Olimpiada Baku 2015. Ciprian Bălănescu – împlinire, extaz, durere şi autocunoaştere

Jocurile Olimpice Europene 2015 de la Baku au însemnat extrem de mult pentru toţi sportivii aflaţi acolo, dar cel mai mult pentru atleţii români care au participat poate pentru prima dată la un eveniment de o asemenea importanţă pentru cariera lor profesională. Deşi gurile rele spun că prezenţa României la Baku este doar „o consolare frustrată că cineva totuşi ne reprezintă acolo”, faptul că am reuşit să ajungem la acest eveniment nu poate fi decât un semn bun.

Jocurile Olimpice Europene au fost şi ocazia perfectă pentru atleţii români să se cunoască mai bine aşa cum povesteşte şi Ciprian Bălănescu, multiplul Campion Naţional al României la duatlon şi triatlon. Ce povesteşte el pe pagina sa oficială de Facebook poate fi privit ca pe un lucru trist. Practic ce concluzie putem trage din afirmaţii de genul „Sunt triatlonistul României şi atât. După Baku ştiu că locul meu ca triatlonist nu este în competiţiile internaţionale ci doar în cele interne”.

Însă după înfrângere vine reevaluarea şi autocunoaşterea de care am vorbit. Odată cu înfrângerea ochii se deschid şi noi obiective apar în vizor. Iată cum a fost pentru Ciprian Bălănescu la Baku 2015:
Am participat saptamina trecuta la prima editie a Jocurilor Olimpice Europene de la Baku, competitia de cel mai inalt nivel la care am luat startul pina acum. Nu am obtinut nici pe departe rezultatul dorit. Dimpotriva. Insa, dupa aceasta experienta, pot spune ca am trait lucruri deosebite: implinire, extaz, durere si autocunoastre. Si, in plus, am luat o decizie importanta privind cariera mea.

Dar sa le luam pe rind.

Implinire pentru ca am fost acolo impreuna cu toti sportivii profesionisti ai Europei. Pentru ca am avut ocazia sa aflu atat de multe lucruri despre cei din jurul meu care se lupta, la fel ca si mine, cu greutatile sportului individual. A fost incredibil sentimentul sa privesc in jur si sa vad un orasel creat special pentru acest eveniment si pentru noi , sportivii de performanta. In fiecare zi cat am stat in Baku am fost recunoascator si nu am regretat nici o secunda ca am ales sa merg pe drumul sportului

Extaz… Este un cuvant care l-am folosit de prea putine ori in viata insa acum s-a potrivit de minune. Nu va pot descrie sentimentul de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku. Trairea care am avut-o cand am defilat alaturi de toti sportivii Romaniei, milioanele de ochi care ne priveau si tot spectacolul pregatit de organizatori vor ramane vii intodeauna. A fost divin, magic, mi-am trait visul.

Durere… Zilele de la Baku au fost, din pacate, incarcate de foarta multa intristare. Mi-am trait durerea mea insa, am vazut si am luat cate putin si din intristarea celorlalti sportivi romani care nu au reusit sa se claseze unde au visat. Ziua competitiei a fost pentru mine o presiune continua. Dorinta mea de a obtine un loc cat se poate de bun nu a fost suficienta. Nu a fost suficienta nici ambitia mea pe care unii o numesc nebuna si nici zecile de mii de ore petrecute in bazinul de inot. La proba de inot am iesit penultimul din apa la o diferenta colosala fata de primul inotator. Am stiut ce urmeaza sa se intample si nu am vrut sa accept. Am sperat ca pot sa obtin la bicicleta un timp extraordinar de bun incat sa nu fiu prins. Din pacate insa nu am reusit sa termin cursa, in a 4-a tura de bicicleta fiind ajuns de englez. In dreptul meu, pe lista cu rezultate scrie LAP. Imi pare rau. Imi pare rau daca i-am dezamagit pe cei de acasa care asteptau altceva de la mine.

Autocunoastre. Am avut nevoie de participarea la Jocurile Europene de la Baku si nici nu am stiut asta. Triatlonistii de elita ai Europei au ceva in plus fata de mine: inoata ca pestii. Nu pot sa concurez cu ei. Sunt triatlonistul numarul 1 al Romaniei si sper sa raman inca cativa ani cel putin cu acest titlu. Sunt triatlonistul Romaniei si atat. Dupa Baku stiu ca locul meu ca triatlonist nu este in competitiile internationale ci doar in cele interne. Nu am putut sa accept asta dupa europenele de la Mamaia de anul trecut. Acum pot si sunt mandru sa recunosc asta. Sunt duatlonistul numarul 1 al Romaniei si ma bat cot la cot cu duatlonistii Europei. Rezultatele mele spun asta si nu ma feresc sa o spun cu voce tare. Cred in mine, cred ca pot mai mult la duatlon. Obiectivele mele principale devin pentru anul urmator europenele si mondialele de duatlon.