Vidraru Bike Challenge 2014 – raport de cursă

Weekendul trecut au avut loc mai multe concursuri de ciclism. Unii participanţi critică organizatorii că aceştia nu au grijă să nu îşi suprapună evenimentele. Însă să fim sinceri, ne bucurăm deja de multe concursuri de bicicletă aşa că a devenit imposibil ca măcar o parte din ele să nu se suprapună.

Noi am fost sâmbătă la Vidraru Bike Challenge 2014 (VBC14), un maraton mtb aflat anul acesta la a 2a ediţie. Am fost atraşi de numele competiţiei şi de faptul că nu am mai pedalat pe versatul vestic al văii râului Argeş. VBC14 nu este un concurs cu vizibilitate asemenea maratoanelor din jurul oraşelor mari unde ajungi chiar şi dacă nu ştiai de el. Aici vii dacă eşti în legătura cu comunitatea şi îţi place mai mult să pedalezi pe munte decât pe plat.

Maratonul a pus la dispoziţia participanţilor două lungimi de traseu – cel scurt de 35 km şi 1.000 m diferenţă de nivel, şi traseul lung de 90 km şi 2.300 m diferenţă de nivel. Dacă traseul scurt „nici nu exista” aşa cum povesteau participanţii înainte de start, traseul lung a fost rezervat celor cu adevărat pregătiţi fizic.

Startul s-a dat din comuna Arefu cu 5 km înainte de baraj. Pe această distanţă parcursă pe asfalt concurenţii s-au putut încălzi. Urcarea a fost mai uşoară decât anticipată aşa că sus, pe baraj, am ajuns pregătiţi. Imediat după ce am părăsit asfaltul am intrat într-un tunel relativ lung şi neiluminat. În plus suprafaţa de rulare nu era asfaltată ci neregulată. Organizatorul recomanda folosirea de lanterne însă cu ceva grijă secţiunea se putea parcurge fără probleme.

Tura scurtă a fost excelentă şi ciclabilă în cea mai mare parte a ei. Pe o singură porţiune, undeva aproape de cel mai înalt punct al traseului, rampa era şi mai înclinată, iar terenul plin de pietriş sau bolovani fapt care reducea considerabila aderenţa. Acolo mulţi participanţi au executat puţin push-bike. Finalul turei scurte se concretiza printr-o coborâre lungă pe care mai puteai recupera câteva poziţii în clasament dacă experienţa îţi permitea. S-a mers repede şi, deşi nu au fost zone tehnice, datorită vitezei mari trebuia să anticipezi aderenţa şi cât de strânse erau virajele pentru a nu ieşi în decor . La ediţia de anul acesta am avut noroc de vreme bună întrucât dacă ar fi plouat mulţi ar fi fost în pericol de a intra în hipotermie întrucât la deal nu se mai mergea decât puţin la final pe asfalt.

Spre deosebire de „scurtă” tura lungă a fost rezervată băieţilor mari. 90 km şi 2.300 m urcare nu sunt chiar pentru oricine. „După părerea mea concursul a fost gândit foarte aproape de cele din Austria şi Germania”, spune Valentin Pasa de la Lotus Bike, locul 1 la Categoria 40+. „Focusul a fost pus mai degrabă pe condiţia fizică a participanţilor decât pe tehnică ceea ce mie mi se pare binevenit având în vedere că în România concursurile de MTB sunt mai degrabă axate pe tehnică mergând uneori la extrem şi restrângând adresabilitatea”.

Diferenţa de nivel a fost considerabilă mai ales dacă ţinem cont de faptul că preţ de 37 km se urca constant. Toate însă erau compensate de un peisaj veritabil alpin. „În vârf te puteai întâlni cu concurenţi pe o scurtă bucată de traseu şi asta te motiva grozav pentru că puteai să vezi cine este în faţă şi în spate”, zice Vali. „Mai mult, mi s-a părut motivant faptul că am putut pedala 99,5% din traseu iar ruta a aleasă cu grijă asigura ciclabilitatea acestuia chiar dacă în zilele dinainte de concurs a plouat mult şi bine. în zona de vârf părea că va ploua zdravăn însă nu s-a întâmplat asta, oricum nu îmi făceam mari griji pentru că ştiam că nu vor fi probleme cu noroiul”.

Evenimentul a fost reuşit şi s-au văzut îmbunătăţirile faţă de anul trecut când maratonul s-a aflat la prima ediţie. „Organizarea concursului o evaluez bună chiar foarte bună, oamenii primitori şi dornici să te susţină ba chiar să te ajute. Punctele de alimentare ofereau cele necesare ba chiar aveau şi ulei de lanţ lucru pe care l-am apreciat. Marcajul a fost bun – înţeleg că mult mai bun decât anul trecut însă mai poate fi îmbunătăţit în unele zone. Dacă ar fi să văd ceva oportunităţi de a face lucrurile mai bine, as ilumina cumva cele două tunele, pentru că nu am văzut să aibă cineva lumină, iar în pluton a foarte ciudat de mers în beznă. Eu am preferat să rulez foarte încet, dar să nu car lanterna cu mine 90 km”.

Valentin Pasa cât şi subsemnatul am fost plăcut impresionaţi de eveniment. Recomandăm acest eveniment şi cu siguranţă vom reveni şi anul viitor.

Foto: Oana Capota, Petrut Floroiu, Doru Staiculescu