Cu mușchii făcuți pilaf după cei 6000 m urcați în ultimele două zile, cu mare greutate m-am decis să parcurg cei 10 km până la start tot pe bicicletă, deși aveam varianta mașină sau tren gratuit… M-am gândit că ar fi mai bine să mă încălzesc puțin, să nu iau startul așa anchilozat…
Astfel, cu fiecare mușchi implicat în mișcarea de pedalat protestând vehement, am luat startul în ultima etapă, respectiv ultimii 3000 m diferență de nivel dar în doar 51 km, deoarece finalul este sus pe ghețarul din Hintertux, la peste 2500 m, deci lipsește din traseu o coborâre. Mi-am revenit destul de repede, astfel că după primii 2-3 km care nu au fost așa abrupți, când am intrat pe pantele de peste 10% ale primei urcări, mă simțeam destul de bine și capabil să apăs în pedale. Nu extraordinar, dar acceptabil, reușind să merg ceva mai bine decât cei din jurul meu. Deși pe profil arăta că o mare parte din urcare e asfaltată, de data asta a fost invers, asfaltul s-a terminat surprinzător de repede și a început un drum pietruit nu foarte grozav spre vârful muntelui și instalațiile de cablu de acolo. Totul mergea minunat până când am început să aud că roata spate freacă de cadru. Nu-mi venea să cred, dar m-am oprit și așa era! Am restrâns QR-ul și parcă nu se mai auzea, dar tot stătea inexplicabil de aproape.
Am început să mă tem că nu o să termin, că roata are ceva, așa că am continuat restul urcării destul de precaut, iar prima coborâre, pe un drum frumos virajat și destul de tehnic, cu bolovani și bucăți abrupte, care m-ar fi avantajat mult, l-am coborât în regim de avarie de frică să nu se întâmple ceva. Doream să ajung cu bicicleta utilizabilă pe ultima urcare, că de acolo dacă e urcam și cu ea în spate. Cu bolovani cu tot, nu am mai avut probleme să mă facă să mă opresc așa că am început lunga urcare din Tux până pe ghețar în condiții bune.
Primii câțiva km, din Tux în Hintertux, sunt pe drumul național, iar de la stația inferioară a cabinei se vede deja sus destinația intermediară, deasupra stâncilor, stația de mijloc a cabinei. Am ajuns la ea pe un drum ocolit cu un frumos peisaj, inclusiv o trecere prin râu unde mi-am udat picioarele, o idee nu tocmai strălucită dată fiind destinația zilei. Pe ultimul km înainte de telecabină am avut parte și de prima urcare adevărată de MTB din cele trei zile, un deliciu pe care l-am savurat în ciuda picioarelor praf. Toți au împins pe acolo, mie mi-a derapat roata doar o dată. Era un drum care mi-a adus aminte de cele de la noi de pe creste, cu bolovani mulți încastrați și spălați de apă.
Ultima bucată de urcare a fost și cea mai grea din tot concursul. Drumul până pe ghețar șerpuiește prin căldările glaciare și are pante de la 10% până la bucăți susținute de 25-27%. Am decis să încerc să urc pe bicicletă cât pot și am reușit asta cu excepția a două bucăți ce săreau de 25 și efectiv nu mă mai duceau picioarele, plus un mic derapaj și un push-bike de vreo 5 m cu puțin înainte de sosire. Sosire care a venit greu, greu de tot, peste traseu era un mare nor și nu se vede nimic iar cei câțiva care coborau înapoi pe biciclete nu ne spuneau cât mai e. Am ajuns în puțin peste 5 ore, un timp mult mai prost decât speram și clar cea mai proastă clasare din toate zilele, dar am ales să fac așa ca să știu că termin. După ce m-am schimbat cu o bluză uscată ce o aveam la mine, am refuzat oferta organizatorilor să cobor cu cabina și am ales să mă întorc pe bicicletă. Ce MTB-ist normal la cap ar refuza o coborâre de 1500 m? Se pare că vreo 95% din cei prezenți! În plus, am încetinit la fiecare concurent care urca și i-am spus de pe GPS exact cât mai are până sus, un gest ce mi l-aș fi dorit și eu.
Mi-am luat tricoul de finisher din Hintertux și m-am întors la Zell am Ziller tot pe bicicletă, în total de la sosire aproape 50 km de coborâre cu 2100 m diferență de nivel și doar 100 m de urcare, după care am ras o pizza și o bere privind înapoi spre munții de unde am coborât oarecum învingător.
Concluzii generale despre concurs, pentru cei ce ar vrea să meargă:
- este probabil cel mai ieftin maraton pe etape din Alpi, doar 199 euro, locuri sunt suficiente și se fac înscrieri și la fața locului
- traseul este foarte frumos, doar prima zi e mai plictisitoare. Nu este 100% tehnic pentru că nu are cum să fie la diferențele astea de nivel, dar nu uiți că ești pe MTB, ai bucăți frumoase unde să îți aduci aminte
- este un concurs greu, foarte greu, unde dozarea efortului, recuperarea și alimentația sunt foarte importante, trebuie abordat cu mare atenție din punctele astea de vedere
- există și variantele medie și scurtă cu câteva urcări păcălite cu cabina, așa că poate să participe și prietena, soția sau de ce nu prietenul dacă le place MTB-ul dar nu sunt capabili de așa un efort. În variantele scurte este un mod bun de a începe MTB-ul prin Alpi
- Este o cursă unde organizatorii te vor finisher. În fiecare zi sosirea se închide la ora 17, deci 8 ore pentru 60-70 km la tura lungă, la cele scurte e acelaşi timp limită. Iar timpii limită de la jumătatea traseului sunt foarte generoşi, eu care nu merg tare ajungeam la sosire înainte să se închidă checkpoint-urile de la mijlocul traseului!
Ziceam după prima zi că nu voi mai reveni. Mi-am schimbat părerea, voi veni din nou, nu știu când dar cu siguranță voi încerca să vin mai pregătit, pentru că acum știu ce mă așteaptă. E un concurs care merită efortul, iar zona este perfectă pentru un concediu cu toată familia.