Cât de dificil este să organizezi un concurs? Dar o Cupă Națională? Discuție liberă cu Tudor Geangălă

De la licențierea amatorilor și până la Cupele Naționale de Enduro și de Downhill, se poate spune că scena locală a cunoscut câteva modificări importante în ultima vreme. Unul dintre oamenii responsabili pentru aceste noi valuri este Tudor Geangălă, de la ADMR, care, alături de echipa sa, a reușit să pună pe picioare prima Cupă Națională de Enduro și de Downhill, un lucru deloc de neglijat. Mai mult decât atât, prima etapă din Cupă s-a desfășurat deja la Cheile Grădiștei și a fost un eveniment cât se poate de reușit. Puțini sunt cei care știu ce înseamnă să organizezi un concurs. Dar o Cupă? Împreună cu Federația? Pentru că am fost în permanență la curent cu ceea ce a întreprins Tudor pentru a aduce lucrurile la liman, m-am gândit că este obligatoriu de aflat povestea din spate. Căci este lungă, intensă și interesantă. Să-i dăm cuvântul.

1.Salut Tudor!Sunt multe întrebări și cel puțin tot atâtea răspunsuri. Aș dori totuși să o luăm cu începutul. De unde ideea cu ADMR-ul și de unde dorința de a avea o Cupă? Evident, aveam nevoie de toate aceste lucruri, dar ce anume te-a motivat chiar să le pui pe picioare?

Salut Dragoș! Ideea cu ADMR-ul? Hmm, păi cred că înainte de orice altceva ar fi de spus că sunt un om relativ nou în sport, am început să mă dau prin 2012. Și când ești nou într-un domeniu, ai tendința de a pune multe întrebări. Cu toții suntem curioși din fire. La modul general, după ce întrebările primesc răspunsuri, atenția ți se mută către ce te-a atras în faza inițială în domeniul respectiv, în cazul meu ca în a multor altora asta a fost datul cu bicicleta la vale. Din când în când însă întrebările revin „de ce nu avem AIA?”, „de ce nu se poate ASTA?”. Și dacă ești suficient de norocos să ai și niște prieteni care își pun și ei aceleași întrebări, atunci te trezești brusc că sunteți o mână de oameni cu interese în același subiect. Și atunci încep dezbaterile. În cazul meu așa s-au întâmplat lucrurile.

Anul 2015 a fost unul pe care l-am început foarte motivat să mă dau, să particip la toate concursurile. Îmi comandasem și o bicicletă nouă, eram mega pompat 🙂 Din păcate în primăvară, cu 2 săptămâni înainte să vină bicicleta nouă, m-am accidentat destul de urât(încă mai trag cu recuperarea). Tot entuziasmul de a mă da a trebuit să îl canalizez în altă direcție așa că l-am pus în discuții cu și despre biciclete/dat. Cezar Băjenaru și Mircea Ignat au fost oamenii cu care am început proiectul cu ADMR. Tot discutând biciclete și ce se întâmplă în țară am găsit o mulțime de lucruri care ne-am dori să stea altfel. Pe măsură ce ne întâlneam și dezbăteam diverse aspecte ale sportului, am început să trecem din concluzii pe foaie. Suntem niște uituci și treaba asta ne ajuta să ne organizăm ideile. Nu am avut o modalitate de lucru de la început pentru că nu a existat o țintă anume, discutam despre ce am vrea să fie altfel, făceam o listă și cam atât. Oricine poate face asta, și mulți alții au făcut-o înaintea noastră, nu e mare filozofie. Când am considerat că lista acoperă în mare cam tot ce găseam relevant la momentul respectiv(ulterior numărul de aspecte relevante s-a triplat,  înveți din mers) am luat la rând fiecare punct și am încercat să aflăm care sunt cauzele pentru care lucrurile nu sunt cum ar trebui să fie și cine ar trebui să le schimbe. Ce făceam noi erau un soi de sesiuni de brain storming dar fără a avea o țintă anume, discutam ce există, ce ar fi fain să existe și cum s-ar putea ajunge acolo. Tot povestind ne-am dat seama că tot ce s-a făcut pentru sport până acum și toate lucrurile pe care le luam de-a gata au existat pentru că alții înaintea noastră au luat inițiativă. Cred că e important să înțelegem fiecare dintre noi că singurul lucru care ți se cuvine este cel făcut de tine și că de fiecare dată când criticăm un proiect putem face asta doar pentru că cineva a lucrat pentru ca el să existe în primul rând.

Pornind de aici ne-am propus să abordăm problemele de pe lista noastră angrenând în proiect oameni cu care am identificat realități comune. Și pentru că aveam nevoie de un mod de lucru și de o formă legală prin care să acționăm, am creat o asociație. În aceasta membrii sunt participanți la patrimoniu și au putere de decizie asupra proiectelelor și a modalității în care ele se implementează prin vot. ADMR nu este asociația mea, nu e a lui Mircea, sau a vreunuia dintre membri. Este o inițiativă a unui grup de oameni și vrem să rămână așa. Scopul asociației este de a susține inițiativele venite din partea scenei. Ale noastre sau ale altora, nu contează. Ne-am propus din capul locului să creăm un mediu propice dezvoltării inițiativelor noi, asta e foarte important pentru noi. Sunt foarte multe lucruri de făcut iar noi ca scenă suntem o mână de oameni. Este important să tragem cu toții la aceeași căruță.

2.Care dintre pași au fost mai dificili? Crearea Cupelor în sine și discuțiile cu organizatorii sau convingerea publicului pentru a se licenția? Cum stăm în acest moment cu licențierea?

Referitor la cupe, nu suntem primii care s-au gândit la asta și în ultimele luni am aflat că nici primii care au încercat să facă demersuri în sensul ăsta. Spre deosebire de alte inițiative din trecut, noi am avut norocul unui context favorabil acestui proiect. La federație lucrurile s-au schimbat și asta a ajutat mult situația, iar în rândul organizatorilor de concursuri s-a format un nucleu de oameni care organizează an de an evenimente, adică acestea au continuitate. Fără aceste două elemente și fără deschiderea organizatorilor de a se angrena într-un proiect comun, cupele nu ar fi fost posibile.

Fiecare om căruia i-am prezentat și propus proiectul a fost încântat din momentul zero și asta ne-a dat curaj să mergem mai departe. La modul cel mai pueril, când ne-am pus la comun asupra cupelor, ne-am trecut toți numele pe o foaie de hârtie. Nu avea nicio valoare legală dar ne-am dorit să marcăm într-un fel momentul în care ne-am pus de acord să facem proiectele ăstea împreună.

Referitor la licențe lucrurile stau cum ne-am așteptat. Ca cifre, la Cheile Grădiștei am avut 40 oameni licențiați și 18 la open. Având în vedere vremea și noroiul numărul de participanți a fost unul firesc. Aș spune că numărul de participanți este cam același care ar fi fost și dacă nu exista toată discuția cu licențele și asigurările de accident. Din cei de la open, câțiva ne-au spus că își vor face licențe pentru etapele următoare, nu apucaseră să-și facă pentru primul concurs.

Din ce am vorbit cu Miki de la Bistritz Bike Shop referitor la CND 2 Dorna Xtrem, din 30 de concurenți câți erau erau înscriși săptămâna trecută, 24 erau licențiați. Procentul de licențiați la Downhill se învârte în jurul la 75% iar din ce am văzut pe listele de înscrieri de la CNE 1 Ciucaș Enduro, 50% la disciplina Enduro. Procentele sunt foarte bune, aș spune eu. Și cu ocazia asta aș vrea să mulțumesc scenei pentru votul de încredere, schimbarea e posibilă numai atâta timp cât o susținem cu toții.

3.Cum a privit Fedarația tot acest plan al tău? Știm cu toții că s-a schimbat conducerea și sperăm la mai bine. Nu știu câte tangențe ai avut tu cu vechea Federație, însă ce ne poți spune despre cea nouă și despre implicarea lor în sport?

După cum spuneam și mai sus, proiectele nu sunt ale mele, sunt ale noastre, a tuturor celor implicați. Eu sunt doar o voce din mai multe.

Cât despre federație, nu am avut niciun fel de tangență cu vechea conducere, cunosc istoricul pe care l-au avut alții dar cam atât. Când am pornit proiectele cu CND și CNE nu știam ce vom găsi la federație. Știam că lucrurile s-au schimbat dar nu știam în ce măsură. Am fost dispuși la a încerca o colaborare cu federația pentru că vedeam normal să existe asta, însă în eventualitatea în care aceasta se dovedea obtuză, am fi făcut proiectele fără implicarea ei. Spre surprinderea și bucuria noastră nu a fost cazul. Actuala conducere este formată din oameni care au un background sportiv și care sunt pentru dezvoltarea ciclismului. Eduard Novak și Traian Goga au fost cât se poate de deschiși la propunerea noastră iar în perioada ce a urmat după prima discuție și până în prezent s-au dovedit cât se poate de deschiși față de proiectul nostru și ne-au ajutat să punem rapid lucrurile în mișcare.

Din cauza vechii conduceri și a datoriilor acumulate, actuala federație nu mai primește buget de la MTS de 3 ani însă treaba asta nu i-a blocat activitatea. E mare lucru. Cât despre deschidere, prima întâlnire cu Eduard Novak am stabilit-o dându-i un mesaj pe Facebook și spunându-i că suntem un grup de oameni care avem un proiect în sfera gravity și că am vrea să îl facem cu implicarea federației. Nu ne știam, nu vorbisem niciodată până atunci. Mi-a răspuns la mesaj și am stabilit o întâlnire la Miercurea Ciuc. M-am suit în mașină cu Mircea și Cezar și am plecat să ne vedem. Ce am stabilit atunci a rămas bătut în cuie și s-a întâmplat întocmai. În perioada ce a urmat am lucrat îndeaproape cu Traian Goga pentru a pune la punct detaliile legate de regulamente și organizare. Toată interacțiunea a fost una prietenească și orientată pe a găsi soluții. Cred că treaba asta vorbește de la sine despre felul în care s-au schimbat lucrurile.

4.Cum a descurs organizarea primului concurs, cel de la Cheile Grădiștei? Știu că a fost acompaniat de multe faze-limită, dar până la urmă cumva ați reușit să faceți ca lucrurile să funcționeze. Povestește-ne pățaniile de la început te rog, de la refacerea traseului până în ziua concursului.

Au fost mult prea multe faze limită, cam tot ce putea să meargă rău, a mers rău. În perioada dinaintea concursului a plouat într-una și treaba asta ne-a ținut în loc cu lucrul la secțiunea cu dublele. Ca să fie treaba-treabă, în zilele dinaintea concursului nu am putut lucra la traseu aproape deloc pentru că în zonă a apărut un urs care se plimba pe traseu și care aparent avea ceva cu baloții de fân pe care îi prinsesem pe copaci, ne-a jumulit 10 din ei. Sebastian Grosu îți poate povesti mai multe de treaba asta pentru că s-a numărat printre cei care au dat nas în nas cu ursul. Administrația a luat legătură cu cei de la păduri și am reușit într-un final să-l speriem pe Moș Martin și să-l facem să fugă din pădurea respectivă făcând multă hărmălaie. Am reușit să pregătim traseul la mustață. Joi seara încă trăgeam prin pădure de baloți de fân.

Apoi în timpul concursului laptopul pe care făceam înscrierile și listele a murit. Treaba asta nu a ajutat. Deloc. Iar când am reușit să o dregem cu un alt laptop, în scurt timp mouse-ul wireless a murit și el așa că trebuia lucrat numai din touch pad. Maxim!

