Doi bicicliști vor pleca din România spre Mongolia

Mircea (20 de ani, student la Limbi Străine la Universitatea București) și Cătălin (18 ani, elev la liceu) vor pleca în aventura vieții lor, așa cum le place s-o numească.

Cei doi urmează să parcurgă numai pe bicicletă distanța dintre București și Ulaanbataar, trecând prin Bulgaria, Turcia, Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kîrgîstan, Kazahstan, Rusia și Mongolia. Aceștia declară: „credam că prin călătoria noastră vom inspira și alți visători și oameni neliniștiți să-și urmărească cu adevărat visele, oricât de bizare ar părea, sau cât de în afara realității zilnice sunt!

Călătoria se va desfășura pe parcursul a 100 de zile. Încă nu știu cum ne întoarcem. Dacă vom avea bani de avion, dacă facem autostopul etc. Depinde de voi, cei care doriti sa ne sprijiniti pentru a face posibila aceasta calatorie! Țelul nostru este să strângem 4000 de EUR, sumă necesară pentru vize, mâncare, echipament, piese de schimb. Vrem să fim primii din România care ajugem în Mongolia pe bicicletă!”

Mai multe informații pe nou-inaugurata pagină de Facebook.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Salutari. Eu sunt Catalin, una din cele doua persoane care vor pleca in aceasta calatorie. Va multumesc pentru ca promovati calatoria noastra, dar eu personal gasesc titlul ca fiind problematic, fiindca nu ma identific ca fiind roman si ma deranjeaza asocierea mea cu asta. Puteti reformula, doi biciclisti vor pleca pe bicicleta din romania pana in mongolia, sau cum doriti. Dar nu vreau sa am aceasta eticheta. Multumesc.

  • Mult succes! Pentru Catalin, "nu ma identific ca fiind roman" si "ma deranjeaza asocierea mea cu asta"..hmmm poate ar fi mai bine sa ramai in Mongolia, fii sigur ca nici noi n-am vrea sa ai aceasta eticheta.. "de roman".

  • Catalin, felicitari! Te exprimi foarte bine in romana. Lasand gluma la o parte, mult succes in aventura propusa!

  • Mult succes echipei europene! :) Sper ca dl. Catalin este cetatean european, pt ca nu cumva sa se simta nedreptatit sau, Doamne fereste, ranit in amorul propriu. Asa cum se afirma mai sus, ma bucur ca stapaneste asa de bine limba romana. Dle Catalin, daca nu sunteti roman, va rog sa ne spuneti si noua care este nationalitatea dvs, daca nu e o intrebare prea indiscreta. Poate sunteti apatrid si in acest caz postarea dvs apare ca fiind una de bun simt.

  • Bravo Cataline, ti-ai pus romanii in cap, sa vedem acum cine te mai sustine pana in Mongolia. Du-te la alte nationalitati sa fii sustinut financiar atunci. Sa reprezinti Europa cand ajungi acolo. Spor la pedalat!

  • Catalin, o intrebare directa. De ce cersesti sponsorizari la noi daca nu esti roman??? Esti cumva RRoman???

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Au început înscrierile pentru Thermal Enduro 2026. O probă specială în nocturnă aduce noutatea ediției

Pasionații de enduro MTB își pot trece deja în calendar unul dintre cele mai așteptate…

18 ore in urma

Moment istoric pentru MTB-ul românesc. Cum a organizat România unul dintre cele mai importante campionate europene dedicate tinerilor

Există competiții importante, iar apoi există acele evenimente care pot schimba modul în care o…

7 zile in urma

Test Merida Reacto 6000 2026 – Când aerodinamica întâlnește plăcerea de a pedala

În ultimii ani, bicicletele aero au evoluat enorm. Dacă primele generații puneau aproape tot accentul…

o săptămână in urma