Categorii: Evenimente

BikeXpert Racing Team anunță datele concursurilor din 2019

BikeXpert Racing Team a publicat datele concursurilor pe care le va organiza în 2019. Devenite deja tradiționale, cursele anunțate de club sunt cele organizate la Urlați, Pucioasa și București.

Maratonul Vinului – are loc pe 11 mai 2019, cu start și sosire în Urlați. Este un concurs de mtb maraton, destul de ușor și accesibil majorității cicliștilor, cu trei variante de traseu: de 18 km, 36 și 54 km. Suplimentar, se organizează și concursul pentru copii pe un traseu de 4 km.

BikeXpert Alpine Challenge – are loc pe 7 septembrie 2019, cu start și sosire în Pucioasa. Este un concurs de mtb maraton, destul de greu și accesibil în special cicliștilor cu antrenament mai bun. Se oferă două trasee, de 72 km și cel mai ușor, de 39 km, accesibil și celor cu antrenament mai redus. Și aici organizatorul oferă concursul copiilor, pe un traseu de 16 km.

Bucharest MTB Race – are loc pe 26 octombrie 2019 în București. Este un concurs de mtb cross country, de final de sezon, localizat în Delta Văcărești. În fiecare an organizatorii amenajzează un traseu cu o lungime de 6 km ce va fi parcurs de mai multe ori. Traseul dispune de zone naturale, care traversează delta, dar include și obstacole artificiale care condimentează evenimentul.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma