Categorii: Evenimente

Reșița Mountainbike Race anunță detalii despre traseul de concurs

Mountain bike la Reșița este deja ceva obișnuit. De data asta esti invitat să participi la o cursă pe care o poți termina chiar dacă te aflii la primele participări, sau dacă nu ești suficient de bine pregătit. Traseul Reșița Mountainbike Race este „la îndemână” pe dealurile din zona centrală a orașului Reșița şi este sub forma de circuit. Dar asta nu inseamana ca traseul nu este provocator si pe alocuri cu elemente care sa te puna la incercare. Concursul va avea loc pe data de 7 iulie 2018.

Traseul este în buclă are lungimea de 7 km pe un tur. Categoriile Feminin 16-18 ani şi Masculin 16-18 ani vor parcurge un număr de 2 ture, iar categoriile Feminin 19-34 ani, Feminin 35+ ani, Masculin 19-39 ani, Masculin 40+ ani vor parcurge 3 ture de circuit. Cei care nu doresc sau nu reușesc să parcurgă numărul de ture specificat, pot participa, însă doar cei care vor parcurge toate turele vor intra în clasamentul unde primii 3 vor fi premiați.

Circuitul „junior” cursa destinata copiilor, un circuit de 1km. Copii 10-12 ani vor parcurge 1 tura, iar Copii 13-15 ani vor parcurge 2 ture. RMR este o ocazie excelenta pentru miscare in aer liber, joaca alaturi de alti copii si o zi care va ramane intre cele mai dragi amintiri ale familiei.

Se merge pe drumuri forestiere dar și pe potecile de la Reşiţa special construite pentru mountain biking. O parte dintre ele sunt incluse in etapele pentru METAL Enduro 2018 – Enduro World Series (EWS)-Official Qualifier Event. Startul și sosirea sunt pe platoul din Dealul Golului (La Stemă).

Prin acest eveniment organizatorul urmareste participarea publicul larg din zonă, care să înceapă să îndrăgească potecile special construite și să aleagă Reșița ca destinație turistică pentru mountain biking.

Reșița Mountainbike Race este un eveniment organizat pe bază de voluntariat și nu urmărește câștiguri financiare. Întreaga sumă care se primeşte prin achitarea taxei de participare este direcţionată pentru infiinţarea Fundaţiei Comunitare „Banatul Montan”.

Fundaţia Comunitară „Banatul Montan” îşi propune să susţină iniţiative locale, mobilizează resurse şi aduce împreună oameni şi organizaţii care să aibă dorinţa şi capacitatea să contribuie pe termen lung la dezvoltarea comunităţilor din zona Banatului Montan.

Ce sunt fundaţiile comunitare? Raspunsul il gasiti aici

Valoarea taxei pentru cei înscriși online este de 30 lei și de 40 lei pentru înscrierile la fața locului. Copiii cu vârsta până la 15 ani, beneficiaza de inscriere gratuita.

CUM SE AJUNGE

Reșița Mountainbike Race are punctul de start-sosire pe platoul din Poiana Golului. În platoul din Poiana Golului poți ajunge cu mașina sau pedalând prin cartierul Doman pe drum de piatră  sau împingând bicicleta pe poteca „Fluturelu” marcată cu marcaj turistic punct roșu.

VOLUNTARI

Bike Attack Resita doreste sa mobilizeze oamenii si resursele, sa aduca impreuna oamenii care impartasesc aceeasi pasiune. Bike Attack Resita te invita sa te alaturi echipei de organizare. Cei interesati se pot inscrie ca voluntari pe website. Vor fi contactati de un membru Bike Attack.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

o zi in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma