Categorii: GeneraleNoutati

Ariel Cruise: Bicicleta cu motor de 3.000$, proiectată de un român

Melanjul etnic care a definit Ardealul atâtea secole este întruchipat foarte bine de către Ianis Vasilatos, originar din Covasna și acum stabilit în Oradea, însă aceste nu reprezintă nici pe departe punctul său forte. Scenograf la Teatrul Regina Maria, Ianis și-a pus la treabă talentul de designer și a realizat, în cadrul unui concurs lansat de o companie americană, Ariel Cruiser, care se paote vedea în poza de mai jos.

Ariel Cruiser este o bicicletă cu motor, deși mai exact este un cadru de bicicletă în jurul unui motor, după cum chiar autorul explică. Bicicleta orădeanului va fi produsă atât în varianta cu motor electric, cât şi cu motor pe benzină. Primul model va atinge 30km/h, în timp ce al doilea va fi capabil de 55 km/h. De asemenea, inventatorul a fost premiat cu a fost premiat cu o mie de dolari şi va primi 1% din vânzări dacă bicicleta lui va fi vândută în peste 250 de bucăţi, compania hotărând să demareze producția în serie, prețul final pentru Ariel Cruiser ajungând la 3.000$.

Sursa: Digi24

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Vezi comentarii

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

15 ore in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma