Sezonul competițional este încă la început. Totuși, deși timid, concursurile au început. Dacă la noi au fost doar câteva până acum, la vecinii noștri evenimentele sunt în toi. Unul din cele mai bune exemple este Mitas 4 Islands MTB, maratonul pe etape din Croația care anul acesta are loc între 19 și 22 aprilie. Este maratonul la care vom participa și noi oficial, cu o echipă.
Mitas 4 Islands MTB este un maraton cu patru etape. Pare un concurs destul de greu. Dacă ne uităm pe profilul celor 4 etape, diferența de nivel raportată la distanță nu este chiar pentru oricine. Totuși, acest concurs este numai bun pentru cei care vor să treacă la nivelul următor. Dacă în România ai epuizat cam toate concursurile de o zi, pentru că astea sunt predominate la noi, înseamnă că a venit vremea să le începi pe cele cu etape.
Și nu este niciunul mai potrivit decât Mitas 4 Islands MTB. Motivele sunt multiple. Față de Transalp din Austria, cel mai popular maraton mtb al Europei, acesta din Croația este mai scurt, mai ușor, mai ieftin și mai aproape. Dar argumentul decisiv trebuie să fie peisajul și terenul pe care te vei da, care sunt total diferite față de ce găsești în România.
Concursul se desfășoară pe patru insule diferite din Croația și pentru a ajunge la start organizatorul te duce cu feribotul din insulă în insulă. La câteva din cele 4 starturi, plecarea va fi chiar de pe vapor!
Traseele de concurs trec prin locuri de unde vei avea o panoramă fantastică a insulei oferindu-ți atmosfera veritabilă de litoral mediteranean. Altitudinea maximă la care se ajunge nu este mare, dar gândește-te că în fiecare zi vei porni de la nivelul mării.
Terenul pe care se ține concursul este și acesta diferit. În cea mai mare parte va fi stâncos și bolovănos, specific geografiei adriatice. Asta înseamnă mai multe lucruri. În primul rând noroiul, atât de omniprezent la concursurile autohtone, va lipsi aproape în totalitate la Mitas 4 Islands MTB. În al 2lea rând va trebui să te gândești la anvelope care să reziste unui teren atât de aspru. Ceva mai robust și cu pereții laterali întăriți pentru a evita snake bike-urile.
Echipa Freerider, alcătuită din redactorul nostru Dan Mazilu și colegul său Eduard Oprea, se va afla la startul ediției de anul acesta. Pregătirile lor au fost complexe și s-au întins de la revizia și echiparea bicicletei cu toate cele necesare, la antrenamente dese și o nutriție gândită și calculată să ofere maximum de performanță exact în cele 4 zile de concurs. Ne bucurăm și mulțumim sponsorilor care sunt alături de noi la ediția 2017. Produsele lor cu siguranță îi vor ajuta pe cei doi și îndulci momentele mai grele din timpul concursului.
Pentru a face față terenului stâncos, bicicletele vor fi echipate cu anvelopele Vee Tire Rail Escape. Sunt anvelope mai mari, mai robuste și mai rezistente. Este drept că sunt și mai grele însă la un astfel de traseu este nevoie de așa ceva pentru a nu avea ulterior surprize neplăcute. Dimensiunea de 29×2.25 alături de echiparea tubeless cu soluție autovulcanizantă, va oferi echipei noastre toată siguranța și performanța de care au nevoie.
Tot la capitolul siguranță echipa Freerider va fi protejată de căștile Bell Slant, Bell fiind practic sinonim cu siguranța, compania având o istorie ce începe în 1954. Slant sunt căști dedicate pentru cross country. Sunt fabricate prin tradiționala procedură inMold care a dovedit de-a lungul timpului că oferă cea mai bună protecție la cel mai bun preț. Fixarea pe cap se face prin sistemul ErgoDial de la Bell. Este o rotiță pe care o poți acționa cu o singură mână, reglajul făcându-se ușor. Aerisirea este importanta, dacă ținem cont de clima mediteraneană unde are loc concursul. Pentru un ventilație optimă, Bell Slant este echipata cu 21 fante de aerisire.
Însă siguranța nu mai contează atât de mult dacă echipa nu are combustibil. De această parte a avut grija Powerbar care a venit cu susținere pentru toate cele 3 momente ale zilei: pregătirea de cursă, efortul din timpul concursului și recuperarea de după cursa. În timpul concursului echipa Freerider va fi propulsată de batoanele și gelurile Powerbar PowerGel cu și fără cofeină. Dacă va fi nevoie se va apela și la Powerbar Caffeine Boost pentru un plus de energie pe final de etapă. În cazul unor crampe musculare acestea vor fi atenuate cu Powerbar Magnesium Liquid. Hidratarea din timpul concursului se va face cu Powerbar Isomax, iar înainte de start încărcarea cu carbohidrați se va face cu batoanele Powerbar Energize. După concurs, recuperarea va fi asigurată de Powerbar Recovery 2.0. În restul timpului, în momentele de pauza, Powerbar Energize Wafer va asigura snack-urile dintre mese.
Și bicicletele vor avea nevoie de îngrijiri speciale. De partea aceasta vor avea grija lubrifianții și produsele de întreținere GT85. Praful și eventualul noroi au efecte nefaste asupra transmisiei. După fiecare etapă bicicletele vor fi spălate cu șamponul GT85, transmisia curățată cu degresantul GT85 și frânele șterse cu curățitorul GT85. Desigur transmisia va fi unsă cu lubrifianții GT85 pentru uscat sau pentru ploaie, în funcție de condițiile meteo de la fața locului. La final bicicletele vor fi lustruite cu siliconul GT85 dacă chiar vom dori ca ele să arate ca noi la linia de start.
Nu în ultimul rând o pregătire corectă pentru randament maxim trebuie făcuta cu atenție foarte mare la mâncare. În funcție de organismul tău, trebuie ținut regim special o perioadă mai lungă sau mai scurtă înainte de eveniment. Desigur și în timpul celor patru zile de concurs cei doi vor trebui să aibă mare grija la ce mănâncă pentru ca organismul să ofere în cele 3-5 ore de efort maxim, performanță maximă. Pe partea de nutriție sportivă ne bucurăm de susținerea doctorului Șerban Damian de la Superfit. Șerban i-a măsurat și cântărit pe cicliștii noștri și a elaborat un meniu echilibrat, dar bogat în energie, pentru cele patru zile de efort susținut. S-a ținut cont inclusiv de o serie de analize detaliate de sânge, care au reprezentat punctul de plecare în elaborarea planului nutrițional sportiv.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…