Recucerește-ți spațial din casă cu „Hide-A-Ride” | FreeRider
Categorii: Generale

Recucerește-ți spațial din casă cu „Hide-A-Ride”

Nu mai e niciun secret că este greu să găsești loc în casă pentru bicicletă, mai ales când stai la bloc și mai ales dacă ai mai multe biciclete. Dacă vrei să o lași undeva unde nu încurcă ok, găsești spațiu, dar atunci vei avea acces greu la ea și tu poate o folosești zilnic pentru drumul la serviciu. În situația asta bicicleta trebuie să fie la îndemână, iar asta înseamnă de multe ori să fie în drum.

Soluția „ascunderii” bicicletei pe tavan nu este nouă însă americanii de la „Hide-A-Ride” vin cu o variantă pe cât de simplă pe atât de practică și ușor de folosit. Suportul „Hide-A-Ride” se fixează pe tavanul casei, magaziei sau garajului și maschează bicicleta aproape perfect. În plus fixarea bicicletei în suport, ridicarea sa spre tavan cât și coborârea din tavan, se fac fără efort.

„Hide-A-Ride” se poate instala oriunde, iar spațiul necesar nu este mai mare decât cel ocupat în mod normal de o bicicletă. Un avantaj secundar al acestui suport este faptul că, întrucât susține bicicleta într-o poziție verticală, poți face diferite reparații și operațiuni de întreținere, la fel ca și când bicicleta ar fi montată pe un suport clasic de service. În funcție de înălțimea tavanului și înălțimea ta, bicicleta va fi la înălțimea umerilor tăi sau a pieptului. Suportul este gândit să fie instalat în camere înalte de 2,4 m.

Cu bicicleta fixată așa sus te poți gândi că este periculos ca nu cumva să-ți cadă în cap. Însă  „Hide-A-Ride” este dotat cu un telescop hidraulic care face ca bicicleta să fie coborâtă de pe tavan la fel de lin și încet cum se deschide hayonul portbagajului unei mașini.

Suportule este construit din materiale rezistente și poate susține biciclete cu o greutate maximă de 23 kg. Așadar acea cursieră de top de 7,5 kg va fi în siguranță. Tot la capitolul siguranță, în cazul în care suportul este instalat undeva la serviciu, iar bicicleta rămâne nesupravegheată, aceasta poate fi asigurată cu un antifurt de suportul fixat în tavan.

Cadrul bicicletei nu va fi deteriorat întrucât părțile metalice ale suportului care vin în contact cu cadrul bicicletei, sunt acoperite cu neopren. Suportul poate ține doar biciclete ce dispun de cadru cu top tube orizontal. Așadar nu va putea susține și biciclete cu cadru de damă. Prețul este de 245,8 Euro, plus livrare.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma