A fost lansată versiunea 2022 a modelului full suspension Orbea Occam

Orbea Occam a avut mai multe versiuni în ultimii ani, evoluând de la un model de 120 mm de trail cu stays-uri flexibile la un model de trail de 140 mm cu roți de 29 și pivot concentric cu axul spate. Între acestea a fost introdus triunghiul spate asimetric, versiunile all-mountain cu cursă mărită și schimbări subtile ale suspensiei spate. Pentru 2022, Orbea Occam vine în două versiuni de cursă: 140 mm la ambele roți (ca vechiul Occam 2020) și o versiune nouă LT cu cursa de 150 mm. O noutate e că acum bicicleta se poate transforma în oricare din cele două versiuni.

Modelul Orbea Occam 2022 nu pare să aducă prea multe noutăți. Geometria, cadrul asimetric și cinematica suspensiei rămân în mare parte neschimbate, folosind în continuare Concentric Boost 2, cu pivotul spate concentric cu axul roții.

Marele avantaj al acestui sistem este că suspensia rămâne activă în timpul frânării. Bicicleta rămâne un model de trail cu roți de 29 și cursa de 140 mm.

Orbea Occam LT 2022 are cursa de 150 mm la ambele roți, are frâne cu 4 pistoane și poate folosi amortizor atât pe aer cât și pe arc.

De fapt asta e marea noutate pentru 2022, lansarea modelului Orbea Occam LT, cu cursa de 150 mm. Nu e prima dată când Occam are cursa de 150 mm, aceasta fiind regăsită și la versiunea AM din 2016, însă atunci era oferită într-o versiune cu stay-uri flexibile.

Cei 10 mm suplimentari ai cursei suspensiei în față și în spate fac bicicleta să fie mai orientată spre coborâre. Geometria e mai slack, cu unghiul furcii de 66.5 grade față de 66 de grade la versiunea de 140 mm. Seat tube-ul e cu 0.5 grade mai vertical, la 76.5 grade, deși asta nu e o modificare foarte importantă, putând fi compensată din poziționarea șeii.

Curba suspensiei e identică la modelele Occam cu cursa de 140 și de 150 mm.

Ambele versiuni Occam sunt disponibile în mărimile S-XL, cu un reach între 425 și 500 mm, pentru rideri cu înălțimea între 150 cm și 198 cm. Chainstay-urile au 440 mm pe toate mărimile de cadru.

Bicicleta poate fi transformată simplu de la 140 mm la 150 mm și invers, tot ce e nevoie e să se înlocuiască furca și amortizorul. Lungimea amortizorului e identică la ambele versiuni, modelul LT având însă un amortizor cu cursa mai lungă, de 55 mm.

Din păcate la modelul Occam 2020 nu se poate crește cursa la 150 mm, existând riscul lovirii cadrului. Noul Occam are toptube-ul ușor diferit la mărimile S și M pentru a preveni acest incident.

Echiparea este aleasă corespunzător cu lungimea cursei și geometria mai agresivă a modelului LT. Dacă Occam de 140 mm vine cu frâne cu 2 pistoane și discuri de 180 mm, amortizor FOX DPX și furcă FOX 34, modelul Occam LT vine cu frâne cu 4 pistoane, discuri de 203 mm și amortizor FOX F2 Air sau DHX2 Coil, împreună cu o furcă FOX 36. Intențiile diferite pentru biciclete sunt reflectate și de anvelope, modelul de 140 mm primind o combinație de Maxxis High Roller și Rekon în timp ce LT vine cu Minion DHF și Dissector.

La fel ca modelul Orbea Rallon lansat acum câteva zile, Occam 2022 include un multitool cu 4 funcții ascuns în pivotul principal al suspensiei, păstrat în poziție de un magnet.

Orbea Occam 2022 este disponibilă atât cu cadru din carbon OMR cât și din aluminiu. Prețul bicicletelor din carbon începe de la 4299$ în timp ce modelele din aluminiu sunt mult mai ieftine, începând cu 2999$.

Occam LT este însă disponibil doar cu cadru din carbon OMR, cu prețuri începând de la 4599$.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Vezi comentarii

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

7 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma