2×10, 1×11, 2×11 sau 3×9? – Tabla înmulţirii pentru biciclete

Dacă acum doar câţiva ani situaţia transmisiilor pe biciclete era simplă, respectiv marea majoritate a MTB-urilor aveau 3 foi şi 9 pinioane, în afară de unele mai vechi cu 8 şi unele foarte ieftine cu 7 şi 6, azi piaţa bicicletelor seamănă cu tabla înmulţirii. Există în producţie grupuri de 8, 9, 10 şi 11 pinioane, iar acestea pot fi împerecheate cu 1, 2 sau 3 foi de angrenaj, din fabrică sau prin tuning. O situaţie care e mai mult ca sigur destul de confuză pentru cicliştii mai neexperimentaţi.

Am nevoie de 3 foi? Mă descurc oare cu una singură? Merită să dau banii în plus pe 11 pinioane? Nu ar fi mai simplu să rămân cu 9? Toate aceste întrebări au şansa să pună în dificultate pe mulţi noi-veniţi în lumea pedalatului şi nu numai….

Avem în general următoarele opţiuni actuale:

Pinioanele de MTB vin în mod uzual grupuri de 9, 10 sau 11 după cum urmează (există şi alte modele dar acestea sunt cele mai populare):

9 – 11-30, 11-32, 11-34

10 – 11-32, 11-34, 11-36

11 – 10-42, 11-40

La şosea, grupurile de pinioane au aceleaşi rapoarte indiferent de numărul lor, cele mai populare fiind 11-23, 11-25, 12-27, 11-28, 11-30 şi, mai nou, 11-32 (Campagnolo le au un pic diferite).

Angrenajele vin cu 1, 2 sau 3 foi, iar acestea sunt printre cele mai populare variante.

3 foi – 22/32/44, 24/34/42, 26/36/48 iar pentru şosea 30/39/52

2 foi – 22/36, 24/34-38, 26/36-38-39, 28/40-42 iar pentru şosea 34/50, 39/52-53 şi, mai nou, 36/52 şi 36/46 pt. ciclocros

1 foaie – 28, 30, 32, 34, 36, 38

Grupset-urile fiecărui producător şi opţiunile posibile le vom trata în alt articol separat. Acum să vedem cum ne putem descurca între atâtea cifre din care putem să alegem.

 

Numărul de pinioane

În primul rând să vedem care sunt beneficiile unui pinion în plus. De fiecare dată când producătorii trec treptat la un sistem cu un pinion în plus, există un puternic curent de opinie cum că este o mişcare comercială, făcută să scoată banii clienţilor. De asemenea, se discută subiectul noilor componente mai subţiri şi mai fragile, la preţ mai mare şi care necesită să fie înlocuite mai des.

Adevărul e undeva la mijloc. Multă lume priveşte un grup de pinioane prin prisma numărului de dinţi ai celui mai mic şi celui mai mare pinion, respectiv gama de rapoarte de transmisii disponibile. Din acest punct de vedere, în mod evident, un grup de 10 pinioane 11-32 nu oferă niciun avantaj faţă de un grup de 8 pinioane 11-32. Deci atâta timp cât sistemul pe 10 pinioane nu oferă mai nimic în plus ca rapoarte, de ce am face investiţia? Oricum un sistem cu 27 de viteze are o grămadă de viteze identice, unul cu 30 va avea probabil şi mai multe.

Marele avantaj al unui pinion în plus se regăseşte la saltul pe care îl face raportul de transmisie la trecerea de la un pinion la altul. Cu cât numărul de pinioane este mai mic, cu atât vor apărea mai multe schimbări bruşte ale raportului de transmisie la schimbarea vitezelor. Ideal ar fi ca schimbarea vitezelor să se facă prin adăugarea sau scăderea unui singur dinte de pinion pe toată caseta. Acest lucru este posibil în mai mare măsură doar la bicicletele de şosea, unde un grup 11-23 pe 11 pinioane îndeplineşte aproape total această sarcină. La MTB însă necesitatea de rapoarte variate nu permite acest lucru. Distanţa dintre pinioane este mare la o caseta 11-32, iar una de 10 pinioane va avea treceri mai line decât una de 8. Dacă vorbim însă de grupurile de 11-42 pe 11 pinioane, am putea spune că dacă ar fi doar 7-8 pinioane practic saltul de la unul la altul ar fi atât de mare încât caseta ar fi inutilizabilă la nivel de performanţă. Trecerea la 11 pinioane a permis şi generalizarea casetei 11-32 la şosea.

