Electronica pe biciclete a creat multe valuri în ultimii ani, iar totul a început cu schimbătoarele, Shimano fiind cel care a făcut primul pas. A reprezentat următoarea lovitură dată mecanicii, după apariția bicicletelor electrice, iar protestele vehemente n-au încetat să apară. Un spațiu pur, clar, simplu, fusese invadat.
După schimbătoarele electronice au urmat suspensiile care se pot seta electronic, unele chiar automat în funcție de teren, apoi tijele de șa, iar direcția este una cât se poate de clară: înlocuirea mecanicii de către componente care sunt acționate electronic. Să nu uităm de frânele wireless, care sunt încă în teste!
Sceptic de fel în ceea ce privește electronica, am avut ocazia să pedalez pe o bicicletă dotată cu suspensii Fox, ambele setabile electronic și cu o transmisie electronică. Un pachet aproape complet deci, instalat pe o bicicletă de Cross Country Merida 96 2017, cu o greutate de aproximativ 10 kg. Să începem cu suspensiile: de ce am avea nevoie de un comutator electronic pentru setarea acestora? Pentru că, pe scurt, este mult mai rapid de realizat operațiunea. Pe ghidon există o singură comandă (rotativă), care poate fi acționată în sus sau în jos, pentru a bloca suspensiile, a le seta pe modul intermediar sau pentru a le deschide complet. Îmi amintesc de la cursele de enduro că trebuia să fac aceste setări pe furcă și amortizor direct, deoarece nu aveam o comandă instalată pe ghidon, nici măcar mecanică. Această soluție de la Fox nu face altceva decât să-ți simplifice viața, să poți realiza aceste operațiuni ori cât de des dorești și totodată foarte rapid. Poate părea un moft, desigur, iar la nivelul nostru de amatori cu siguranță nu ne uităm la câteva secunde, însă viața de boier este garantată, iar sunetul produs de sistem te face să te simți undeva în viitor. Adaosul de greutate nu este atât de mare, însă va trebui să fii atent la reîncărcarea acumulatorilor, atunci când becul de semnalizare se aprinde.
În ceea ce privește schimbătoarele, acestea produc de asemenea un sunet care te pompează, dar intră momentan sub incidența moftului, la nivel de amator. Sunt foarte rapide, mai rapide decât cele mecanice, mai silențioase și nu se dereglează, iar în cazul lor va trebui să ai grijă să nu agăți firul de vreo cracă. Desigur, dacă este bine mascat, asta va rămâne ultima ta problemă, dar e bine de știut că odată ce umbli cu el expus, există riscul să-l rupi. Da, schimbătoarele au un aspect mai butucănos, dar va trebui să te obișnuiești cu ideea, pentru avantajul de a avea cele mai rapide schimbătoare din lume. Acest sistem elimină riscul unui cablu mecanic rupt (da, se mai întâmplă, fie la pastila de sus, fie jos, la prinderea de schimbător dacă este prea uzat, rar ce-i drept) și poate fi acționat constant prin simpla apăsare permanentă, moment în care lanțul va urca pe pinioane, unul câte unul.
Raportate la costurile de achiziție, toate aceste sisteme sunt momentan foarte scumpe. Nu văd niciun motiv serios să faci această investiție decât în situația în care ți-o permiți. Și știm deja că mulți sunt dispuși să plătească pentru confort, ceea ce este absolut în regulă: cu cât există mai mulți clienți pentru astfel de produse, cu atât acestea se vor ieftini în viitor. Dar eu, mi le-aș dori cu adevărat? Cu siguranță da. Până la urmă cu toții vrem să beneficiem de ultimele inovații în domeniu, iar faptul că electronica este prezentă pe bicicletă nu este neapărat un lucru rău. Acestea au fost testate intens înainte de lansare, unele dintre ele se află deja la a doua generație, așadar despre durabilitate limitată nu poate fi vorba. Poate fi vorba în schimb despre principiu, despre esența bicicletei de munte, care, desigur, este o discuție cât se poate de subiectivă. Dar, atâta timp cât ai mai multe biciclete în gospodărie, poți oricând să-ți construiești un MTB vintage din anii 95, pe care să simți cu adevărat ce înseamnă să te chinui cu 7 sau 8 pinioane, iar pe bicicleta de concurs, îți poți instala fără griji aceste sisteme electronice, atât timp cât te atrag și consideri că le meriți. Revenind la ceea ce spuneam mai sus, chiar dacă mi le-aș dori, spiritul rebel îmi spune că decizia nu este una corectă pentru mine și cel puțin pentru moment, aceste soluții sunt pentru atleții care pot profita cu adevărat de ele, care se bat pentru secunde prețioase și care ocupă locuri fruntașe la concursuri. Pentru noi toți restul, acestea rămân produse exotice, excelente realizări tehnologice, pe care merită să le testăm măcar din când în când.
După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…
Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…
Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…