Categorii: EvenimenteNoutati

AFiSport și FreeRider te învață să te dai pe bicicletă, la munte, gratuit!

Cea mai bună veste a începutului acestei săptămâni este că AFiSport, în parteneriat cu FreeRider, te cheamă la munte pentru a te învăța să te dai pe bicicletă, gratuit! Evenimentul se va defășura în weekend-ul 27-29 august 2021. Există desigur și o condiție pentru a participa la această tabără: trebuie să deții o bicicletă AFiSport, cumpărată până în prezent sau cel târziu, până în data de 20 august.

Nu deții o bicicletă AFiSport dar îți dorești una? Poți cumpăra de aici: AfiSport M2 27.5 inchAfisport M2 29 inchAfisport M3 27.5 inchAfisport M3 29 inch

Vom strânge așadar 8 deținători de biciclete AFiSport, pe care-i vom selecta de pe pagina noastră de facebook. Selecția se va face în urma postării unei fotografii la articolul de față (urcați pozele în rubrica de comentarii a articolului postat pe facebook), iar selecția se va face în funcție de cele mai multe like-uri primite la fotografie (50%) și părerea noastră despre fotografie (50%), astfel încât să nu existe dubii despre alegerea câștigătorului.

Nu uita să-ți încurajezi prietenii să-ți voteze fotografia aici. Orice participant poate urca o singură fotografie, desigur, cea mai bună. În fotorgafie este obligatoriu să apară o bicicletă AFiSport M2 sau M3 cu roți de 27.5 sau 29 inch.

Toți cei care participă trebuie să poată face dovada achiziției bicicletei AFiSport pe care o dețin (fotografie a facturii).

Ce trebuie să mai știi:

-participă la acest concurs doar dacă poți veni în weekend-ul în care organizăm această tabară, respectiv 27-29 august 2021
-în tabără trebuie să vii cu bicicleta ta AFiSport
-tabăra de coaching are loc la Câmpulung Muscel, la Casa FreeRider
-pe parcursul celor 3 zile, îți oferim pe lângă coaching, cazarea, micul dejun (1 sau 2 persoane în cameră în paturi separate), transport cu remorca în locurile în care mergem să ne dăm cu bicicletele, acces la pumptrack, wi-fi și parcare
nu sunt incluse mesele de prânz și de seară și nici transportul propriu până la locația noastră

Ce te învățăm în aceste 3 zile:

-poziția pe bicicletă – te învățăm să stai corect astfel încât să pedalezi eficient
-setările bicicletei, de la frâne la presiunea din anvelope
-schimbarea corectă a vitezelor
-abordarea urcărilor și a coborârilor
-abordarea virajelor cu și fără contrapantă
-trecerea peste rădăcini
-abordarea coborârilor abrupte
-abordarea săriturilor (mici și medii)
-abordarea S-urilor pe poteci înguste
-reglajele de bază ale bicicletei pe care le poți face doar cu o trusă de imbusuri

Foarte important: participanții trebuie să fie familiarizați cu off-road-ul, cu drumurile forestiere și să aibă o condiție fizică care să le permită să parcurgă 10-20 de km zilnic cu o diferență de nivel de 300m – nu atât de mult, căci stăm la diverse elemente și le repetăm până le învață toți. Purtarea căștii este obligatorie, mănușile și echipamentul de protecție precum cotiere sau genunchiere sunt recomandate.

Cu ce rămâi după aceste 3 zile?

Cu siguranță îți vei cunoaște bicicleta mai bine, o să fii mai stăpân pe tine în off-road și vei putea progresa mai departe pe baza sfaturilor oferite dacă vei continua să le urmezi și să faci practică ulterior. Desigur, și cu fotografiile de rigoare.

Cât te costă?

În afară de drum și de mânarea de prânz și cea de seară, nimic. Costurile sunt suportate de AFISport și FreeRider.ro.

Cine sunt gazdele?

Dragoș Mitroi, redactor șef al revistei FreeRider.ro, din 1998 pe mountainbike, instructor de ciclism acreditat de Ministerul muncii, asistat de Andrei Diaconu, local hero și iubitor de enduro, care-ți va arăta câteva mișcări ce te vor impresiona cu siguranță. Dragoș Mitroi va susține în fiecare seară o demonstrație de trial pe bicicletă.

Încă o dată, cum particip?

1.Trebuie să ai o bicicletă AFISport și dovada achiziționării ei
2.Trebuie să urci o singură fotografie cu bicicleta ta AFISport M2 sau M3, la postarea de pe facebook a acestui articol care trebuie să ia cât mai multe like-uri.


3.Trebuie să fii în formă minimă pentru a face față efortului întins pe 3 zile
4.În cazul în care câștigi, premiul nu poate fi transmis altei persoane decât dacă are o bicicletă AFiSport cu dovada de achiziție
5.Trebuie să fii disponibil în weekend-ul 27-29 august
6.Trebuie să vii la coaching cu bicicleta ta AFISport
7.Primești voturi (like-uri) pentru fotografie – apoi și părerea noastră – în urma cărora se face un clasament, iar 8 din fotografiile cu cele mai mari note sunt declarate câștigătoare – îi vom posta pe câștigători pe pagina noastră pe facebook în data de 20 august – te contactăm apoi imediat pe contul tau de facebook sau ca mesaj la poza ta postata, ca să te anunțăm.
8.Participă la acest concurs doar dacă ești disponibil în weekend-ul în care se organizează.
9.Pentru a participa, trebuie să ai peste 18 ani!
10.Este necesar un minim de 5 participanți pentru ca tabăra să fie organizată.

Mult succes!

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma