Categorii: ArticoleMag

Echipament de bază pentru bicicletă


„Felicitări pentru noua dumneavoastră bicicletă!”. Cam așa ar trebui să sune primele rânduri ale broșurii bicicletei pe care tocmai ai achiziționat-o. Undeva în manualul de prezentare al bicicletei este inclus un paragraf care te sfătuiește să porți mereu o cască atunci când pedalezi. Dar acesta nu este singurul accesoriu de care vei avea nevoie pe bicicletă.



Dacă ești proaspătul posesor al unei noi biciclete, ia în calcul un buget suplimentar pentru accesoriile absolut obligatorii dar și pentru cele care-ți vor spori confortul la pedalat. Le-am structurat în ordinea importanței.


Casca


Casca este de bază. Nu cred că mai există persoane care să nu realizeze importanța purtării unei căști pe bicicletă. Indiferent dacă pedalezi în oraș sau la munte, poți evita aciidentări grave sau neplăcute purtând o cască. În zilele noastre, ai posibilitatea de a alege din sute de modele disponibile de la diverși producători. Iar dacă partea estetică te deranjează, gândește-te la cei care au scăpat nevătămați din diverse situații doar pentru că au purtat o cască. Principiul este simplu: așa cum îți prinzi mereu centura de siguranță când te urci într-un automobil, la fel trebuie să porți casca atunci când pedalezi pe bicicletă.


Prețuri aproximative pentru căștile de bicicletă: între 70 și 310 lei.


Sistemul de iluminare


În foarte multe țări obligatoriu, în România de multe ori pe lista opționalelor. Deși legea prevede ca bicicleta să fie dotată cu un sistem de iluminare corespunzător, puțini sunt cei care au în dotare așa ceva. Dacă nu vrei să-ți încarci prea mult bicicleta, utilizează cel puțin un ochi de pisică sau un stop cu led-uri roșii de mici dimensiuni pentru partea posterioară a bicicletei tale.


Prețuri aproximative pentru stopurile de bicicletă: între 40 și 100 lei.


Mănușile


Joacă un rol important din două motive: îți protejează palmele în cazul unei căderi și te scutește de problema bătăturilor. Nu este o regulă generală, însă dacă pedalezi intens, mai ales la munte, există un risc mai mare să te trezești cu bătături în palme dacă nu porți mănuși.


Cele fără degete sunt mult mai confortabile vara deoarece asigură o aerisire perfectă. Totuși le recomandăm pe cele cu degete lungi deoarece te protejează mai bine.


Prețuri aproximative pentru mănușile de bicicletă: între 20 și 170 lei.


Genunchiere și cotiere


Sunt agreate în general de cei care practică sporturile extreme. Oferă o protecție foarte bună, dar sunt destul de inconfortabile iar uneori nu-ți oferă suficientă libertate de mișcare. Le poți lua în calcul dacă ești începător. Mai târziu le vei putea vinde și-ți vei recupera o parte din investiție.


Prețuri aproximative pentru genunchierele și cotierele pentru bicicletă: între 80 și 300 lei.


Ochelarii


Nu sunt o fiță ci sunt o necesitate. Deși percepția unora asupra ochelarilor este total eronată, aceștia nu te protejează doar împotriva soarelui puternic ci și împotriva insectelor, vântului sau noroiului de pe traseu. Încercă-i o dată și nu vei mai renunța la ei.


Prețuri aproximative pentru ochelarii de bicicletă: între 75 și 540 lei.


Pantofi de ciclism Clipless/SPD


Sunt oferiți într-o gamă foarte variată, atât pentru cursiere cât și pentru bicicletele de munte. Bineînțeles, dacă pedalezi doar în oraș, pe un city bike, aceștia nu-ți vor fi de prea mare ajutor, dar pe munte vei realiza cât de mult te ajută la pedalat. Aceștia sunt de asemenea răspunzători pentru un transfer de forță foarte bun între picior și angrenaj. Practic, sistemul este gândit pentru a prinde talpa pantofului de pedală. Pot fi desprinși foarte facil, cu o mișcare spre laterală. Un alt avantaj este oferit de utilizarea pedalelor specifice, care au greutate mult mai mică decât pedalele de tip platformă.


