Categorii: Generale

Propunere legislativă: viteză maximă de 30 km/h pentru biciclete

Ministerul de Interne a lansat o propunere de modificare a Codului Rutier cu câteva adăugări care implică participanții non-auto la trafic.

Una dintre aceste propuneri este limitarea vitezei legale pentru biciclete la 30 km/h. Mai exact, textul legii va fi completat cu următoarea formulare: „Se interzice conducătorilor de biciclete să circule cu acestea cu o viteză mai mare de 30 km/h”.

Justificarea acestei adăugări este faptul că numărul de accidente în care au fost implicați bicicliștii este în creștere, fiind de 124 în 2020 față de 116 în 2019.

Ce părere aveți? Se justifică această limitare prin acest raționament sau aceasta are doar rolul de a facilita mai mult circulația autovehiculelor în defavoarea celorlalți participanți nemotorizați la trafic? În plus, nu se specifică modul de verificare tehnic a acestei viteze, având în vedere că bicicletele nu au în mod normal un sistem de măsurare a acesteia care să indice biciclistului dacă depășește valoarea legală.

În plus, modificările legislative mai conțin propunerea de sancționare a pietonilor care folosesc telefonul mobil atunci când traversează strada, dar și introducerea numerelor de circulație cu fond verde pentru mașinile electrice, făcându-le mai ușor de identificat în trafic.

Din fericire, proiectul pentru modificarea Codului Rutier nu este încă o realitate, fiind în dezbatere publică până la începutul lunii mai, existând încă șansa de a suferi modificări dacă factorii de influență din lumea ciclismului se vor implica în acest sens.

Poliția Rutieră a transmis că numărul de accidente cu pierderi de vieți omenești a scăzut considerabil în 2020 la 1644 persoane, cu 12% mai puține decât în 2019, dar nu se precizează dacă restricțiile dure de circulație impuse de pandemie au avut sau nu un efect în acest sens.

Textul exact al propunerilor îl găsiți aici.

Foto: Specialized

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Despre taberele de Downhill pentru copii de la Azuga: interviu cu Diana Șubran

Ceea ce se întâmplă la Azuga nu poate fi trecut cu vederea prea ușor: tabare de downhill, probabil printre cele…

2 săptămâni in urma

Test Polar Street X – un ceas pentru viața activă, nu pentru obsesia de date

Polar Street X este genul de produs care îți lasă o impresie clară încă de la început: este un ceas…

3 săptămâni in urma

În inima Bucovinei: tot ce trebuie să știi despre cursele MTB de la Obciniada 2026

Obciniada nu e doar un festival de sport și muzică, și e o ocazie de a descoperi Bucovina, și dealurile…

3 săptămâni in urma