Categorii: ArticoleMag

Persoanele anului 2012

Ne-au inspirat, ne-au dat emoții, ne-au făcut să zâmbim sau să fim mândri că suntem români. I-am admirat, i-am apreciat, i-am aplaudat și i-am susținut, cel puțin spiritual pe întreg anul 2012. Acum a sosit moment să-i punem pe scenă pe cei mai influenți, apreciați și aclamați oameni ai anului. Jos pălăria în fața lor!

Tică Darie – a parcurs cu un optimism debordant, de unul singur, pe bicicletă, un traseu imposibil de conceput pentru unii. Din Danemarca și până în România pentru a susține Roșia Montană. La cei 20 de ani ai săi este probabil cel mai tânăr cicloturist român.

Daniel Sărdan – a reușit să strângă mai bine de 2.000 de participanți în luna mai, la concursul Prima Evadare. De asemenea, cursa de XCO din pacrul Tineretului, organizată sub sigla Red Bull, a înregistrat un succes important.

Marius Petrache – bifează încă un sezon de succes demonstrând că atunci când vine vorba de pedalat se descurcă de minune oricare ar fi disciplina la care ia startul: mountain bike, șosea sau velodrom.

Arpad Kelemen  – a avut un sezon de zile mari și surpriza a fost cu atât mai mare pentru el și pentru restul cu cât anul trecut nu indica ceea ce avea să se întâmple în 2012. Ciucanul este unul dintre cei mai bine cotați rideri de cross-country deci vom mai auzi de el.

Gyurka Zsuzsa – ciclista cu cea mai bună ascensiune din România, a reușit anul acesta să obțină titlul de Campioană Balcanică.

Eduard Novak – La începutul lui septembrie, ziarele titrează mare, negru pe alb: Eduard Novak, medalie de aur la Jocurile Paralimpice de la Londra 2012. Un atlet care a reușit ceea ce mulți credeau a fi imposibil și aduce România pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Andrei Nechita – după mai bine de 30 de ani, România a avut un rutier care a luat startul în cursa de fond a Jocurilor Olimpice, alături de cicliștii din elita mondială. În afară de a ne scoate pălăria în fața lui Andrei și a ne arăta respectul față de el, nu ne mai rămâne nimic de făcut.

Adrian Aldea – este omul care a orchestrat ceea ce este foarte probabil să devină în viitorul apropiat una dintre cele mai importante curse de șosea din această parte a Europei. Mai mult decât o întrecere de ciclism, Turul Sibiului este un eveniment de calibru care scoate la iveală cât de mult are de oferit România în această privință și care te face să te îndrăgostești de acest sport. În cazul în care nu ai făcut-o deja, desigur…

Andrei Botescu – reînvie în 2012 un brand românesc de mult apus, Pegas. Planurile sunt bine puse la punct, așadar ne pregătește noi surprize pentru anul care urmează.

Corneliu Belciug – a organizat anul acesta cel mai mare eveniment pentru bicicliștii urbani, BikeFest, în București, un eveniment foarte reușit de altfel.

Sebastian Grosu – la doar 14 ani, rezultatele sale la concursurile de downhill din România și Bulgaria nu pot fi nicicum ignorate. O speranță pentru viitorul acestui sport în România.

Florin Georgescu – este greu de crezut că nu ai auzit de Florin, nevăzătorul care a pedalatul anul acesta până la Londra, pentru Jocurile Olimpice. A fost foarte mediatizat și a reușit să ne dovedească încă o dată că nimic nu-ți poate sta în cale atunci când dorești să realizezi ceva.

Marian Ivan – toate meritele pentru cel mai mare marș de protest al bicicliștilor organizat vreodată în București, Existăm și-o s-avem bandă!

Ciclomoșii – să nu îi uităm pe cei care se îmbracă în Moș Crăciun, sau ajutoarele sale, după caz, și colindă străzile pe două roți. De multe ori, se gândesc și la copiii mai puțin norocoși și le aduc câte ceva care să le facă sărbătorile mai fericite.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Felicitari tuturor! Hai sa nu fim rai cu Pegasul, daca altii sunt mai buni pot sa faca o bicicleta 100% romaneasca. Dar deh capra vecinului e mai importanta decat propria turma uneori nu?

  • Domnule Popescu, o fi adus baiatul cu Pegasul multe zambete clientilor care i-au cumparat bicicletele, insa credeti ca cei care i-au zambit aveau vreun habar despre biciclete in general si despre piese in particular? Din pasiune pt bani se fac toate lucrurile, dar daca Pegasul chiar ar fi fost facut din pasiune pt bicicleta sau pt romani atunci ar fi avut si el fie un pret mai mic, ca pt buzunarul romanului (nu toti conationalii nostri isi permit sa cumpere un agregat de peste 1000 lei), fie piese mai bune, burete sub sa, o pozitie mai confortabila si un pic mai multa atentie la detalii. Adica ar fi oferit mai mult respect biciclistului, ca asa se procedeaza cand faci ceva din pasiune, te interesezi si de cum se simte apoi cel caruia i-ai luat banii.
    Domnule Popescu, data viitoare cand va mai uitati la piesele Pegasului luati-le si la probat, plimbati-va cu bicicleta si spuneti apoi cum v-ati simtit. Eu unu' am facut asta si nu mi-a placut absolut deloc senzatia de tevi metalice in dos.

  • toti atehnicii care au avut pegas cand erau mici, au luat si ei 3 borduri in jurul blocului si gata, pegasul tinea o viata si era cea mai de calitate. Pegasul, dragilor, asa cum a fost atunci, a fost un fail tehnologic, nicio piesa la cota care sa permita un reglaj fin fara joc, un otel mai bun ca al chinezilor dar fara finete in prelucrare. Legat de acest domn andrei care a facut un kitsck din bicicleta respectiva, il inteleg si pe el. Saracu poate o fi vrut sa faca ceva in romania dar s-a lovit de c@k@tul pe care toti il simtim, o romanie moarta. Nu sunt fan pegas dar am apucat sa vad una de aproape si sa ma uit la piese. Si ma apuc sa o compar cu o electra de 30 milioane si ce constat, o vopsea mai de calitate dar fix aceleasi piese chinezesti. Dar na, e electra, nu e ceva romanesc care din start pt mentalitatea de roman e de c@c@t. Plus ca din cele citite de acet nou pegas, este nascut din pasiune, nu din banii unei multinationale cu buget mare. Sa vedem pe viitor ce pot face. In rest, felicitari oamenilor prezenti in acest articol care au facut ceva pentru miscarea biciclista din romania. Si la urma urmei, felicitari si baiatului cu pegasul, ca sigur a adus multe zambete clientilor care le-au cumparat. Lumea va fi mereu plina de hateri,

  • Tica Darie, asezat de voi primul in lista, isi merita pe deplin titlul de ciclistul anului! Ceea ce a realizat pentru o cauza in care cred zeci de mii de tineri romani, cea a salvarii Rosiei Montane de la distrugere, il face demn de tot respectul nostru si ne da sperante ca tara asta mai are totusi tineri capabili sa o scoata din rahatul in care au afundat-o politicienii!

  • Felicitari tuturor si la cat mai multe realizari!

    Dar subscriu la ce a scris Catalin mai sus legat de brandul Pegas. In afara de brand nu e nimic romanesc la acea bicicleta, si din pacate raportul calitate/pret lasa foarte mult de dorit. Chiar nu avea ce sa caute in aceasta lista, unde apar oameni care chiar au facut ceva pentru miscarea pe doua roti din Romania. O spun cu parere de rau, Pegas, in forma actuala nu face decat sa demonstreze inca o data, faptul ca romanii pot fi pacaliti usor de lucruri de proaste calitate, supra promovate, inclusiv de site-ul Freerider. Pacat!

  • Fara suparare, dar nenea care a reinviat brandul Pegasul nu a facut decat sa omoare bicicleta Pegas, asa ca nu-i vad locul in lista dvs. Dintr-o bicicleta populara si de calitate, care te poate tine o viata, Pegasul a ajuns un kitsch, un fier chinezesc ordinar echipat (pe genunchi, intr-un vapor) cu cele mai ieftine piese de pe piata. Pana la urma asta n-ar fi o problema, dar pretul acestui ansamblu este unul mult prea mare fata de cat face.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma