Vineri 11 noiembrie a avut loc la sediul Societății Națioanle de Transport Feroviar de Călători întâlnirea dintre Federația Bicicliștilor din România și reprezentanții CFR Călători. La invitația Asociației Adevărații Veloprieteni, prezenți și ei la întâlnire, am participat și noi pentru a afla ultimele noutăți legate de transportul bicicletei cu trenul.
Din partea CFR Călători prezenți la întâlnire au fost: Iosif Szentes – Director General; Robert Niță – Director Exploatare; Marcel Litră – Director Comercial; Cristina Frigioiu – Șef Oficiu Trafic Intern; Florentina Solomon – Șef Serviciu Reglementări; Daniel Opran – Șef Serviciu Relații cu Clienții; Cristian Costache – Oficiul monitorizare și control / Serviciul control trenuri; Alina Predescu – Șef Serviciu Comunicare și Relații cu Mass-Media. Din partea comunității cicliștilor din România au fost prezenți: Mihai Deneș – Asociația Adevărații Veloprieteni și Oana Turturică – Asociația HaicuBicla.
Principalele două teme de discuție au fost deplasarea cu trenul a grupurilor organizate de bicicliști și numărul de locuri disponibile pentru biciclete în tren, cât și modul mai eficient de eliberare a biletelor atunci când la casa de bilete se prezintă un grup organizat de bicicliști. Mihai Deneș a început discuția apreciind îmbunătățirea relației dintre CFR Călători și comunitatea cicloturiștilor din România.
Propunerile și solicitările comunității de bicicliști au fost:
S-a precizat faptul că „produsul oficial” oferit de CFR Călători va consta în vagonul din seria 8976 ce va fi modernizat și adaptat să poată transporta 15 biciclete instalate în rastele și 15 pasageri așezați. În cazuri speciale și în urma solicitărilor adresate direct spre CFR Călători, numărul de biciclete și pasageri poate fi mai mare cu condiția ca siguranța călătorilor și a bunurilor să nu fie periclitată.
De asemenea, a fost foarte bine primită inițiativa CFR Călători de a introduce de la Noul Mers de Tren 2016 / 2017 (valabil din 10/11 decembrie 2016) la toate trenurile Regio posibilitatea transportării unui număr de 4 biciclete. Trenurile aflate deja in circulație si care pot transporta mai mult de 4 biciclete rămân neschimbate. Comunitatea cicloturiștilor a venit cu propunerea de a se avea în vedere extinderea acestei măsuri la toate trenurile InterRegio. Atunci când un grup organizat de cicloturisti solicita vagon special, celelalte spații pentru biciclete deja existente in tren, raman disponibile pentru alți biciclisti care călătoresc independent.
În acest context, dna Cristina Frigioiu a apreciat faptul că în anul 2016, până la acest moment, vânzarea de bilete pentru biciclete a crescut simțitor față de aceeași perioadă a anului trecut. Dacă în 2015 au fost vândute aproximativ 15000 de bilete pentru biciclete, până în luna septembrie a.c. numărul acestora a depășit deja 14100.
Dl Robert Niță, Director Exploatare a explicat că pentru CFR Călători siguranța pasagerilor este foarte importantă și că în toate măsurile și deciziile care se vor lua în perspectiva extinderii serviciilor pentru comunitatea de cicloturiști se va avea în vedere în primul rând acest aspect, al siguranței tuturor celor care călătoresc cu trenul, bicicliști sau nu.
Reprezentanții comunității de cicloturiști s-au angajat să popularizeze în rândul tuturor membrilor circuitul de înaintare a solicitărilor privind transportul bicicletelor pentru grupuri organizate.
Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Vezi comentarii
Sunt curios pentru cei din zona Moldovei(Iasi,Suceava, etc.) Ce solutie se gaseste la CFR? Aici tot timpul e problema sa iei un tren si sa mergi cu bicicleta.Daca sa zicem ca esti grup atunci poate ca e mai bine,dar la 2-3 oameni, tot timpul au fost probleme cu transportul bicicletei.Nici macar Regio-urile nu sunt supraetajate(vreo 2-3 trenuri) ca sa aiba locul acela intre etaje unde poti pune bicicleta cumva
Este vorba de trenurile IR ce nu au spatiu special pentru biciclete. Acele vagoane nu permit depozitarea bicicletelor. Dar am rugat pe cei de la CFR sa gaseasca o solutie si pentru asta.
Cum 2 biciclete per tren? Sper ca este o greseala. Doua biciclete bagi intr-o masina.
Macar 2 per vagon!
Exact nu de putine ori am fost peste 10 biciclisti/biciclete in trenuri Regio, deci 4 biciclete intr-un tren cu o medie de 7 vagoane este hilar. CFR ar face bine ca intradevar sa vina in intampinarea biciclistilor cu locuri pentru bicicleta ba chiar vagoane special amenajate pentru biciclisti pentru ca momentan pretul biletelor depaseste cu mult condiitile de calatorie la absolut orice Rang de tren.
Partea care avantajeaza CFR-ul este ca au trenuri la ore bine gandite. In rest dezamagesc pe toata lumea indiferent daca esti biciclist sau simplu calator.