În calitate de partener media official Freerider are placerea să vă prezinte următorul brevet Randonneur de 300 km, organizat de Asociația Adevărații Veloprieteni. Sâmbătă, 28 mai 2016, în cadrul Cupei AV-ROVELO 2016 (prima ediție), va avea loc tura de 300 de km pentru obținerea celui de-al doilea brevet de anduranță.
Locul de start este București, Arcul de Triumf, ora 6 dimineața, dar se poate pleca până la ora 7. Traseul pleacă din București spre Urziceni dupa care o ia spre sud-est spre Lehliu Gară apoi mai departe spre Oltenița, Comana și înapoi în București. Diferența de nivel este de 1200 m. Timpul limită de finaizare a traseului este de 20 ore.
La finalul evenimentului participanţii care obţin brevetul terminând cursa în timpul limită precizat, pot comanda contracost (30 de lei, include și taxa de expediere din Franța) medalia de randonneur pentru brevetul respectiv. La finalul ultimului brevet cei care obţin toate cele patru brevete, pot comanda contracost (35 de lei) medalia de Super Randonneur 2016.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Adevăraţii VeloPrieteni cu sprijinul ROVELOBiciclete și se desfășoară sub egida Randonneurs România fiind parte a suitei de evenimente organizate sub licenţa Audax Club Parisien din Franţa. Partener media: Freerider.ro.
Cupa AV-ROVELO reprezintă evenimentul anual în cadrul căruia au loc brevetele de anduranță de 200, 300, 400 și 600 de km. Brevetele sunt obținute doar în cazul terminării traseelor în timpii limită stabiliți. Toți concurenții care termină traseele, indiferent de timp, vor primi diplome de participare. Toți concurenții care vor vor termina toate cele patru trasee, indiferent de timp, vor primi Cupa AV-ROVELO.
Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…