Categorii: Evenimente

Andrei Nechita şi Beata Piringer câştigă etapa de contratimp a Road Grand Tour, Revolutio Timisoara

Nu mulţi au fost cei care s-au încumetat să ia startul în cel de-al treilea act din acest sezon al Road Grand Tour, Revolutio Timişoara. Colegul nostru de redacție Marc Sandu a fost la fața locului și ne povestește cum a fost.

Cei 41 de kilometri ai probei de contratimp individual, „plasaţi” foarte departe geografic, pentru unii desigur, au reuşit să adune şaizeci şi patru de sportivi şi de sportive, prezenţi, fiecare cu ce a avut mai bun: de la adevărate rachete de contratimp, la cursiere „stock”, care nu au beneficiat de vreo pregătire specială pentru această dificilă probă, care cere o „recuzită” aparte. Iar discuţiile referitoare la cine va fi cel mai rapid au fost aprinse încă înainte de start, favoritii fiind Marian Frunzeanu, Andrei Nechita, Valentin Pleşea şi Florian Saveliu, ultimii doi veniţi tocmai din Italia, pentru a-şi măsura forţele în proba adevărului.

Foto Dorin Paslaru

Purtând culorile echipei Cycling Team Timişoara, Andrei Nechita a reuşit să fie cel mai rapid dintre băieţi, în timp ce  Beata Adrienne Piringer (Giant Team Romania) s-a impus la fete. De remarcat că traseul, deşi iniţial descris drept complet plat, a avut câteva urcări, care se cereau abordate cu maximă atenţie de către concurenţi, pentru o gestionare cât mai bună a resurselor. Deşi rezultatele oficiale nu sunt încă disponibile, cei mai buni timpi au coborât către cincizeci şi şase de minute, o duzină de rideri reuşind să „rupă” bariera orei.

Foto Dorin Paslaru

Imediat după festivitatea de premiere, Andrei Nechita a declarat că era uşor nesigur de forma sa din cauza unei răceli şi că a pierdut nişte secunde la start, găsindu-şi însă ritmul în a doua jumătate a parcursului.

„Nu cred că s-au mai organizat astfel de concursuri în România şi sper să mai fie. Până la urmă, face parte din ciclism această probă, în care nu te face nimeni de râs, nu te lasă nimeni în urmă, pe moment nu te simti <umilit>. Sper ca saptamana viitoare, la contratimpul de la Sinaia să vină mai mulţi oameni, mă bucur că au venit cei mai buni ciclişti de la noi, şi amatori şi profesionişti, au fost câteva surprize si… să ne vedem cu bine la Sinaia!”, spunea Alex Ciocan, la finalul concursului.

Road Grand Tour continuă în acest weekend la Sinaia, cu „Infernul Muntelui”, alcatuit în acest an din traseul cu peste 2000 de metri diferenta de nivel care serpuieşte prin acest oraş dar si un contratimp individual in urcare, a doua zi, intre Sinaia si Cota 1400.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma