“Bicicletele tale sunt mai scumpe decât maşina”, îmi spune în engleză un moşuleţ simpatic în parcarea hotelului, în timp ce ne pregătim să plecăm spre patria mamă. Încep să râd şi îi spun că acesta e un fenomen des întâlnit, ba chiar o lege nescrisă, chit că balanţa în favoarea bicicletelor a fost înclinată de racheta de contratimp pe care am adus-o acasă pentru coordonatorul lotului naţional, Georgios Georgiadis. Iar acesta a fost şi este un tip atât de eficient, încât, luni pe la prânz, pe când el anunţa pe Facebook o tură pe DN1, alături de Roxana şi colegul nostru de călătorie, Cristian Smochină, noi ne aflam de abia în Kavala, mâncând un gyros în faţa autogării.
Pentru că tocmai un arc ostenit de la pedala stângă a făcut să îmi sară piciorul la proba de contratimp, imediat după start, tocmai când mă pregăteam să mă aşez în şa, în singura zonă mai delicată a parcursului de 6 kilometri de pe faleza din Salonic: o “burtă” de doi metri în pavaj, un viraj uşor şi un şir de dreptughiuri de semnalizare din plastic, peste care am reuşit să trec într-un picior. Sunt mulţumit însă de cât de repede am dat uitării incidentul, de faptul că am stat constant puţin peste pragul anaerob şi că totul a decurs mult mai bine decât ultimul contratimp în care am alergat, cel de la naţionalele de amatori. De aceea nu am dramatizat faptul că m-am clasat pe locul patru, la patru secunde de locul trei. De menţionat că am fost bine echipat: “aerobars”, o cască de contratimp Lazer primită sponsorizare de la OriginalWare şi un rulou primit cadou de ziua mea (mulţumirile mele oficiale merg în direcţia lui Ion Gruea), pe care am putut să mă încălzesc temeinic. A propos de latura materială aşadar, fără a cădea în pozitivisme şi motivaţionale “ieftine”, dacă îţi doreşti ceva, lucrurile se aşează şi chiar vreau să menţionez faptul că niciodată, de când m-am apucat de ciclism… recreaţional să îl numim, nu am putut să nu particip la o cursă pentru că nu am avut echipament şi buget. E un lucru destul de intim pe care îl împărtăşesc, dar sper ca acesta e un mesaj de încurajare pentru cei care îşi pun aceste probleme. Aşa că, cine ştie, poate va veni şi ziua în care voi evolua pe o bicicletă de contratimp, nu mai devreme însă de când voi fi apt cu adevărat pentru a învărti pedalele unei astfel de maşinării a agoniei şi extazului.
Din Axiopolis urma să urcăm cam 39 de kilometri spre nişte creste înzăpezite, pe o urcare care pe Strava nu părea mare lucru, având panta medie doar de 2%, dar abia la faţa locului am observat că la această medie contribuiau câteva coborâri extrem de abrupte. Sigur că această căţărare mi-a adus aminte de Eroica, aşadar era vorba de şcoala româneasă venită de pe DN1 şi din Road Grand Tour versus puternicii a(r)matori greci, despre care mă avertizase Iorgos! Totul a început cu o urcare abruptă, pe care s-au dat nişte atacuri, mie sărindu-mi din nou piciorul din pedala stângă, ceea ce m-a făcut să murmur “staţi aşa să intru ca lumea în pedala asta” şi vedem noi. Cumva, mă simţeam ca în concediu şi parcă nu era aceeaşi presiune ca la cursele de la noi, în glumă spun, fiind iertat de data aceasta de prezenţele băieţilor cu care asudăm în Road Grand Tour, nu mai dau nume, că dacă spun unul, trebuie să-i spun pe toţi. Oricum, dacă ar fi să o spun pe aia dreaptă, în România mi se pare mai greu la curse şi nu cred că peste iarnă am devenit eu atât de forţos. Deşi, ca să mai compensez toate auto-ironiile pe care mi le-am administrat de-a lungul mai multor ani de race reporturi pentru FreeRider, nu unul, ci doi greci au spus la sfârşitul ultimei etape că “you are strong”, ceea ce e pe deplin măgulitor.
Etapa de duminică se anunţa mult mai valonată, cu oameni proaspeţi la start, cam 150 de ciclişti în total. A fost vorba de 70 de kilometri cu startul şi finişul în Kilkis, cu o zonă relativ plată şi foarte rapidă, urmată de o căţărare a la Seciu şi un şir de mici coborâri şi urcări, exact genul de teren pe care il apreciez foarte mult. Avântul mi-a mai dispărut însă când am văzut cât de tare se deplasa plutonul şi cât de multă vânzoleală era în jurul meu, ba am reuşit o figură tipică, să aduc tot plutonul după Iorgos care plecase într-o evadare timpurie. Eu voiam doar să-i ţin companie, dar se pare că am stricat jocurile… În fine, Iorgos nu s-a supărat şi am mai mers noi o vreme aşa, chiar începusem să mă gândesc că e mult mai interesant la MTB, când deodată s-a intrat pe urcare şi tot plutonul s-a fragmentat. I-am tot dat bice, până când m-am trezit, tipic, într-un “no man’s land”, între un prim grup cam îndepărtat de câţiva ciclişti şi un al doilea grup care se contura încet, încet, ameninţător, în spatele meu. Cred că dacă eram pe fază la intrarea în urcare, aş fi putut sta cu primul grup. Spun asta pentru că am reuşit o temporară desprindere de grupul doi, însă pentru că eram prins din urmă pe coborâri, am decis să nu mă istovesc şi să aştept finişul. O decizie bună, pentru că deşi eram de naţionalităţi diferite, am pus de o morişcă, iar aici şcoala DN1, “atelierele” cu Iorgos şi Alex Ciocan şi-au spus cuvântul şi am rulat frumos până la intrarea în oraş. Atmosfera era foarte bună în micul nostru grup, iar atacul s-a dat doar la intrarea în ultimul viraj, fiind interesantă trecerea subită de la parteneri la rivali. Amintindu-mi de fenomenul Ploieşti, am decis să temporizez puţin, dar nu a fost o decizie bună, pentru că ciclistul care a atacat primul, a şi luat finişul primul dintre noi.
Cam aceasta ar fi povestea primului meu “tur”, o poveste cu mult soare, vânt şi “good vibes” sau cum să le mai numesc. Am încercat în fiecare seară să trimit acasă câte un material despre evoluţia adevăraţilor ciclişti, cei din lotul naţional, alături de care a fost un privilegiu să îmi petrec trei zile şi cărora le urez mult succes în sezonul care de abia a început. Pentru cei pe care îi bate gândul să încerce un astfel de concediu activ în Grecia, poate la Turul insulei Thasos, iată ce am avut prin cală:
În octombrie am fost în Spania, unde Merida a lansat trei noi biciclete. Evenimentul a fost cu atât mai important…
Roțile pentru MTB Proven Carbon XC Dynamo recent lansate de Hunt, un producător de roți din carbon cu un excelent…
Recent ne-am deplasat în Spania unde Merida tocmai a lansat cea mai mare și mai extremă bicicletă mtb electrică a…
Vezi comentarii
Felicitari Marc pentru reusita si pentru articol!!!