Evident, pentru un ciclist ocazional treaba asta cu saltul prea mare între pinioane nu prea e un topic interesant. Cei care doresc însă să pedaleze cât de cât eficient însă trebuie să ţină cont de cadenţă şi să o păstreze la o valoare în jur de 90 rpm. Salturile prea mari afecteaza mult cadenta, în plus dacă rulezi împreună cu alţi ciclişti sau, mai rău, concurezi cu ei, trebuie să îţi adaptezi viteza la pluton în condiţiile păstrării cadenţei optime pentru a nu obosi.

Un alt aspect când vorbim de grupurile cu mai multe pinioane este rezistenţa pieselor. Teoretic pare că un lanţ sau nişte pinioane mai subţiri vor rezista mai puţin în timp, în condiţiile în care costă mai mult. Evident, uzura e mai mare, dar nu e la un nivel de interes, poate că un lanţ de 11 viteze de aceiaşi calitate se uzează cu 10-20% mai repede ca unul de 9 viteze. În uzura componentelor de MTB intră în calcul o mulţime de alţi factori cum ar fi praful, noroiul şi pedalatul în forţă pe urcări.

Ultimul aspect când vorbim de numărul de pinioane este şi tehnologia acestora. Daotrită creşterii puterii de calcul din ultimii ani ce permite prelucrări CAD complexe şi a apariţiei tehnologiilor moderne ca imprimarea 3D, producătorii au putut să implementeze pe grupurile de 10 şi cu atât mai mult pe cele de 11 pinioane tehnologii noi indisponibile acum câţiva ani. Formele dinţilor şi ale zalelor lanţului au fost optimizate la maxim pe calculator pentru schimbări rapide şi line de viteză, iar un grup de 11 pinioane va lucra cu mult mai bine în condiţii dificile de noroi sau de şocuri decât un grup de 9 pinioane de acum 5-10 ani.

Numărul de foi

În principiu, alegerea trebuie făcută între angrenajele cu 1, 2 sau 3 foi. Pentru cicliştii mai puţin antrenaţi, un număr suplimentar de foi reprezintă un număr suplimentar de rapoarte care pot fi de folos în situaţii grele. Angrenajele triple beneficiază de foaia de 22 care permite rapoarte foarte demultiplicate pentru urcări grele. De asemenea, oferă foaia mijlocie care poate fi folosită în cele mai multe dintre situaţii, dar şi o foaie mare în mod uzual de 44 de dinţi care în combinaţie cu pinionul mic de 11 oferă posibilitatea de rulare la viteze foarte mari fără a pierde cuplul de pedalare. Deci, practic, angrenajul triplu pare soluţia perfectă, cu cele mai bune rapoarte şi cele mai multe combinaţii. Dezavantajul vine însă din mai multe aspecte. În primul rând, în condiţii de concurs schimbarea a trei foi este complicată şi mănâncă timp preţios, dar chiar şi la o tură mai tare rişti să te prindă o urcare grea pe foaia greşită, situaţie destul de neplăcută. O altă penalizare este dată de greutatea mai mare a angrenajului. Apoi mai există lăţimea mare a acestuia, care dă o încrucişare mai mare a lanţului la folosirea pe diagonală, dar şi un factor Q (distanţa dintre braţele de angrenaj) destul de mare, acest factor Q fiind destul de important în mecanica pedalării. Deci există totuşi multe dezavantaje. La şosea, folosirea angrenajelor triple este rară, fiind recomandate doar începătorilor sau celor care fac ture preponderent în zone montane, eventual cu bagaje, unde foaia de 30 este un real ajutor.

