O idee bună pentru transportul sculelor esențiale pe bicicleta, vine de la Fizik care, pentru șeile lor Alpaca, oferă un suport ce se instalează dedesubt, cu care poți transporta două cartușe CO2 și un multitool, ce include și capul pentru pompa CO2. Noul design simplifică accesul la scule întrucât nu mai este nevoie să deschizi o gentuță, accesul fiind foarte rapid, și de asemenea nici nu împiedică cursa tijei de șa în cazul în care aceasta este hidraulică. În schimb, dacă te plimbi prin noroi, instrumentele vor avea de suferit nefiind protejate de nimic.
Noul mini tool de le Fizik întruchipează cu adevărat cuvântul „mini”, întrucât chiar dacă este mică, acesta are următoarele funcții:
Suporturile în care intră cartușele CO2, pot fi detașate, putând astfel să ai la tine doar multitool-ul. Acest sistem extrem de compact poate fi folositor în special la concursuri, când vrei să ai la tine lucruri esențiale, dar puține.
Prețul acestui sistem este de 40 euro și poate fi instalat la șeile de mtb Fizik Alpaca Terra și Fizik Alpaca Gravita. Pentru livrare în România se mai adaugă taxa poștala de 9 euro.
Aceasta este ultima săptămână de înscrieri pentru Red Mountain Enduro, iar dacă te numeri printre…
Ca să înțelegem mai bine care sunt noutățile legate de Campionatul Balcanic de Downhill, ediția…
Devron a nimerit-o la fix cu nuanța de verde a acestei biciclete, deoarece la o…