Race report: Lupii Dacilor fără vreo 3 km

Fără îndoială, încă de la începutul seriei de competiții Riders Club, traseul Lupii Dacilor de la Câmpulung a fost star-ul seriei, un traseu de MTB adevărat, poate chiar spre latura grea a lucrurilor. Desenat în zona orașului aflat la poalele Iezerului, traseul nu beneficiază doar de cadrul natural perfect pentru acest sport ci și de traseele de trail amenajate de localnicii inimoși pe dealul Ciocanu din spatele orașului. Una peste alta, toate adunate au dat încă de la prima ediție un mix perfect de provocări tehnice atât pentru traseul scurt de 29 km cât și pentru cel lung ce are aproape 60 km.

Am ratat an de an competiția asta, de fiecare dată din motive obiective, pentru că mereu mi-am dorit să particip, mai ales că mai fusese un concurs în zonă acum ceva ani și deși a ieșit un mare haos atunci, era clar că zona promite mult. Mă refer la zona Ciocanu, că despre Iezer e evident.

Anul ăsta n-am mai ratat ocazia și m-am prezentat la startul probei de 60 km Epic, încă la nivelul 2 (nu mă simt anul ăsta în stare să trec la 1, poate anul viitor). Am dat de aceiași organizare bună la ridicările de pachete cu care m-am obișnuit la Riders Club iar startul la 11 mi-a permis să mă relaxez după drum. Mulți veniseră cu o zi în urmă și participaseră și la MTB Academy Cup XCO, o disciplină care pe mine nu prea mă pasionează.

Din nou am fost prea moale la start și nu m-am infiltrat în față, îmi aduceam aminte de lunga urcare de la început și am zis că recuperez acolo, însă a fost lume multă la tura scurtă și s-a cam făcut dop, de-abia m-am strecurat, am pierdut minute bune. Trebuie să fiu mai incisiv, chiar cu riscul de accidentare…

După slalomul printre participanți de pe urcare, slalom ce doar pe final s-a mai relaxat, a urmat prima coborâre care mi-a adus aminte că anul ăsta n-am prea pus fundul pe MTB, numărul de ture fiind mai puțin ca degetele de la o mână. Nu mi-a ieșit până jos din amintiri așa că pe ultima bucată cu bolovani, bucată ce în mod normal o fluieram lejer, m-am dat jos și am fost depășit de câțiva concurenți.

A urmat frumoasa potecă pe curbă de nivel deasupra Lereștiului, îmbunătățită și pregătită de concurs, unde mi-am revenit și am forțat nota, am avansat puțin pe niște gâturi și am intrat pe bucățile cu denivelare din a doua jumătate destul de puternic.

Sincer nu prea am o viziune a zonei în partea aceea, în afară de Cicoanu nu am mai umblat prea mult pe acolo. Știu că au urmat urcări nu foarte ușoare și coborâri destul de tari, una pe iarbă care era foarte abruptă, înaintea unui gard, făcându-mă din nou să mă dau jos de pe bicicletă.

Într-un final am ajuns iar pe teren cunoscut, urcarea la Ciocanu, probabil cea mai grea din concurs. O știam, aveam idee exact la ce să mă aștept așa că nu m-a surprins și am ajuns în vărf nu ușor, dar nici demoralizat. Coborârea pe traseele amenajate a fost simpatică, dar tot am avut mici probleme, uneori folosind un picior scos din pedală, alteori chiar mergând din nou pe lângă bicicletă. Păcat oarecum de efortul depus la urcare. Norocul e că nu m-a ajuns nimeni pe acolo.

După traversarea asfaltului a urmat o nouă urcare ce credeam sincer că e ultima, întâi prin noroi apoi pe un drum pietruit. Sus am tăiat-o la vale pe o urmă clară de biciclete, ceva mai jos fiind un marcaj foarte vizibil, lângă o casă. Acolo se pare că traseul făcea stânga și cobora din nou în asfalt într-o mică buclă de vreo 3 km pe care se pare că am ratat-o, dar nu mi-am dat seama decât a doua zi.

A mai urmat un pic de urcare, nimic spectaculos, apoi coborârea în oraș și sprintul final care a fost se pare pentru locul 1 la categorie, dar eu nu știam. L-am pierdut cu mai puțin de o secundă. Oricum dat fiind că am tăiat din traseu, locul e nejustificat, dar na, cum spuneam, eu nu știam acolo asta.

După niște mici și regretabile erori de cronometrare a urmat premierea și locul 2 la categoria 30-39 nivel 2, loc fals după cum spuneam mai sus. Îmi cer scuze că n-am realizat mai repede că nu mă mai urcam pe podium. Poza pe podium nici nu o pun în articol.

În ciuda micilor neplăceri cu cronometrarea și rătăcirea, concursul a fost unul extrem de reușit. Combinația între un traseu genial de MTB și organizarea marca Riders Club nu are cum să nu fie o reușită de zile mari. O să revin cu plăcere la Lupii Dacilor de câte ori am posibilitatea și vă recomand și vouă să faceți același lucru.