FABIKE – Bicicleta universală

Fabricanţii sunt de părere că în ziua de azi pentru ciclistul adevărat nu mai este suficient să deţină doar o singură bicicletă de top. Aici intervine FABIKE, invenţia unei echipe italiene alcătuită din 5 pasionaţi de ciclism, fiecare specialist pe un domeniu.

FABIKE este la bază un frameset de top la care se pot adăuga diferite componente, tot FABIKE, la final rezultând bicicleta pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna fie că este aceasta o cursieră, o bicicletă de oraş sau una de munte.

Greutatea frameset-ului este de doar 1,9 kg şi include cadrul, furca, headset-ul 1-1/8″ 1-1/2″, colierul tijei de şa, frânele pe jantă şi rulmentul angrenajului pedalier PF30.

Dropout-urile pentru roata spate sunt interesante întrucât pot fi folosite la mai multe standarde de butuci spate (120mm, 130mm, 131mm). În plus poate fi folosită transmisie pe lanţ sau curea mulţumita ţevii seat stay ce poate fi desprinsă. Dropout-urile sunt prelucrate CNC din aliaj 7075 T6 cu şuruburi şi piuliţe din titan.

Cât priveşte cablurile rutarea este complet internă la această bicicletă inclusiv în zona BB-ului unde ştim că de obicei acolo cablurile ies din cadru. Acest lucru presupune o întreţinere mai rară şi o fiabilitate crescută. Însă mulţumită unei rutări interne a cablurilor rezultă şi un profil mai zvelt al bicicletei ceea ce înseamnă aerodinamică mai bună deci viteză mai mare.

Ţevile frameset-ului sunt gândite să ofere o combinaţie între o bicicletă de şosea şi un ciclocros. Practic este vorba despre posibilitatea instalării de anvelope mai groase pentru a putea rula uşor şi în afara asfaltului, anvelope de până la 700×35.

Dacă îţi doreşti o astfel de minunăţie frameset-ul poate fi al tău contra sumei de 2.390 Euro.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma