Garmin abordează segmentul camerelor video cu VIRB și VIRB Elite

Despre Garmin se poate spune orice, atâta vreme cât descrierea include sintagma „specialist în dispozitive electronice”, noile lor produse doar confirmând abilitățile lor în acest domeniu. Compania și-a făcut debutul în segmentul camerelor video de acțiune recent prin lansarea a două modele, VIRB și VIRB Elite, destul de performante la prima vedere și cu aceeași tehnologie de vârf cu care ne-a obișnuit firma.

Date fiind trăsăturile celor două modele, sunt șanse mari ca acestea să își câștige rapid un loc de cinste printre opțiunile de cumpărare ale amatorilor de astfel de dispozitive. Cu prețuri care vor gravita în jurul a 300$, respectiv 400$, lista de caracteristici este improbabil să te lase rece.

VIRB, la fel ca și VIRB Elite, va avea o dimensiune de 32mmX53mmX111mm și un ecran de 1,4 inch. Rezoluția pentru filmare va varia de la 720 de pixeli la 1080 de pixeli, pe când în cazul fotografiilor va fi de maximum 16 megapixeli. Camera se poate conecta prin sistemul ANT+ și are și interfață USB 2.0.

VIRB Elite înglobează, pe lângă trăsăturile VIRB, câteva lucruri ce s-ar putea să impresioneze. Cum îi șade bine oricărui dispozitiv performant Garmin, GPS-ul este prezent, la fel ca și un altimetru și accelerometru. Oarecum neobișnuite pentru un action cam, acestea servesc câtorva funcții ale camerei cum ar fi modul Ski, unde aceasta începe să înregistreze doar când altimetrul detectează că începi să cobori.

Despre cele două modele este destul de aflat, mai multe detalii putând găsi pe site-ul oficial al Garmin.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Jagwire lansează noile discuri Pro LR3 și plăcuțele Elite, cu accent pe gestionarea căldurii

Jagwire își extinde gama de produse dedicate frânării prin introducerea discului Pro LR3 și a…

2 ore in urma

Campionatul Național de Downhill Cheile Grădiștei 2026: informații importante

Nu mai este mult până la Campionatul Național de Downhill, care va avea loc anul…

3 zile in urma

Andorra Epic 2026 – patru zile de mtb pe unele dintre cele mai spectaculoase trasee din Pirinei

Dacă există un concurs care îmbină perfect mountain bike-ul tehnic, peisajele alpine și organizarea impecabilă…

4 zile in urma