În tot timpul ăsta eu am reușit să pierd singura cheie de la camera de înscrieri în care depozitasem premiile pentru câștigători. În timpul finalei eu cătam cheile, Remus Bonta se chinuia cu listele pe laptopul fără mouse, Mircea escalada exteriorul clădirii în care era biroul de înscrieri. Am avut noroc că uitasem deschisă ușa de la terasa respectivei încăperi, Mircea a intrat și a putut astfel să arunce cutiile cu premii jos în parcare. Noroc că totul era bine ambalat în cutii, că biroul era doar la etajul 1 și ca ușa de la terasa a rămas deschisă. Asta plus faptul că Mircea nu are rău de înălțime.

Au mai fost alte câteva faze limită dar nu vreau să intru în detalii, o să profit în schimb de ocazie pentru a le mulțumi încă o dată prietenilor și oamenilor faini care ne-au ajutat să le dregem pe toate. Nu voi da nume, se știu care sunt.

5.Lumea era foarte veselă la Cheile Grădiștei, la final de concurs. Ce a însemnat asta pentru tine?

O bucurie nemărginită că nu s-a văzut ce a fost în bucătăria noastră?! :))

Am fost foarte agitați cu toții în săptămâna dinaintea concursului și în timpul acestuia nervii ne-au fost întinși la maxim. Feedback-ul primit după concurs ne-a făcut însă să uităm de tot. Mi-e groază să mă gândesc cum ar fi fost dacă feedback-ul nu era bun.

Maxim respect pentru toți cei care fac asta de ani de zile.

6.Revenind la Cupă. Care a fost cel mai dificil moment din toată geneza acesteia? Cum a fost cu birocrația?

Îmi vine greu să spun care a fost cel mai dificil moment. Cred că ultimele 3 luni au fost dificile zi de zi. A fost complicat să ne ocupăm de organizarea etapei CND 1 Cheile Grădiștei în timp ce pregătim lucrurile pentru CND 5 Sinaia. Acestea s-au suprapus cu organizarea site-ului, scrisul comunicatelor de presă și articole, organizarea sesiunilor de dialog deschis, făcut de hârțogăraie pentru ADMR și Kronstadt Cycling, discuții de sponsorizare. Dacă la toate treburile ăstea adaugi și un job full time, timpul liber devine aproape inexistent. Mulțumiri speciale familiei, prietenei și prietenilor care m-au suportat în toată perioada asta și au înțeles situația!

Cât despre birocrație, dacă la federație erau lucurile la fel de birocratice cum sunt și în lucrul cu statul, eram terminați. Pe bune!

7.Ai avut momente în care ți-ai dorit să renunți sau ai regretat că te-ai angrenat în toate aceste proiecte?

Au fost momente în care am fost sufocat de tot ce se întâmplă dar a ajutat faptul că suntem mai mulți oameni implicați în toate proiectele ăstea. Greul a căzut pe mulți nu doar pe unul. Asta plus susținerea apropiaților.

Chiar discutam zilele trecute cu Cezar și cu Mircea despre proiecte și regrete. Niciunul din noi și cred că nici ceilalți oameni din asociație, nu avem regrete. Ne dăm timpul și energia pentru a încerca să aducem contribuția noastră la munca deja depusă de mulți alții până în prezent, pentru a dezvolta scena mountain biking-ului. Dacă lucrurile ies bine atunci efortul depus este răsplătit prin faptul că am reușit să aducem un plus valoare. Dacă lucrurile ies prost, nu avem decât de învățat din treaba asta. Atâta timp cât nu faci nimic e foarte simplu să nu-ți iasă nimic prost. A încerca și a da greș conduce te duce în cel mai rău caz la o experiență negativă. Dacă tragi linie, ai învățat ceva. Tu și restul. E o prostie să ai regrete că ai încercat, dacă mă întrebi pe mine.

8.Privim cu toții nerăbdători către următoarea etapă din Cupă. Bănuiesc că putem păstra nivelul așteptărilor pentru toate celelalte concursuri din Cupă, atât la enduro cât și la downhill, corect? Voi cum vă implicați pentru a vă asigura că totul se desfășoară la un înalt nivel organizatoric?

