La ediția 2024 a celei mai importante curse de ciclism șosea din România, Turul României, vom avea și patru competiții dedicate exclusiv copiilor. Deși Turul României se adresează ciclismului profesionist, micii bicicliști sunt la fel de importanți pentru că dintre ei se vor ridica viitorii mari sportivi.
Astfel, Alba Iulia, Cristian, Târgoviște și București vor fi gazdele celor patru competiții dedicate celor mici. Organizate sub egida Federației Române de Ciclism, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia, Primăria Cristian, Consiliul Județean Dâmbovița și Woom Bikes, concursurile sunt susținute de aPedalForward și MTB Academy.
14 August – Alba-Iulia, Piața Unirii
16 August – Cristian (jud. Brașov), Piațeta Cristian
17 August – Târgoviște, Bulevardul Libertății
18 August – București, Bulevardul Unirii, Biblioteca Națională
Vom avea șase categorii de concurs pentru copii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani. Pentru înscrieri trebuie completate formularele de la următoarele adrese: Alba Iulia, Cristian, Târgoviște, București. Pentru București locurile sunt limitate la maxim 1.500 copii, aici putând participa doar copii fără licență FRC.
RIMS (Romanian Institute for MTB Skills) este o organizație dedicată formării ghizilor și instructorilor de mountain bike la cele mai…
Asociația Bike Works anunță că în perioada 30 mai - 1 iunie 2025, în Munții Dobrogei, va avea loc cea…
În weekendul 5-6 aprilie 2025, iubitorii de ciclism și alergare sunt invitați la două evenimente spectaculoase desfășurate în mijlocul naturii:…