Operatorul național de transport feroviar CFR a adus o veste excelentă pentru, cel puțin, o parte din bicicliști: transportul bicicletelor pliabile în trenurile sale a devenit gratuit.
Chiar dacă tarifele pentru celelalte biciclete rămân la fel, compania tot va practica un tarif aproape neglijabil de 10 lei și 5 lei pentru trenurile InterRegio și Regio, respectiv, valabil pentru bicicletele care vor fi transportate nedemontate.
Revenind la gratuitatea care privește pliabilele, chiar dacă pentru moment aplicabilitatea se poate dovedi limitată, gestul reprezintă un pas spre propășirea intermodală a transportului local. Cu alte cuvinte, s-au creat niște premise de bază ca navetistul să folosească trenul, iar după ce se dă jos din acesta, desface bicicleta pliată până atunci și pornește pe drumul de la gară la serviciu. Firește, actualmente nu par a fi atât de mulți navetiști care dețin o pliabilă sau care ar găsi fezabilă o astfel de combinație, dar acest lucru nu face soluția cu nimic mai puțin practică. Nu în ultimul rând, decizia CFR denotă un anume progres în mentalitate din partea companiei, atât în sensul atragerii ca clienți a celor care preferă respectiva modalitate de transport, cât și prin faptul că recunosc extinderea gamei de biciclete și a avantajelor pe care le au cele pliabile.
Text integral privind tarifele CFR pentru transportul bicicletelor și schiurilor
Trenurile Interregio care oferă serviciul de transport pentru călători însoţiţi de bicicletă , le puteţi afla la casele de bilete ale CFR Călători sau consultând Mersul trenurilor de pe site-ul nostru www.cfrcalatori.ro (trenurile cu vagoane in care se pot transporta si biciclete au la „Servicii” simbolul pentru biciclete).
Pentru călătorii însoţiţi de biciclete, la trenurile cu regim de rezervare se alocă locuri în compartimentele alăturate spaţiului destinat depozitării acestora.
Pe durata transportului, călătorul va însoţi şi supraveghea bicicleta astfel încât să nu fie afectată siguranţa şi confortul călătorilor.
La trenurile IR la care exista pictograma corespunzatoare in Mersul Trenurilor de pe site-ul www.cfrcalatori.ro se pot lua la transport biciclete nedemontabile pentru care se va achita la casele de bilete un tarif de 10 lei
Atenţie! Călătoria fără bilet pentru bicicletă presupune plata în tren a unui tarif/kg/zonă km (o bicicleta se considera 15 kg) mai mare decat tariful de la casa de bilete !
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…