Abia aștept următoarele etape, am ocazia să mă dau și eu în sfârșit cu bicicleta! În ultimele 3 luni nu prea a fost timp de asta. Săptămâna asta plecăm la Vatra Dornei unde oamenii de bine de la Bistritz Bike Shop au lucrat din greu la traseu în ultimele săptămâni. Nu că ar fi fost nevoie, la Dorna a fost mereu foarte fain de dat pentru că traseul cum este el de la “mama natură” e unul plin de rădăcini, tehnic și distractive! Iar Miki a făcut dintotdeauna o super treabă pe parte de organizare. Aici aș adăuga că și la Chei ne-a ajutat foarte mult. CND 2 Dorna Xtrem marchează a10 ediție de Dorna Xtrem și este cel mai longeviv concurs de profil din țară. Miki a mobilizat o mulțime de oameni în organizarea acestui eveniment, are să fie foarte fain, abia aștept!

Weekendul de după debutează și Cupa Națională de Enduro unde băieții de la Optim ne-au pregătit la Ciucaș Enduro o specială nouă. Am fost și noi săptămâna trecută să dăm o loăpată de ajutor, ocazie cu care am dat o tură pe trasee. Tot ce pot să spun este că eram cu zambetele până la urechi! De sus până jos!

Referitor la concursurile din cupe, încercăm să uniformizăm partea de organizare. Treaba asta se face încercând să urmărim cu toții aproximativ aceeași rețetă organizatorică. Avem aceleași categorii la toate concursurile, cronometrare unitară iar aspectele principale ce țin de marcajul traseelor, adresarea problemelor de safety le discutăm și încercăm să le rezolvăm în aceeași manieră. Experiența cumulată ajută.

Nu avem o rețetă anume după care facem lucrurile, încercăm să aliniem concursurile la standardele UCI, cam asta e tot. Vrem ca concursurile din cupe să fie un etalon pentru scena locală.

9.După primul concurs, consideri că există rideri importanți care au lipsit? Și dacă da, care ar putea fi cauza?

Toți riderii sunt la fel de importanți. Nu consider că nivelul la care te dai te face mai mult sau mai puțin important. Treburile ăstea cu X e mai important ca Y sunt niște prostii și nu cred că au ce căuta în nicio scenă, cu atat mai puțin într-una mică cum este a noastră. Ele apar involuntar însă ține de noi să nu le perpetuăm.

Sunt de părere că dacă vremea ar fi fost mai ok, am fi avut cu cel puțin 20% mai mulți concurenți. Cred că combinația de vreme, noroi și *traseul de la Chei* a ținut pe câțiva acasă.

10.Povestește-ne câteva despre oamenii din spatele ADMR, nu neapărat despre cât de bine se dau căci asta știm deja. Mai multe despre ei ca oameni, ca implicare în acest proiect.

După cum am spus și mai sus, se lucrează democratic. Propunem un proiect, votăm și apoi acționăm în consecință. Asta e modalitatea de lucru. În felul ăsta asupra oricărei chestiuni avem mai multe puncte de vedere. Găsesc că este corect ca lucrurile să fie făcute așa.

Îi salut pe această cale pe Cătălin Rotariu (Buscat Air DH) – Cluj , de la Bistrița, Mihai Hunyadi (Miki) și Petra Zegrean (Dorna X-trem), Zaharia Adrian și Fănățan Cristian din Gravity Crew – organizator Mogoșa Downhill Challenge – Baia Mare, Sípos Zoltán organizator la Mădărași al evenimentelor Harghita Downhill și Harghita Enduro, Mihai Olar – organizator Băișoara Enduro, Bogdan Marin – organizator Ciucaș Enduro – Brașov, de la Reșița – Cătălin Gavrilă (Metal Enduro) și nu în ultimul rând Cezar Băjenaru și Mircea Ignat din Brașov.

Mulțumim mult pentru timpul acordat și cu siguranță vom mai reveni cu întrebări pe parcursul sezonului.