Categorii: GeneraleNoutati

Gamă de biciclete pentru copii de la Peugeot și Gitane

Peugeot este prezint în România și oferă o gamă completă de biciclete pentru copii, în general, pentru orice vârstă. Gama acoperă biciclete cu roți de la 12 inch, acestea fiind de altfel și cele mai mici, până la roțile de 24 de inch.

Bicicletele pentru cei mai mici sunt dotate cu protecție pentru lanș, dar și cu un mic portbagaj sau cu un suport de bidon pentru lichide. Totodată, roțile ajutătoare sunt nelipsite.

Tot în categoria bicicletelor cu roți mici, de 12 inch, există modelul CJ81 fără pedale, dar care va fi de un real ajutor în procesul de învățare al celui mic: învață să-și mențină echilibrul mult mai ușor astfel, nemaifiind ulterior nevoie de roțile ajutătoare.

Pe măsură ce înaintează în vârstă crește și formatul roții, așadar mai poți alege dintre biciclete cu roți de 14, 16, 20 sau chiar 24 de inch.

În gama Gitane există două cursiere pentru cei mici. Versiunea Junior ProRider este dedicată celor cu o vârstă cuprinsă între 6 și 12 ani și vine cu o dotare serioasă: componente Shimano, frâne cu clești, jante solide și o greutate mică, de 9.4 kg.

Întreaga gamă poate fi consultată pe site-ul importatorului, pe sportmood.ro.

via Sportmood

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

(P) Cum influențează bicicletele viitorul transportului către sustenabilitate

Pe măsură ce orașele din întreaga lume se confruntă cu aglomerația, poluarea și schimbările climatice, bicicletele devin un jucător cheie…

4 zile in urma

Turul Ciclist al României a anunțat traseul și etapele ediției 2025

Astăzi a fost prezentat Turul României, ediția 2025, a 57a. Federația Română de Ciclism a anunțat detaliile și așa am…

5 zile in urma

Cupa Primăverii 2025, seria de concursuri de început de sezon a FRC

Sezonul competițional a început însă concursurile încă nu sunt multe, este încă devreme. Însă câteva au avut deja loc, iar…

o săptămână in urma