Categorii: ArticoleMag

GT Grade Carbon Pro (2020)

GT Grade a fost o bicicletă de suflet pentru mine: m-a atras din primul moment când am văzut-o și am cumpărat-o fără ezitare. E vorba de modelul anterior lansat și ajuns în colecția mea în 2015 și pe care l-am prezentat în momentul respectiv! Practic GT au fost printre primii care au lansat cu acest model ideea de gravel bike, alături de Salsa care practic cochetau cu ideea de mai multă vreme. Însă GT e o firmă de renume și apariția Grade-ului a fost începutul revoluției cursierei.

Vechiul Grade însă, fiind printre primele modele lansate, nici nu ar putea fi catalogat azi drept gravel datorită spațiului în care nu prea intră anvelope mai mari de 37 mm, a roților cu ax QR clasic dar și a lipsei de puncte de prindere pentru portbagaje. Practic vechiul Grade a fost o cursieră endurance pregătită pentru ieșiri în afara asfaltului. Noul Grade rezolvă toate aceste neajunsuri și intră cu drepturi depline în categoria gravel, deși cei de la GT susțin că au dorit să îi păstreze totuși ADN-ul de cursieră intact.

Am primit la test de la Extreme Riders Distribution, importatorul GT în România, chiar modelul de top: GT Grade Carbon Pro, cu echipare Shimano Ultegra Di2. Imediat l-am urcat în mașină și am plecat cu el la Moieciu unde l-am testat pe un traseu ce combină bucăți de asfalt, forestier și poteci autentice de MTB XC.

Forma generală a bicicletei s-a păstrat, așa că oricine cunoaște vechiul model poate să identifice de departe noua bicicletă ca fiind un Grade. Avem aceiași siluetă zveltă dominată de celebrul element Triple Triangle ce dă identitatea majorității modelelor GT.

Centrul design-ului noului model îl reprezintă însă noua joncțiune dintre seatstay-uri și triunghiul principal. Celebre deja în lumea ciclismului pentru secțiunea lor mică, stay-urile sunt acum prinse direct de toptube, ele trecând pe lângă seat-tube fără să-l atingă. Acest simplu element de design face ca amortizarea oricum excelentă a celor două stay-uri să fie mult îmbunătățită!

S-a rezolvat și problema spațiului pentru anvelope. Noul Grade vine cu unele de 37 mm dar are loc suficient pentru anvelope de 42 mm. De asemenea, are puncte de atașare pentru aripi de protecție.

Cablurile rămân și în 2020 rutate la exterior, pe sub downtube și pe brațul furcii față. Există însă rutare pentru tija dropper.

Furca destul de simplă a modelului anterior a fost înlocuită cu una masivă și bogată în puncte de prindere pentru bagaje sau bidoane dar și pentru aripi.

Roțile au în sfârșit ax thru de tip bolt-on. Tot aici găsim și o noutate interesantă: furca are la prinderea axului roții un set de chip-uri reveresibile ce schimbă rack-ul și permit ca bicicleta să se transforme din una agilă și manevrabilă pentru trasee tehnice într-una stabilă pentru ture cu bagaje grele.

Puncte de prindere găsim și pe toptube. Trebuie să remarcăm schema de culori fantastică!În realitate arată și mai bine!

Avem parte de două prinderi de bidon în triunghiul principal, cea de pe downtube având trei șuruburi pentru a permite poziționarea optimă. Nu există prinderi de bidon sub downtube pentru că pe acolo trec cablurile.

Roțile de proveniență WTB sunt din aluminiu, sunt tubeless și au o lățime internă de 23 mm. Anvelopele sunt un model extrem de apreciat de iubitorii de gravel, WTB Riddler 700×37 în varianta de top, ușoare și compatibile tubeless. Bicicleta chiar a venit cu anvelopele montate tubeless!

Un alt element caracteristic pentru vechiul Grade a fost ghidonul flared, răsucit spre exterior. Ghidonul se păstrează și pe noul model, cu o prindere și o pipă clasice.

Componentele Shimano Ultegra Di2 le cunoaștem deșa, transmisia este precisă, rapidă și confortabilă iar frânele deși se simt mai moi ca cele de la SRAM, au odată acționate o putere parcă ceva mai fermă. Remarcabil este însă deraiorul spate care e modelul Ultegra RX, un Ultegra special pentru gravel ce e proiectat să funcționeze cu pinioane mai mari și are inclus un mecanism de ambreiaj similar celui de la MTB. Pinioanele 11-34 sunt combinate cu angrenajul subcompact FSA cu foi 46/30, un alt element de noutate. Împreună acestea oferă rapoarte demne chiar de un MTB!

Punctele de contact includ o ghidolină bună dar nu senzațională și șaua Fabric Scoop Shallow care e extrem de confortabilă și de o calitate foarte bună.

Cu o greutate remarcabilă de 8.62 kg fără pedale, noul Grade Carbon Pro poate să se păstreze sub 9 kg fără probleme complet echipat.

Pe teren, deși e foarte capabilă pe offroad, GT Grade reușește, după cum și-au propus proiectanții, să păstreze senzația de cursieră sportivă. Agilă și extrem de promptă să răspundă la accelerație, Grade nu e un tanc cum e Topstone ci mai mult un fel de felină care trece fin peste toate obstacolele ce îi ies în cale, fiind capabilă să se descurce pe orice traseu cu excepția bolovanilor mari. Sistemul de amortizare din spate e foarte eficient iar fața biciceltei face și ea față, însă nu la fel de bine, lucru întâlnit cam la toate modelele de gravel fără suspensie pe față.

Rapoartele excelente pentru urcare o fac o cățărătoare înnăscută, deși lucrurile se pierd puțin în partea opusă, la viteză. Frânele Ultegra pe disc sunt magice și puternice, deși au o acțiune oarecum resimțită ca blândă. Totul se combină cu confortul dat de șaua Fabric excelentă și de ghidonul flared ce oferă un control eficient pe coborârile tehnice.

În concluzie, GT Grade e cu adevărat un candidat serios la titlul de bicicletă universală. Capabilă să facă față sportivelor pe șosea, ea poate parcurge eficient în jur de 75-80% din traseele offroad rezervate MTB-urilor XC. Iar plină cu bagajele atașate de multitudinea de prinderi și cu furca față modificată din chip, Grade e gata de o aventură de mai multe zile prin locuri sălbatice!

Importator: Extreme Riders Distribution

Preț: 3799 Euro

Horațiu Campian

Horaţiu pedalează şi merge pe munte de când se ştie, dar s-a apucat serios de mountain bike şi de participarea la concursuri în 2006, iar de cursieră în 2010. Când nu pedalează, aleargă pe poteci de munte, iar iarna practică schi-alpinism. Iubeşte potecile de MTB din Carpaţi şi şoselele şerpuitoare ale Alpilor. Zona sa preferată de MTB este Bran-Moieciu.

Share
Published by
Horațiu Campian

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma