Întrebați fiind în repetate rânduri de către cititorii noștri, despre traseele pe care testăm bicicletele, am decis să realizăm o scurtă filmare cu diverse zone ale traseelor respective.
Mai jos, sunt prezentate traseele pe larg.
Traseul 1:
Pornirea se face din satul Lerești. Prima porțiune este un single trail în urcare, puțin tehnic, dar care ne oferă indicii despre manevrabilitatea bicicletei pe poteci înguste. Urmează apoi o urcare tehnică și o coborâre prin pădure, pe un traseu suficient de lat, dar virajat. Traseul coboară apoi pe un drum forestier, trece o porțiune de asfalt, ca apoi să urce dinnou până la Mânăstirea Ciocanu. Acolo este punctul de pornire pentru traseul tehnic de coborâre, foarte virajat și presărat cu diverse obstacole. Traseul este de tip single trail, fără porțiuni de depășire.
Acest traseu este utilizat pentru toate tipurile de biciclete. Traseele de pe Ciocanu, ne oferă posibilitatea de a alege o variantă mai simplă sau mai dificilă, strâns corelată cu echiparea bicicletei.
Traseul 2:
Debutează cu o urcare de aproximativ 10 km, de la 650 până la 1.355 m. Drumul este realtiv lat, pe alocuri tehnic, dar oferă indicii clare despre comportamentul bicicletei pe urcări. Ultima porțiune este deosebit de abruptă și foarte tehnică. Punctul culminant este stâna Strâmtu. Coborârea se poate face fie pe același drum, fie pe un single trail, în funcție de bicicletă.
Dacă nu suntem ferm convinși de calitățile unei biciclete, pot fi parcurse ambele trasee sau pot fi alese bineînțeles și altele, dat fiind faptul că zona abundă în astfel de poteci.
Filmarea de mai jos surprinde imagini de pe potecile din satul Lerești dar și de pe Ciocanu, pe care le-am parcurs de data aceasta cu bicicletele noastre. Vizionare plăcută și nu uita să schimbi calitatea filmării la cel puțin 720p. Vizionare plăcută!
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Ati mers cei de la freerider.ro pe traseu si ati filmat?Cand mai mergeti puteti sa anuntati pe facebook sau cumva...?Eu merg cam in fiecare saptamana pe Ciocanu pt ca sunt din Campulung...suntem mai multi care mergem defapt...
@Rares: The Offspring - Staring at the sun
Cum se numeste melodia din videoclip?
super traseul... din nefericire prin bv avem trasee destul de dificile sau prea simple... super si melodia de la offspring
super traseu aici merge de un concurs organizat nu stiu de ce nu ai loat o initiativa pana acum
@Eusebiu: da, se mai întâmplă și accidente, inevitabil. :) Viteza era cam mare, iar rădăcina nu a mai putut fi evitată.
@bogdan: pe ciocanu nu este deloc dificile de ajuns (prin Bughea de jos), iar odata urcat la Mânăstire, ai nenumărate variante de a coborî. Traseul 2 se află în satul Lerești, pe traseul unde erau organizate concursurile de viteză în coastă (pe macadam). Urcă până la Strâmtu, iar de acolo sunt iarași multe alte variante de a continua.
ok, oricum sunt din zona asa ca ma descurc ;)
Cazatura aceea a fost cea mai misto parte din tot filmuletul :)) Felicitari oricum. Mucho Gusto p-asta.
Asta ar însemna să dezvăluim și punctul de plecare/finish, care este de fapt o proprietate privată. :) Am dori s-o ținem în anonimat, atât cât se poate.