Categorii: Retro Bike

Retro bike – Fusion 120 din 1990

Astăzi descrierile bicicletelor din catalog şi de pe site-uri nu ni se mai par cine ştie ce chiar dacă sunt de multe ori exagerate folosind termeni „avansaţi” pe care abia îi înţeleg şi ei, fabricanţii. În anii ’90 situaţia era similară aceasta putând doar să evolueze pe măsură ce ne apropiem de vremurile noastre. Companiile doreau să te cucerească nu doar cu o poză frumoasă ci şi cu nişte tehnologii ştiinţifico fantastice care dădeau excelent pe hârtie însă în realitate nu prea îţi dădeai seama de existenţa lor.

Acest Fusion 120 din 1990 de fabricaţie britanică face parte cam din aceeaşi categorie. La vremea respectivă compania a produs câteva inovaţii care au avut un oarecare efect în performanţele bicicletei însă în mare parcă mai bine se exprimă contemporanii noştri când doresc să ne vândă ceva atunci când nu au ce. Iată descrierea din catalog a acestei biciclete vintage.

„Folosind ţevile de cadru unice Tange Bilateral Oversize de la Fusion şi sistemul Suretrac al furcii, modeul 120 a fost făcut să fie folosit în cele mai dificile condiţii de noroi. Componentele Suntour XCM Express asigură tot timpul schimbări precise de viteze chiar şi în sarcină. Ţeava oversize 11/4” şi steerer-ul asigură control tot timpul, chiar şi pe cele mai rapide şi mai dificile coborâri în timp ce frânele Fusion Maximum Reaction cu profil redus oferă frânare puternică şi controlată. Anvelopele Ritchey Quad de 1.9” alese cu grijă se simt bine atât pe stradă cât şi pe noroiul de pe dealuri – rapide şi controlabile. Oriunde te afli – imaginea stilată a lui Fusion 120 cât şi performanţele puternice îţi vor tăia respiraţia.”

Preţul acestui mtb din 1990 era de 345 lire sterline.

Dan Mazilu

Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.

Share
Published by
Dan Mazilu

Stiri Recente

Două etape din Cupa Mondială de eMTB din 2025 vor avea loc în România!

După succesul incredibil pe care l-a avut organizarea Campionatului European de MTB anul acesta, în luna mai, la Cheile Grădiștei,…

o săptămână in urma

Test – șa Prologo Dimension AGX Space Slide Control

Șaua bicicletei este un subiect sensibil, și la propriu si la figurat. Așa că este greu și pentru noi să…

2 săptămâni in urma

Federația Română de Ciclism anunță organizarea Campionatului Național de Ciclocros 2024-2025

Sezonul hibernal nu este deloc unul “mort”, pentru că este vremea concursurilor de ciclocros. Astfel, pe data de 12 ianuarie…

2 săptămâni in urma