Ghiduri

Frâne cu ABS pentru bicicletele electrice: merită?

Prin bunăvoința celor de la MoșIonRoată am obținut un Focus Thron 2, un e-bike full-suspension dotat cu un sistem de frânare cu ABS. Mi-am dorit mult să testez acest nou model, deoarece sistemul lansat înițial în 2018 de către Bosch a primit multiple îmbunătățiri.

Ce este?

Așadar, înainte de a vorbi despre performanțele acestui sistem de frânare, să discutăm un pic de principiu. Similar ca în cazul ABS-ului pentru automobile, acesta prevenirea blocarea totală a roții de față atunci când frânezi brusc, într-o situație neprevăzută. Astfel, poți păstra controlul bicicletei și de asemenea, poți vira în timp ce frânezi brusc. Mai mult decât atât, previne ridicarea roții de spate astfel încât să nu cazi peste ghidon la o frânare bruscă. Este disponibil pentru Magura și TRP momentan, modelul pe care am testat sistemul fiind un TRP Trail Evo cu 4 pistoane în etrier.

Cum acționează?

În momentul în care pui frâna de față, presiunea de ulei este acumulată în sistemul ABS, comprimând pistoanele etrierului de față. În aceșați timp, senzorii pentru presiunea uleiului din unitatea de control monitorizează frânarea, în timp cei doi senzori de pe discuri (unul față, altul spate) măsoară viteza de deplasare individuală a roților (în milisecunde). Apoi există un algoritm care analizează toate aceste informații și decide dacă roata de față încă mai rulează sau dacă alunecă sau dacă s-a blocat. În cazul în care algoritmul concluzionează că roata de față este blocată sau că roata de spate este ridicată de la sol, sistemul pompează lichid în propriul rezervor, conectat la frâna hidraulică față prin niște valve. Asta permite care presiunea de frânare să fie redusă instant și ca roata să se miște în voie din nou. Acest lucru se întâmplă de mai multe ori ÎNTR-O SECUNDĂ.

Cum a funcționat?

În realitate, cu sistemul activat (căci poate fi și dezactivat la nevoie), bicicleta a oprit pe o distanță mai lungă, indiferent de situația întâlnită (iarbă udă, pietriș, rădăcini ude etc.), iar roata de spate s-a ridicat doar puțin. Așadar, distanța de frânare a crescut, dar roata de față nu s-a blocat, iar bicicleta a rămas controlabilă. După cum se poate vedea din filmul de prezentare, într-o singură situație, la viteză mai mică, sistemul a funcționat la început, iar apoi roata de față a rămas blocată (fiind necesar să-mi mențin echilibrul pe bicicletă astfel încât filmarea să iasă până când roata s-a oprit de tot).

În plus de asta, sistemul funcționează doar pentru roata de față, cea de spate putând fi blocată în continuare (așadar poți să pui acele frâne odioase de spate prin care pedepsești anvelopa).

Pot să cumpăr unul?

Nu, acesta este disponibil doar pentru biciclete electrice, căci are nevoie de curent. Este însă disponibil pe mai multe brand-uri de biciclete.

Are sens o bicicletă echipată cu ABS?

Da, clar are, în special pentru începători, și aici mă refer la eMTB-urile de munte. Chiar și pentru situațiile dificile pe care le poți întâlni pe un traseu montan, sistemul oferă un suport de siguranță suplimentar. În varianta pentru biciclete de trekking sau biciclete cargo, este de asemenea de luat în calcul pentru tot publicul.

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Andorra Epic 2026 – patru zile de mtb pe unele dintre cele mai spectaculoase trasee din Pirinei

Dacă există un concurs care îmbină perfect mountain bike-ul tehnic, peisajele alpine și organizarea impecabilă…

11 ore in urma

L’Étape România by Tour de France revine pe 30 august. S-au deschis înscrierile pentru ediția aniversară

Dacă ai vrut vreodată să pedalezi pe bulevarde complet închise traficului și să simți atmosfera…

6 zile in urma

Crater Bike Fest 2026 a adus la Betfia două competiții UCI importante pentru calificarea la Jocurile Olimpice

În perioada 19-21 iunie, stațiunea Băile Felix – Betfia a găzduit Crater Bike Fest 2026,…

o săptămână in urma