Bicicletele cu cadru din titan sunt, în general, exotice din mai multe motive. Materialul în sine este deosebit, mai ales când acesta este ”printat”. Apoi este vorba de confort, știut fiind faptul că o bicicletă cu cadru din titan este deosebit de confortabilă. Nu în ultimul rând și prețul este exotic pentru că tot acest exclusivism, costă.
Este și cazul bicicletei gravel Sage Storm King care vine cu niște noutăți interesante, cea mai importanța fiind faptul că partea dreaptă a țevii chain stay, partea de lângă foi, este diferită în funcție de transmisia pe care alegi să o aibă bicicleta.
Astfel, varianta standard a cadrului oferă spațiu pentru anvelope mari de până la 700×50, păstrând însă posibilitatea instalării transmisiei cu două foi. Pe această variantă de cadru vei putea instala transmisia Shimano GRX 48/31T, Sram 43/30T sau transmisie 1x cu foaie până la 46T.
Dacă alegi varianta Gravel+, care are țeava chain stay de pe partea dreapta mai îngustă, poți pune anvelope de până la 650×2.4″, condiția fiind să instalezi doar transmisii 1x cu până la 44 dinți.
Noile țevi chain stay au fost proiectate sa funcționeze împreună cu restul cadrului deja existent în așa fel încât lungimea lor sa rămână între 42,3 – 42,7 mm de-a lungul celor opt mărimi de cadru. Însă alte aspecte ale geometriei au fost modificate.
Reach-ul și lungimea efectivă a țevii top tube au crescut cu 2 cm, pipele fiind acum mai scurte tot cu 2 cm. Astfel, riderul rămâne în aceeași poziție pe cadru, dar spațiul dintre vârful pantofului și roată crește. Acest lucru devine cu atât mai important pe măsura ce roțile sunt mai mari. Și ampatamentul crește cu 20 mm, fapt care face ca bicicleta să fie mai stabilă la viteze mari. Manevrabilitatea este totuși păstrată mulțumită scurtării pipei.
Cadrul noului Sage Storm King permite ghidarea internă totală a cablurilor și conductelor hidraulice, pentru ca și aspectul și estetica să fie la nivel la fel de ridicat cum este restul bicicletei. Se poate instala inclusiv tijă de șa reglabilă hidraulic.
Exista și varianta Sage Storm King V2 care vine echipată cu „ureche” compatibila UDH și T-Type, pe care poți instala noul schimbător spate electronic, extrem de robust și rezistent, SRAM Eagle AXS T-Type.
Sage Storm King este fabricată în SUA, iar prețurile pornesc de la 6000 $, dacă alegi ceva fără vopsea, anodizare sau finisaje Cerakote. Frameset-ul include: cadrul, ghidonul, pipa și furca ENVE Adventure. O bicicletă complet echipată și cu componente valorează între 9.500$ și 14.000$.
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…
Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…