Angrenajele duble vin cu o situaţie mult îmbunătăţită. Alegerea foii potrivite e mai simplă: se merge cât se poate pe foaia mare iar pe urcări se trece pe cea mică. Timpul petrecut schimbând foile e mult redus, la fel şi riscul să fi prins pe foaia greşită. Diversele combinaţii de pe piaţă se pot alege în funcţie de tipul predominant de traseu parcurs, astfel modelele 24/36 fiind ideale pentru cei ce fac trasee cu pante mari şi lungi, iar cele 28-42 pentru cei ce sunt foarte puternici sau preferă traseele mai plate. Se poate observa că rapoartele nu sunt aşa largi ca la cel triplu, utilizatorul trebuind să favorizeze fie urcările, fie coborârile şi platul, o foaie mare de 36 fiind foarte limitativă pe plat. Un compromis e greu de făcut, dar nu imposibil.

În cazul bicicletelor de şosea, alegerea angrenajului dublu e mai simplă. Există modelul compact de 34/50 şi cel standard, de 39/53 sau 39/52. Cine ştie că merge în zone cu urcări abrupte va prefera angrenajul compact, cel standard fiind ideal pentru plat şi folosit mai mult de cicliştii profesionişti. Foaia de 53 permite viteze mult mai mari pe plat decât cea de 50. Odată cu grupurile de 11 viteze au apărut angrenajele de 36/52, un compromis bun care oferă şi rapoarte pentru urcare, dar şi pentru viteză. În general, vine în combinaţie cu pinioanele 11-32 fiind cea mai polivalentă combinaţie existentă pe bicicletele de şosea. Angrenajul 36/46 este folosit la bicicletele de ciclocros fiind adaptat pentru disciplina respectivă-.

În final, odată cu grupurile de 11 pinioane 10-42 au apărut şi angrenajele cu o foaie. Acestea existau şi înainte pe bicicletele de DH sau freeride unde nu e esenţial un raport bun de urcare. Acum, cu pinioanele 10-42, este posibilă atingerea cu o singură foaie a unei plaje de rapoarte suficientă. Totuşi, un angrenaj cu foaie de 34, cea mai populară opţiune, nu oferă nişte rapoarte foarte confortabile pentru urcări lungi şi grele. Acesta este motivul pentru care producătorii oferă foi de diferite dimensiuni foarte uşor interschimbabile, iar pentru cei care nu se descurcă cu foaia de 34 există foi de 32, 30 sau chiar 28. Reversul medaliei este că o foaie mică de 30 sau 28 va oferi viteză foarte mică pe plat. Deci aici chiar nu există numitor comun, orice utilizator care vrea să se dea în condiţii diverse având nevoie de 2-3 foi pe care să le schimbe în funcţie de tipul de traseu pe care urmează să îl parcurgă. Un alt avantaj incontestabil care face ideea de angrenaj simplu genială este lipsa schimbătorului din faţă, cu manetă cu tot, ceea ce dă o simplitate maximă în utilizare, fiind schimbate doar vitezele din spate, dar şi un ghidon mult mai curat şi o reducere considerabilă la greutatea bicicletei.

În ultima vreme au apărut prototipuri de transmisii 1×11 pentru şosea şi ciclocros, dar momentan sunt doar în fază incipientă, aşa că vom reveni amănunţit asupra lor când ies pe piaţă.

Cum alegem raportul corect la pedalat

Pentru o pedalare eficientă, s-a dovedit că este ideal să păstrăm o cadenţă la pedalat în jur de 90 rpm. Evident, acest lucru nu este mereu posibil, în special la urcări unde vom fi de multe ori nevoiţi să folosim cadenţă mai mică. Dar ideea este că trebuie să pedalăm mereu eficient, nici în gol dar nici să aplicăm forţe prea mari în pedală dacă nu e nevoie.