Prețuri aproximative pentru pantofii clipless de bicicletă: între 200 și 600 lei.


Îmbrăcămintea


Foarte utilă atunci când efortul este intens. Sunt realizate din materiale specifice care permit eliminarea eficientă a transpirației și mențin căldura corporală pe întreg traseul parcurs. De asemenea, acestea sunt dotate cu bandă adezivă în partea inferioară, care nu va mai permite aerului rece să intre pe sub îmbrăcăminte. Ideale atât iarna cât și vara.


Tot în această categorie menționăm și pantalonii speciali pentru ciclism, dotat cu un burete moale în dreptul șezutului. Oferă un confort sporit, independent de confortul șeii.


Șosetele pentru ciclism permit piciorului să respire, îl mențin uscat și cald, chiar și în zilele friguroase.


Concluzie


Dacă facem un calcul simplu, investind sume minime, reiese un total de aproximativ 130 de lei pentru cască, sistemul de iluminat și mănușile, acestea trei fiind nelipsite din accesoriile unui biciclist. Bineînțeles, regula de aur rămâne valabilă: produsele ieftine sunt mai slabe calitativ și este indicat ca măcar la accesoriile de bază să nu faci rabat la calitate, fiind vorba de propria-ți siguranță.


Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • Luminile stroboscopice deruteaza creierul uman - daca vrei ca ala din fata sa intre in tine baga-i lumini stroboscopice .
    Manusile nu neaparat ca-ti aluneca mana ;sa vezi cand pici si instinctiv intinzi mainile in fata , e o adevarata senzatie de catiflelare cand scoate pietricele cu penseta din palma ta .

  • Ați uitat să treceți pe lista dumneavoastră de accesorii unul dintre cele mai importante : POMPA. Eu unul n-aș pleca fără pompă nicăieri, nici măcar la o plimbare prin parc (exceptând firește situația în care dispun de anvelope pline). Firește, alături de pompă n-ar strica nici un spray cu gel pentru o „cârpeală” cât să țină până acasă, mai ales că nu-i cine știe ce greutate în plus de cărat. Toate cele bune și mulțumim pentru articole!

  • Tin sa completez la MANUSI - am patit de multe ori sa-mi alunece mana de pe ghidon din cauza transpiratiei care se scurgea de la coate, in jos, si ajungea intre palme si mansoane... deci inca un motiv sa le purtam, chiar daca sunt unele chinezesti sau de o calitate mai buna :)

  • Ar fi trebui mentionat o vesta refelectorizanta! Asta ne poate salva viata,chiar si pe timp de zi!

  • In Romania biciclistii nu sunt respectati in trafic.Casca,ochelarii,manusile si sistemul de iluminat care sunt atat de importante sunt multi biciclisti care nu le au,desii ar trebuii,poate si din cauza economiei.

  • Cred ca ar trebui mentionate niste lucruri:

    - imbracamintea este foarte importanta, in functie de vreme este la fel de importanta ca si echiparea bicicletei
    - un articol de imbracaminte speciala foarte importanta este geaca windproof. Fara ea ai cam pus-o, in multe situatii.
    - sistemul pantofi+pedala clipless nu este asa important pentru un incepator, mai ales ca este scump si banii pot fi investiti in lucruri mult mai importante
    - din punct de vedere al vizibilitatii in trafic, farul fata este la fel de important ca si stopul spate - ca sa ti se acorde prioritate, trebuie sa fii vazut, in primul rand. Farul din fata nu este neaparat folosit ca sa vezi tu pe unde mergi (presupunem ca mergi in oras, unde exista iluminat stradal), ci se seteaza pe lumina intermitenta ca sa atraga atentia soferilor din fata ta.

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma