Categorii: ArticoleMag

Abordarea unui traseu de biciclete la munte, iarna

În iernile din ultimii ani am pedalat consistent, în diverse condiții de vreme, de aceea ne-am decis să împărțim cu voi experiențele și să vă prezentăm câteva sfaturi de care este bine să țineți cont, astfel încât lucrurile să meargă ca unse.

Echiparea bicicletei

Pe timp de iarnă, zăpada sau gheața sunt cele care acoperă terenul, așadar, anvelopele, care sunt responsabile pentru contactul dintre bicicletă și sol, trebuie să fie cele potrivite. Slick-urile sau anvelopele normale, chiar și mai cramponate, nu sunt o soluție căci aderența oferită este foarte scăzută. De asemenea, nici anvelopele de noroi nu sunt prea grozave. De aceea, ai două opțiuni: fie cele cu ținte metalice, cumpărate sau home-made sau cele deja instalate pe bicicleta ta, peste care aplici șoricei de plastic, în spațiul dintre spițe. Acestea din urmă sunt eficiente pe zăpadă, dar nu pe gheață, căci plasticul din care sunt construite nu oferă aderența scontată. O variantă radicală este achiziționare unui fat bike pentru aceste condiții nefavorabile, deși invetiția este mare și poate fi fentată prin soluțiile prezentate mai sus.

Echipamentul

Echipamentul tău trebuie să fie de asemenea unul specific. Chiar dacă nu ai haine de iarnă, poți opta pentru a te îmbrăca în straturi, asta presupunând mai multe bluze de ciclism, una peste alta. Hainele de iarnă dedicate, sunt eficiente până pe la 0 grade, iar dacă decizi să pedalezi la temeperaturi mai mici, îți recomandăm utilizarea a două astfel de bluze suprapuse și a unor baggies (pantaloni scurți) peste pantalonii de iarnă. Această soluție este ideală deoarece îți oferă libertate de mișcare, căci bluzele sunt special construite să fie eficiente la temparaturi mici și mai mult de 3 straturi nu vei avea pe suprafața corpului. Pentru temperaturile de sub -10 grade, lucrurile devin complicate, căci nici hainele specifice nu mai sunt de mare ajutor.

Mănușile sunt de asemenea foarte importante. Optează pentru o pereche foarte groasă, iar când te vei afla pe teren îți vei mulțumi singur pentru decizia luată. Dacă pedalezi cu încălțăminte clipless, poți opta fie pentru o pereche specifică de iarnă, fie pentru una normală peste care vei folosi o husă de protecție. În cazuri de frig extrem, poți utiliza husa peste încălțămintea de iarnă. Cei care pedalează cu pedale flat (platformă), sunt sfătuiți să utilizeze un singur set de șosete, deoarece două suprapuse nu sunt atât de eficiente pe cât ar părea la o primă vedere. Așadar, mai bine o pereche cât mai groasă, decât două mai subțiri. Cagula este de asemenea importantă, iar dacă nu deții una, poți apela pentru o cipilică termoizolantă alături de un Buff, care să acopere nasul și gura. Eu am plecat mereu la drum cu două cagule, una dintre ele folosind-o la întoarcerea din traseu. Așa cum este de așteptat, pe urcări vei transpira abundent, iar la coborâre transpirația va îngheța. În mod special, în ceea ce privește capul, este bine să ai o cagulă de schimb, sau un buff cuplat cu o cipilică.

Alegerea traseelor

Abordarea traseelor trebuie făcută cu grijă. Ține cont că nu este vorba despre niciun concurs, ci doar despre distracție, așadar actele de vitejie nu-și au locul. Gheața sau zăpada afânată sunt cei mai mare dușmani ai tăi, căci nu-ți lasă timp de reacție odată intrat pe aceste zone. Cea mai frecventă cauză a căzăturilor este deraparea roții de față în linie dreaptă sau a ambelor roți în viraje. De asemenea, pe urcări, roata de spate este cea care-și schimbă direcție frecvent pe teren alunecos. În acest sens, există câteva lucruri de care trebuie să ții cont: la coborâre nu utiliza prea mult frâna de față, ci mai degrabă pe cea de spate. În viraje, este bine să scoți un picior din pedală, astfel încât să mai ai timp să faci ceva dacă ambele anvelope alunecă. La urcare, folosește un raport mai mare (spre exemplu, foaie mijlocie cu pinionul 2). Dacă vei utiliza cel mai ușor raport, foaie mică – pinion mare, roata de spate va derapa, iar în cele mai multe din cazuri, la deal, vei pedala în gol. Evită cât poți șleaurile căci de multe ori acund porțiuni de gheață, iar ieșirea din acestea poate fi destul de dificilă, în funcție de înălțimea lor. Nu în ultimul rând, ideal ar fi să ai un teren variat, cu urcări și coborâri dese. Dacă optezi pentru a urca la 1.600 de metri, ca apoi să cobori, cu siguranță până acasă vei îngheța mai mult decât dacă ai alege un traseu pe care să te încălzești pe o urcare după o coborâre. Distanța aleasă este iarăși importantă, căci se întunecă foarte devreme, iar un traseu pe care în vară îl parcurgi în două ore, unul iarna, ar putea să-ți răpească chiar 4-5 ore. Tot în acest sens, un set de lumini este ideal.

Altele

Nu uita că la sub 10 grade, unele componente ale bicicletei nu mai funcționează optim. Sub zero grade, acestea își schimbă radical funcționalitatea. Spre exemplu, furca sau amoritzorul nu se vor mai comprima precum în mod ideal, nici nu vor mai amortiza așa cum trebuie. Frânele sunt de asemenea afectate de frig. Vei observa funcționarea și revenirea greoaie a manetelor. Nici schimbătoarele nu scapă, căci vaselina care lubrifiază cablurile și cămășile se îngroașă, așadar nu este cazul să te bazezi pe schimbări rapide, ci trebuie să gândești totul în avans.

Spălarea bicicletei trebuie realizată imediat după întoarcerea din tură. Este foarte posibil să pedalezi și pe șosea, unde materialul antiderapant este prezent. Acesta conține sare, care este aruncată pe componentele bicicletei tale și care atacă rapid și brutal multe dintre acestea. După ce o speli un un jet consistent de apă, șterge-o cu o cârpă. Nu uita de lanț. După spălarea cu apă, curăță-l cu o cârpă, apoi lubrifiază-l și sterge-l din nou.

Iarna poate oferi peisaje și ture de excepție, incomparabile cu cele din vară. Trebuie să-ți iei câteva măsuri de protecție de bază împotriva frigului, adaptate desigur temperaturii exterioare și este mereu bine să ai haine de schimb la tine. Aderența bicicletei cu solul trebuie să fie optimă, de aceea, pentru o experiență completă și lipsită de griji, recomand cu încredere anvelopele cu ținte. O să-ți modifice radical experiența pe timp de iarnă. Odată ce bifezi aceste condiții de bază, cu siguranță vei avea parte de multă voie bună și te vei întoarce cu multe poze și un zâmbet mare pe față. Spor la pedalat!

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

6 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

2 săptămâni in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma