Inovațiile și invențiile tehnice sunt niște lucruri unde literalmente limita este cerul. Orice poate fi îmbunătățit, poate fi făcut mai practic sau mai convenabil, iar inventatorul român Adrian Laculinceanu este de aceiași părere. Distins cu numeroase premii naționale și internaționale, el s-a ocupat cu tot felul de noutăți, de la motoare cu cilindree variabilă până la propulsoare nautice, însă nu a neglijat nici bicicletele. Are câteva schițe mai mult decât promițătoare în acest sens și în cele de mai jos ni le prezintă.
Sunt un pasionat de tehnică, un cercetător individual și încerc acum să-mi realizez propriile mele proiecte. Am circa 13 ani de participare la Inventika și vreo 12 brevete, alte circa 6 cereri și încă multe alte proiecte. Mi-am înființat o firmă (I.I. Laculiceanu Adrian) cu fonduri europene, pe un program de antreprenoriat și, pentru că nu am fonduri suficiente, încerc să-mi găsesc un asociat, finanțator, partener pentru a le și produce sau, cel puțin, de a le breveta internațional și a vinde licența.
Pe partea de HPV (humane powered vehicle), HPW (humane powered watercraft), dispozitive de înot, etc., am proiecte atât cu noi mecanisme de acționare ce asigură variația instantanee a raportului de transmisie, cu adaptarea lui la condițiile de mers, precum și mai multe proiecte interesante de HPV, cum ar fi Omnibike, Skate-Bike, Wheel-Bike, Cross-Trainer, Chair-Bike, Recumbent-Bike, V.H.P. OFF-ROAD, V.H.P. ALL-TERAIN cu care se poate „rupe gura târgului”. Toate sunt inovative, ieftine și ușoare.
Sunt proiecte simple, bazate pe studiul pieței și literaturii de specialitate din domeniul inventicii. Proiectele mele privesc HPV de formă inovativă (3 brevete, 2 cereri de brevet + alte circa 15 proiecte), cu greutate mult mai mică decât cele de pe piață, cu gabarit redus și cu tehnologie clasică, la un preț mult mai mic decât al celor clasice. Unele sunt în construcție ajustabilă (concept Omnibike – biciclete cu dimensiuni variabile ce utilizează un mecanism clasic de acționare spate, un cadru reglabil – compact sau din țeavă – sau cu prinderi multiple și roți diferite – 14’-20’, 20’-26’ în scopul asigurării condițiilor ergonomice și de siguranță pentru cicliștii dintr-o gamă mare de tipodimensiuni, iar unele se pot folosi în toate sezoanele (concept „3 in 1” – sol, gheață, zăpadă sau „4 in 1” – sol, apă, gheață, zăpadă).
Proiectul Omnibike (biciclete cu dimensiuni reglabile în două clase (K – copii-tineret, Y – tineret – adulți, 4 tipuri constructive și 16 tipodimensiuni) a câștigat Merit Prize în 2004 la cea de-a 8-a ediție a Bicycle Design Competition, organizat de Taiwan Bicycle Industry R&D Center (TBIRDC). Pe de altă parte, “Transformer” – varianta Omnibike, a câștigat locul 33 în 2010 la Seoul Cycle Design Competition, organizat de Design Boom.
Sunt în discuții cu mai mulți producători de HPV din Taiwan, dar din cauza lipsei fondurilor pentru brevetare internațională, tratativele stagnează. Producătorii naționali nu manifest interes prea mare fără brevet internațional sau fără să fii ieșit pe piață cu producție, deci momentan situația nu e foarte roză pentru mine.
Din păcate, în lipsa unei protecții internaționale care valorează undeva pe la 20.000 de euro nu pot continua tratativele. Toți cu care discut îmi solicită întreaga documentație fără a-mi oferi vreo garanție în afara de cea oferită de un brevet național sau internațional. Brevetul național nu este o garanție sigură a protecției, iar până la adoptarea brevetului unic european în 2014 mai e ceva timp…
O părere sinceră și realistă este că se poate începe o producție de serie mică chiar și cu numai 25-50.000 de euro, bazându-mă pe experiența celor din piață, prin producerea lor în Taiwan și asamblarea în țară. La cumpărarea de piese din Taiwan problema mare este transportul și timpul mare de așteptare, dar avantajul este prețul. Pe scurt, opțiunile sunt numeroase, mai ales că premiile câștigate confirmă fezabilitatea proiectelor. În circa 12 ani am strâns la expozițiile tehnice organizate în țară 4 medalii de aur, două de argint, două de bronz, o distincție Gold Arca Plaquettes, iar pe plan extern 3 Genius Prize, o medalie de bronz, un Merit Prize și un loc 33 la un concurs internațional de design.
Creațiile sale mai pot fi văzute aici și aici.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…
Vezi comentarii
Bicicleta din fotografie este urata. Seamana cu un carlig de rufe...