Concursul de maraton mtb de la Vidraru a ajuns, anul acesta, la a 8a ediție. Vidraru Bike Challenge este deja un eveniment foarte cunoscut, organizat de oameni de munte, care știu cu ce se mănâncă “excursiile” în aer liber. Este un concurs cu istoric îndelungat și care a ajuns să fie de referință în România. Traseul lung este folosit inclusiv de Federația Română de Ciclism, fiind considerat etapă în Cupa Națională de XCM.
Vidraru Bike Challenge este un concurs popular în primul rând pentru că poate fi parcurs pe orice vreme, 90% din traseu desfășurându-se pe forestier cu pietriș. Acest avantaj, că traseul e drum forestier, poate fi și un neajuns pentru cei care caută și altceva, poteci și zone tehnice. Pentru majoritatea însă este perfect.
Anul acesta la VBC s-au înscris aproape 500 de concurenți, organizatorii oferind participanților multe opțiuni de traseu. Cel mai lung are 90 km și o diferență de nivel de aproape 3000 m. Este un traseu greu, care cere foarte multe resurse din partea ciclistului. Nu este tehnic, poate fi parcurs de oricine, dar trebuie să ai „rezervor mare”. Traseul popular este cel scurt, cu o lungime de 30 km și 1000 m urcare. Nici acesta nu este ușor, dacă ești începător și încă nu ai antrenament bun, dar poate fi terminat într-un timp decent.
A mai fost însă și traseul mediu pentru mtb-uri electrice pe care, dacă-l parcurgi cum trebuie, nu este deloc mai ușor. „O să fiu sincer. Am ajuns la finiș exact ca anul trecut, adică pe jumătate viu și cu crampe, doar că atunci am făcut traseul de 90 km pe bicicleta de cross country”, spune Cătălin Sprînceană de la BikeXpert Racing Team, într-o postare pe Facebook. „Concursul de ieri a însemnat un puls mediu peste 170 de la start și până la finiș. Să mergi peste limitările de viteză ale bicicletei, încercând să te ții după băieții buni și cu experiență de la categoria asta a însemnat mereu zona roșie, și la deal și la vale”. Așadar, mitul că pe electrica e mai ușor, ar trebui să dispară!
Însă traseul mediu îl consider un echilibru bun între a face sport și a te bucura de munte și peisaj. Ai suficientă anduranță, atâta cât să mai poți face și altceva la fața locului, nu stai toata ziua pe traseu. Este și traseul la care particip an de an.
Ceea ce am observat și la această ediție, este că punctele de alimentare sunt foarte bine amplasate pe traseu de organizatori. În trecut obișnuiam să iau mai multă apă la mine, dar acum este suficient un singur bidon de 750 ml, pentru că până să îl termini, ajungi la următorul punct de hidratare. Desigur, ideea este totuși subiectivă, fiecare dintre noi având nevoi diferite de hidratare.
Așa cum spuneam la început, 90% din concurs are loc pe drum forestier, însă traseul nu este complet lipsit de zone tehnice, cea mai dificila fiind chiar finalul. După ce pedalezi câteva ore bune și ajungi în zonele cele mai înalte ale traseului, vei începe coborârea finală, aceasta fiind foarte abruptă.
Traseul este tot drum, doar că sunt foarte multe porțiuni cu șleauri adânci, iar dacă terenul este foarte uscat este și foarte alunecos. Așa cum am aflat pe propria piele când, încercând să fac o depășire pe un viraj, am intrat cu viteză prea mare. Am reușit să redresez în ultimul moment, însă am ajuns în partea cealaltă a drumului unde, tot în derapaj fiind, anvelopele nu au mai ținut. Așa că am rașchetat toată laterala mea dreaptă. Din fericire am putut continua rapid, avariile fiind minime.
Nu în ultimul rând, finalul traseelor se încheie cu o traversare la umbră prin râu, un moment fabulos de revigorare și împrospătare, după orele bune de pompat în disperare la pedale, pe zecile de kilometri de forestiere însorite din Făgăraș. Ajungi la finiș leaorcă, de parcă te-a plouat tot concursul. Dar pe caniculă este exact ce trebuie.
La a 8a ediție a maratonului Vidraru Bike Challenge câștigătorii au fost:
CNXCM – Elite Masculin
CNXCM – Elite Feminin
Traseu Maraton 90 km – Masculin 19-29 ani
Traseu Maraton 90 km – Feminin 19+
Traseu Mediu 52 km – Masculin 19-29 ani
Traseu Mediu 52 km – Feminin 19-39 ani
Traseu Scurt 35 km – Masculin 19-29 ani
Traseu Scurt 35 km – Feminin 19-39 ani
E-bike 52 km – Masculin
E-bike 52 km – Feminin
Rezultatele complete se gasesc pe site-ul oficial la sectiunea Rezultate.
Produsele pentru ciclism dedicate bărbaților, sau cele unisex, nu se potrivesc tot timpul și femeilor. Și, cu atât mai mult…
Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…
Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…