Categorii: Generale

CeramicSpeed lansează kiturile de upgrade OSPW X pentru Sram Eagle

CeramicSpeed spune că poţi merge mai repede, pentru mai multă vreme off-road acum mulţumită upgrade-ului OSPW X oferit pentru schimbătoarele Sram Eagle AXS şi Sram Eagle.

Danezii de la CeramicSpeed au oferit detalii despre noul lor sistem de scripeţi supradimensionaţi, construiţi să îmbunătăţească funţionarea schimbătorului spate Sram Eagle mecanic şi electronic. Acum şi cei care se dau la enduro, trail, XC, CX şi gravel se pot bucura de beneficiile pe care cicliştii de la şosea le aveau deja de ani buni, din partea rulmenţilor speciali şi scripeţilor supradimensionaţi CeramicSpeed.

Pentru a funcţiona cu schimbătoarele mecanice şi electronice Sram 12 viteze, CeramicSpeed a tebuit să construiască două seturi diferite, dar aproape identice, pentru kiturile de upgrade OSPW X Eagle. Unul se potriveşte la noul schimbător electronic Sram AXS, iar celălalt este compatibil cu majoritatea schimbătoarelor mecanice Eagle Eagle XX1, X01, GX şi NX.

Ambele kituri dispun de aceleaşi rotiţe narrow-wide de 14t pentru cea superioară şi 18t inferioară care reduc frecarea lanţului şi permit schimbare lină de viteze la casetele 10-50t Sram Eagle. Fiecare rotiţă primeşte un singur rând de rulmenţi CeramicSpeed construiţi manual în Danemarca.

Versiunea pentru mtb a sistemului OSPW X primeşte o cuşcă a scripeţilor mai robustă construită din plastic întărit cu carbon. Cuşca este cu 2 mm mai scurtă decât varianta originală de la Sram, fapt care îţi permite să foloseşti lungimea originală a lanţului şi rotiţele mai mari de la CeramicSpeed.

Cuşca CeramicSpeed OSPW X Eagle poate fi reglată cu trei variante de tensiune a arcului pentru a oferi în lanţ tensiunea minimă necesară retenţiei, în aşa fel încât să se potrivească cu stilul fiecăruia de pedalat. O tensiune mai mică în lanţ oferă frecare mai mică.

Ambele kituri de upgrade CeramicSpeed OSPW X Eagle sunt disponibile la preţul de 480 euro sau la preţul de 560 euro dacă alegi varianta cu rulmenţi Premium cu frecare şi mai mică. Pe piaţă vom găsi kitul începând cu iulie 2019.

CeramicSpeed spune că utilizarea rulmenţilor de nivel premium plus rotiţele cu diametru mare a dovedit că reduce frecarea şi îmbunătăţeşte durabilitatea la toate disciplinele din ciclism, oferind transmisiei o viaţă de 3-5 ori mai lungă în comparaţie cu rulmenţii normali. Testele făcute de CeramicSpeed arată că rulmenţii lor oferă o eficienţă cu 40% mai mare faţă de ce primeşti standard de la Sram Eagle. Garanţia oferită pentru aceste kituri de upgrade este de 4 sau 6 ani (standard sau premium).

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Salzkammergut Trophy 2026: un festival al ciclismului în inima Alpilor austrieci!

Există concursuri pe care le faci pentru rezultat și există concursuri pe care le faci pentru experiență și atmosferă. Salzkammergut…

11 ore in urma

Federația Română de Ciclism deschide primul centru permanent de pregătire pentru loturile naționale de ciclism, în Italia

În sportul de performanță, rezultatele nu apar peste noapte. În spatele fiecărei medalii stau ani de muncă, infrastructură, acces la…

12 ore in urma

Parada Micilor Bicicliști 2026: locul unde începe viitorul ciclismului

În fiecare an vorbim despre campioni naționali, curse internaționale, biciclete noi și performanțe remarcabile. Dar, dacă ne gândim bine, viitorul…

4 zile in urma