Astfel, trebuie mereu să găsim raportul foaie/pinion potrivit. Acest lucru însă are câteva limitări şi câteva recomandări, mai ales că o bicicletă are mai multe viteze cu raport identic, ce se repetă-

În primul rând, din considerente fizice de bază, la două combinaţii cu acelaşi raport de transmisie, pedalarea e mai eficientă la cel ce foloseşte foaia mai mare, deoarece distanţa dintre contactul lanţului cu foaia şi axul pedalierului, ceea ce în fizică reprezintă braţul forţei, este mai mare. Aşadar, este bine să ne păstrăm cât mai mult posibil pe foaia cea mai mare, schimbând pe o foaie inferioară doar când rapoartele şi terenul ne obligă.

Pe de altă parte, nu este recomandată schimbarea prea deasă a foii, fiind pierdere inutilă de timp, aşa că odată coborât lanţul pe foaia mică, îl vom trece înapoi pe cea lungă după ce pasajul abrupt de urcare s-a terminat complet, nu pentru fiecare bucată mică ceva mai uşoară.

Există şi o limitare mecanică, în special la angrenajele triple care au factorul Q mare este nerecomandată folosirea vitezelor încrucişate, cum ar fi foaie mare – pinionul mare şi foaia mică – pinionul mic, lanţul stă foarte deformat şi uzura întregii transmisii creşte. Astfel, nu vom aştepta să ajungem pe pinionul mare pentru a trece pe o foaie mai mică, vom face asta cu 1-2 pinioane mai repede. În cazul angrenajelor duble, acest lucru nu este atât de grav, fiind posibilă folosirea foii mari cu pinionul mare fără o uzură exagerată. Acest lucru este confirmat şi de funcţionarea noului XTR electronic ce foloseşte din plin această combinaţie.

Grupurile electronice

În ultimii ani au apărut grupurile cu schimbătoare de viteze electronice. Shimano şi Campagnolo oferă grupuri electronice pentru şosea, iar SRAM pregăteşte chiar unul wireless. Mai nou, Shimano oferă şi grupul XTR de MTB în variantă electronică.

În ceea ce priveşte grupurile de şosea, nu există nicio diferenţă în alegerea grupului ca şi rapoarte, funcţionarea acestuia fiind identică unuia mecanic, aşa că singurele motive pentru care merită aleasă electronica este precizia de schimbare, fiabilitatea şi o foarte bună funcţionare a deraiorului faţă.

La MTB în schimb, grupul XTR electronic 2×11 aduce o noutate, respectiv faptul că utilizatorul nu mai schimbă foaia, aceasta fiind schimbată direct de către sistem după necesitate, după un algoritm reglabil de utilizator. Practic, de pe foaia mare, lanţul urcă succesiv până pe ultimul pinion, cel de 42, iar dacă se solicită un raport mai uşor, se trece pe foaia mică şi se coboară pe pinionul 2. La trecerea înapoi pe foaia mare, aceasta este acţionată dacă se solicită coborârea lanţului mai jos de pinionul 4 sau 5 – valoare reglabilă de utilizator. Revoluţia e mare, pentru că permite folosirea plajei de rapoarte lărgită a unui sistem 2×11 cu simplitatea de manevrare a unuia 1×11, având doar o manetă de unde se schimbă rapoartele spre uşor sau spre mai greu.

Concluzii

Alegerea unui grup cu mai multe pinioane este deci benefică din mai multe puncte de vedere, dar nu neapărat şi pentru utilizatorul recreaţional fără pretenţii, care nu va avea foarte mult de câştigat la o simplă plimbare prin parc.

Alegerea rapoartelor şi tipului angrenajului şi pinioanelor este însă foarte importantă, indiferent de numărul de pinioane şi de nivelul ciclistului, aşa că aici trebuie mare atenţie. Iar apoi trebuie să învăţăm să folosim aceste rapoarte corect, pentru a obţine maximul de beneficii de pe urma lor.