în combinarea de material suficient de ușor, rigid și rezistent, care să poată fi imprimat 3D, alături de rafinarea procesului de imprimare 3D pentru a-l face fezabil, precum și dezvoltarea unui software de proiectare care să genereze modelul de amplasare a materialului.
Oricum ai citi informațiile, pare un lucru greu de realizat, iar Lore a avut nevoie de câteva luni în plus decât a aproximat pentru a reuși să scoată produsul final pe piață.
Mai mult, Lore a făcut ca procesul să fie unul simplu din partea cumpărătorului. Acesta își scanează singur piciorul cu ajutorul unui software Morphic 3D Scan+Print folosind o aplicație pentru iPhone. Se obține astfel modelul virtual pe care Lore în folosește pentru a imprima 3D robotic pantofii LoreOne în atelierele lor din SUA, California, alimentate 100% cu energie regenerabilă.
Rezultatul este pantoful rigid Carbon Air Frame, format din două piese, cea superioară și cea inferioară, care se atașează una de cealaltă și care oferă un transfer excelent a energiei la pedale, în special în sprinturile la puteri mari, energia fiind transmisă mai eficient pe un unghi mai larg al rotației angrenajului. Lore spune că deoarece piciorul este prins de jur împrejur în mod egal, nu e nevoie ca pantoful să fie foarte strâns, cum e cazul altor pantofi de top, astfel că se obține un confort foarte bun.
Sub talpă, poziționarea punctelor de prindere ale plăcuței e optimizată în funcție de anatomia oaselor tălpii, determinată tot de scanarea 3D, fiind disponibilă varianta Look/Shimano cu 3 șuruburi sau Speedplay cu 4 șuruburi. Lore marchează pe talpă poziția exactă a oaselor metatarsiene 1 și 5 pentru ca alinierea plăcuțelor să fie foarte simplă și precisă.
În interiorul scheletului extern, piciorul e susținut de un ciorap moale Plush Zone care oferă confortul și aerisirea necesare.
Pantofii includ branțurile Ground Control dintr-un amestec de poliuretan și poliester texturat, acestea stimulează talpa pentru a activa mai bine sistemul muscular și nervos al piciorului.
Mai mult, protecțiile exterioare interschimbabile Aero Covers oferă proprietăți aerodinamice bune și impermeabilitate. Există trei opțiuni de protecții încă de la lansare: ediția specială Founders Edition aerodinamică, una textilă în culoare albă și una neagră pentru protecție pe vreme nefavorabilă.
Lore nu a precizat cu ce sistem se închid pantofii, decât că aceștia se desfac în două, partea inferioară și cea superioară. Acestea par să se îmbine cu ajutorul unor bucle vizibile în imagini. Pare de asemenea să existe o bandă velcro în zona superioară a pantofului, cu rol de reglaj final al strângerii.
Nu există momentan informații nici despre greutate, înălțimea față de pedală sau rigiditate față de cele ale altor modele de pe piață.
Performanța de top costă, iar LoreOne Founders Edition nu face excepție: pantofii pot fi rezervați pentru un preț de 1900$
Primele 277 de perechi comandate vor fi livrate începând cu toamna 2021 pe principiul primul venit, primul servit. Pachetul Founders Edition nu include doar pantofii LoreOne ci și cele trei perechi de protecții exterioare, un medalion comemorativ, un sac de transport și o căciulă de ciclism. Producătorii sunt convinși că cei ce sunt dispuși să plătească prețul acesta pentru o pereche de pantofi vor fi foarte mulțumiți, oferind o garanție de retur de 30 de zile în caz contrar.
Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.
Informații de pe bikerumor.com
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…