Pe 24 septembrie 2017 are loc la Moinești – Bacău, maratonul mtb I Wheel for Moinesti-Zemes. Potrivit organizatorilor, este evenimentul cu cele mai mari premii în bani din România, fondul de premiere fiind de 25.000 lei. Maratonul oferă concurenților 3 distanțe de concurs: copii – 10 km, începători – 40 km și avansați – 75 km.
Competiția este un proiect de dezvoltare comunitară organizat cu sprijinul OMV Petrom și susținerea Primăriilor Moinești și Zemeș, banii strânși din taxele de participare fiind folosiți pentru susținerea copiilor cu dizabilități Grad 1 Grav din Moinești și Zemeș, în vederea accederii acestora la terapii complementare, care să le amelioreze starea de sănătate.
Înscrieri se fac online, dar și la fața locului, taxa de participare fiind între 25 lei și 100 lei în funcție de perioada în care se face plata.
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…