Primul raport despre starea zăpezii din acest sezon

Se pare că zăpada a venit anul acesta foarte repede și… foarte serios, așa că începem și noi timid seria de articole despre sporturile de iarnă! Vă reamintim cu această ocazie că puteți găsi periodic informații actualizate despre starea zăpezii pe pagina Avalanșe în Carpați!

Iată că zăpada este chiar schiabilă în Munții Făgăraș, ba chiar avem deja și primele avalanșe! Dar să nu ne amăgim, nici în bine nici în rău! Au mai fost ani cu zăpadă căzută foarte devreme, dar de obicei a urmat o toamnă lungă și caldă și o iarnă târzie, cum a fost acum doi ani când la începutul lui ianuarie se putea alerga în pantofi până pe Vf. Omu. Deci sezonul de bicicletă s-ar putea să mai țină ceva vreme, în ciuda aparențelor, iar schiurile s-ar putea să mai aibă destul de așteptat până le vine vremea…

Starea zăpezii din Făgăraș o puteți deci găsi aici.

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma