A mai rămas aproximativ o lună până la concursul de MTB, „Măcin XC 2014”, care se va desfăşura pe 7 iunie 2014, în Munţii Măcinului, cu startul în apropierea localităţii Greci (judeţul Tulcea), iar organizatorii de la Asociaţia BikeWorks le-au pregătit competitorilor, susţinătorilor şi spectatorilor un eveniment cu totul şi cu totul deosebit.
Până atunci însă, cicliştii interesaţi să se înscrie la concurs trebuie să ştie că pachetul de bază (BASIC) este redus cu 30% până duminică, 18 mai, la ora 24.00, iar pachetele ce conțin tricoul de ciclism personalizat marca Măcin XC (GOLD și PLATINUM) pot fi comandate până cel târziu pe 17 mai, la ora 24.00. De precizat este şi faptul că nu vor exista înscrieri la fața locului. Înscrierile online pe site-ul de concurs www.mxc.bikeworks.ro se vor încheia cu o săptămână înainte, respectiv vineri 30 mai (inclusiv) la ora 24.00.
În funcţie de dorinţa celor care doresc să se înscrie, există patru categorii de pachete :
Pe lângă cele două trasee de concurs, cel de 35 de km pentru amatori şi cel de 45 de km pentru elite, în cea mai spectaculoasă zonă a Munţilor Măcin, se va organiza şi un mini-concurs pentru copii „Kids Race” în zona de finish, dar şi alte activităţi sportive pentru susţinătorii prezenţi la eveniment. De asemenea, în seara de dupa concurs se va face un foc de tabără, iar a doua zi, duminică, 8 iunie este ziua comunei Greci, alt motiv de sărbatoare pentru toţi cei prezenţi.
Obcinile Bucovinei prind viață în weekendul 22–24 mai, când festivalul Obciniada reunește iubitorii de muzică, alergători, cicliști și cățărători în…
O etapă finală rapidă și explozivă a adus ediția 2026 a 4Islands Epic la un final spectaculos. Problemele tehnice, atacurile…
Pe 22 aprilie, în București, a fost prezentată oficial ediția 2026 a Turului României, competiție ajunsă la ediția cu numărul…