Categorii: Cape Epic

Sauser și Rabon își trec în cont prima victorie din ABSA Cape Epic 2014

Etapa cu numărul 3 a fost cea mai lungă a acestei ediții ABSA Cape Epic, însă nu a inclus dificultăți prea mari de traseu. Ruta i-a purtat pe concurenți printr-o varietate de peisaje, de la ferme până la rezervații naturale, urcările scurte și abrupte alternând cu fals platurile și coborârile de-a lungul celor mai importante râuri ale regiunii. La finalul celor 134 de kilometri cu 1.800 de metri diferență de nivel și cu un vânt cel puțin nemilos, Christoph Sauser and Frantisek Rabon (Meerendal Songo Specialized) au fost câștigătorii, stabilind un timp de 4 ore și 53 de minute.

Distanța lungă nu a însemnat și o dificultate ieșită din comun, căci lupta pentru primul loc în etapă s-a dat la sprint, cei de la Songo Specialized încheind la două zecimi în fața perechii Markus Kaufmann-Jochen Kaess care alcătuiește echipa Centurion-Vaude. Robert Mennen și Kristian Hynek (Topeak-Ergon Racing) au completat podiumul și și-au consolidat poziția din clasamentul general unde conduc cu un avans confortabil de 9 minute și 27 de secunde.

Etapa a 4-a, programată a se desfășura astăzi, 27 martie, va cuprinde la fel de multă urcare ca și cea precedenta, însă concentrată pe parcursul a 88 de kilometri. Nu doar rezistența, ci și îndemânarea sportivilor va fi pusă la încercare căci traseul va șerpui constant pe drumuri de țară, singletrack-uri pietroase și succesiuni de urcare și coborâre.

 

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Red Mountain Enduro 2026: informații la cald

Aceasta este ultima săptămână de înscrieri pentru Red Mountain Enduro, iar dacă te numeri printre…

4 zile in urma

Noutăți despre Campionatul Balcanic de Downhill, direct de la sursă

Ca să înțelegem mai bine care sunt noutățile legate de Campionatul Balcanic de Downhill, ediția…

6 zile in urma

Devron Gravel GRV 1.0 (2026): pare mai scumpă decât este

Devron a nimerit-o la fix cu nuanța de verde a acestei biciclete, deoarece la o…

2 săptămâni in urma