Categorii: CursiereNoutati

English Cycles Stainless Superlight, cursieră din inox de 4.5 kg

Atelierul English Cycle din Oregon, S.U.A. a avut un stand bogat la North American Handmade Bicycle Show cu câte o bicicletă pentru aproape fiecare categorie. Printre acestea, Stainless Superlight, o cursieră făcută de producătorul Rob English pentru uz propriu.

Rob nu este doar un proiectant și fabricant de cadre de top și inovatoare, el este și ciclist de performanță iar această cursieră e proiectată pentru a-i servi în acest scop. Bicicleta este un experiment de lucru cu inoxul, dar este de asemenea și un model de performanță pe cățărare sau în concursuri.

Inoxul este un material dificil de prelucrat, el trebuind mufat cu un aluminiu cu conținut de argint, care are o temperatură de topire mai joasă și e mai fluid, în schimb este greu de tras filete prin acesta.
Bicicleta este proiectată pentru componentele noi SRAM eTap, dar între timp a fost echipată temporar cu SRAM Red și a primit prinderi de cablu demontabile pe head tube.
Prinderile pentru frâne și pentru tija de șa sunt manufacturate tot de Rob. Triunghiul spate are seat stay-urile foarte subțiri și par fragile, dar sunt proiectate special pentru utilizator.
Pentru echipare au fost folosite doar piese ușoare: tijă de șa și șa custom de la Dash (142 g), angrenaj Clavicula (304 g), pipă Extralite (88 g) și ghidon AX Lightness (162 g). Greutatea totală inclusiv pedalele M2 Racer Orb de 98 g este de aproximativ 4.5 kg!
Mai multe informații puteți afla pe pagina producătorului.
Sursa: www.cycleexif.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma