Categorii: ArticoleMag

Pasha Café, o cafea de excepție de la cicliști pentru cicliști

Cafeaua a fost mereu un element de tradiție în ciclism, orice tură serioasă cu cursiera prin Toscana sau pe serpentinele Dolomiților necesitând cel puțin o pauză pentru un espresso italian la o terasă cu peisaj mirific… Iar despre beneficiile sale în sport ajunge să spunem că la un moment dat se discuta despre trecerea cofeinei în lista de substanțe interzise! Așa că o cană de cafea de cea mai bună calitate nu numai că ne încântă simțurile, fie ea simplă și amară sau îndulcită și cu lapte, dar ne dă și aripi să urcăm în șa și să urcăm pulsul mult mai ușor la 180 pe următoarea cățărare!

Valentin Pașa este un coleg ciclist pe care probabil unii dintre bucureșteni și nu numai îl cunosc, un mare pasionat de MTB, participant la cele mai dificile concursuri. Ceea ce nu știe prea multă lume este că el are și o prăjitorie de cafea, Pasha Café, prin intermediul căreia ne oferă la prețuri absolut decente ocazia să încercăm unele dintre cele mai bune 10% cafele din lume, conform aprecierilor specialiștilor. Soiurile de cafea pe care le oferă sunt doar dintre cele care au obținut punctaje de peste 80 din partea juriilor la expozițiile internaționale.

Cafeaua este oferită proaspăt prăjită, intensitatea fiind aleasă de client, dar se poate alege și varianta sugerată de ei. Măcinarea se face special pentru modul în care aceasta va fi preparată, fiind disponibile variantele french press, filtru, espresso sau ibric, dar și sub formă de boabe pentru cei ce doresc să o macine chiar înaintea preparării, pentru o aromă absolut completă.

Am degustat soiurile Mandheling din Indonezia, Corcosan din Nicaragua și Supremo Huila din Columbia, primele două sub formă de espresso iar ultima la ibric și pot spune că aroma este deosebită! Eu sunt un mare consumator de cafea dar nu și un specialist în domeniu, deci nu mă pot pronunța critic asupra calității, dar vă asigur că experiența unui buchet de gusturi și arome asemănătoare nu sunt ușor de găsit la cafeaua uzuală din comerț. Se poate observa descrierea sumară a gustului și aromei pe fiecare pungă și pot confirma că senzațiile respective vă vor învălui și în realitate!

În plus, cafeaua vine împachetată în pungi de hârtie impermeabilă dotată cu închidere etanșă și cu o valvă, astfel că după fiecare utilizare punga se sigilează iar aerul poate fi eliminat prin valva respectivă, ajutând mult la păstrarea aromei o perioadă mai lungă de timp.

Pachete promoționale și mult mai multe soiuri și variante de cafea puteți găsi pe pagina Pasha Café, pe mine cel puțin o cană de espresso de o calitate atât de bună mă face să mă urc pe bicicletă cu un entuziasm greu de egalat! Încercați și voi, ca de la bicicliști la bicicliști! Merită pe deplin! Folosiți cuponul ”freerider” pentru 10% reducere timp de o lună, până pe 10 decembrie 2016!

*pentru cei cu afecțiuni cardiace respectați sfatul medicului în legătură cu consumul de cofeină

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Vezi comentarii

  • O mare păcăleală promoția, doar cu iz de publicitate? Nu că ar fi o sumă colosală, dar corectitudinea...

    (Mesaj după introducere cupon: Acest cupon a expirat)

    • Am transmis problema și se pare că e o problemă tehnică, e în curs de rezolvare. După ce se remediază, se va putea folosi cuponul free15rider pentru o reducere mai mare, de 15%.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

BikeXpert anunță datele pentru concursurile din 2025, Maratonul Vinului și Alpine Challenge

Datele celor două concursuri de mtb-maraton marca BikeXpert au fost recent anunțate. Astfel, primul va fi Maratonul Vinului MARVIN pe…

4 ore in urma

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

2 săptămâni in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma