Astăzi s-a consumat prima zi de toamnă a anului, care a adus și prima competiție de XCO de pe meleagurile Câmpulungului, o cursă care i-a revenit unui Câmpulungean, Alexandru Stancu de la Dinamo-BikeXpert. După cum spuneam, vremea n-a fost punctul forte al zilei, o frustrare pe care am resimțit-o în hainele și încălțămintea udă și pe care sunt sigur că au împărțit-o și alții cu mine, chiar dacă majoritatea concurenților prezenți n-au lăsat-o să se vadă. Una peste alta, startul s-a dat conform programului, însă puțini curajoși s-au aliniat pentru a lua parte la acest XCO, o cursă care, între noi fie vorba, nu este chiar pentru oricine.
Prima competiție a revenit copiilor, apoi amatorilor și într-un final, am asistat la cursa elitelor. Amatorii au fost de altfel și cei mai numeroși și au reușit să plece pe un traseu cât de cât uscat, de care au profitat mai ales pe secțiunile de coborâre (desigur și pe cele de urcare), care în condiții de uscat au fost mai abordabile și mai adorabile totodată. Tot în această categorie am avut plăcerea să o încurajăm și pe Salome Bondor de la NoMad Merida, fiind singura fată prezenta la categoria amatorilor.
Cursa a fost destul de palpitantă, iar cei prezenți pe marginea traseului i-au înucurajat puternic pe concurenți, astfel încât ne-am putut bucura de o atmosferă faină, chiar dacă spectatorii n-au dat buzna, alungați fiind de vremea incomodă. La această categorie au punctat Ciprian Calancea, Maus Ionașcu și Adrian Mărășescu, alături de Salome Bondor. Tymy Păcurar a fost pentru ceva timp leader of the pack, dar din păcate o pană de cauciuc l-a scos din circuit, acesta revenind spectaculos la categoria elitelor unde a reușit de altfel să termine pe locul 3, însă fiind înscris la amatori, a fost o cursă pentru a-și salva onoarea. Și chiar a reușit. Tot la Elite, dar la categoria fetelor, Karina Bonta a fost cea care și-a adjudecat prima poziție a podiumului.
Din gura satului aflăm că cei care au concurat au fost încântați de traseu și au fost de acord cu gradul de dificultate mai crescut, iar de partea cealaltă a taberei, cei prezenți s-au putut bucura de spectacol. Cu siguranță aș fi văzut această competiție ca pe-un eveniment și mai spectaculos, dacă s-ar fi aliniat la start un număr de 50 de participanți, dar important este că debutul a fost unul sincer și optimist.
Dacă la anul se vor găsi mai mulți amatori de senzații tari și de picioare și tehnică pe măsură, atunci vom vedea un adevărat festin al MTB-ului aici. Până atunci, felicitări lui Răzvan Jugănaru pentru această primă ediție și multe felicitări participanților, care s-au încumetat să dea tot ce-au avut mai bun din ei în aceste condiții de vreme vitregă.
Dragoș Mitroi
redactor freerider.ro
Câmpulung Muscel, Argeș
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…