Campionat local de mountain bike în Dobrogea

Asociația Sportivă Explorer, filiala Tulcea, vine cu o propunere îndrăzneață: Campionatul Dobrogean de Mountain Bike 2015, adresată în special amatorilor. Odată cu demararea lui se dorește angrenarea tuturor cluburilor reprezentative ale țării în organizarea unor astfel de competiții regionale, care într-un final se pot concretiza într-o competiție la care cei mai buni rideri regionali să se poată întrece pentru a obține titlul de Campion Național la Amatori.

Campionatul Dobrogean de Mountain Bike 2015 este o serie de cinci concursuri organizate cu precădere în nordul Dobrogei unde relieful permite  practicarea mountain bike-ului. Fiecare concurs reprezintă o etapă în urma căreia concurenții primesc puncte ce se vor însuma, iar la finalul celor cinci competiții se va face un clasament general conform căruia vor fi premiați cei mai buni 5 rideri, feminin și masculin.

Fiecare etapă este un concurs la care poate participa oricine din orice regiune a țării, chiar daca nu va fi prezent la toate celelalte etape, iar fiecare concurs va avea propriul clasament. Cele cinci etape din 2015 sunt:

  • 25 aprilie: XCO Zone
  • 31 mai: Tulcea Urban Assault
  • 4 iulie: Celik Dere Marathon
  • 15 august: Dobrogea MTB Race
  • 5 septembrie: Explorer MTB Challenge.

PRIMA ETAPĂ

XCO Zone – 25 aprile 2015, se va desfășura în apropierea comunei Somova pe locul unei foste mine de aur. În anul 2014 a existat o ediție pilot a acestui concurs, în același loc. Traseul de XCO are o distanță de aproximativ 4 kilometri cu o diferență de nivel de 150 de metri, iar concurenții vor avea de parcurs șapte tururi. Primul rider care parcurge cele șapte tururi este câștigătorul etapei, iar după sosirea lui vor fi opriți toți ceilalți concurenți, indiferent de numărul de tururi parcurse. Detaliile pentru prima etapă a Campionatului Dobrogean de MTB pot fi găsite aici: https://www.facebook.com/asociatiaexplorer/events

A DOUA ETAPĂ

Tulcea Urban Assault XCO – 31 mai 2015, se va desfășura în Parcul Victoria din Tulcea. Traseul va fi amenajat pe pantele de aici , scurte, dar care pot ajunge și la înclinații de 15%.  Detalii pentru a doua etapă a Campionatului Dobrogean de MTB pot fi găsite aici: https://www.facebook.com/asociatiaexplorer/events

A TREIA ETAPĂ

Celik Dere Marathon – 04 iulie 2015 se va desfășura în pădurile dintre localitățile Telița – Niculițel-Valea Teilor și așa cum îi spune și numele va avea un traseu de peste 45 de kilometri. Toți concurenții au la dispoziție același traseu. Detalii pentru a treia etapă a Campionatului Dobrogean de MTB pot fi găsite aici: https://www.facebook.com/asociatiaexplorer/events

A PATRA ETAPĂ

Dobrogea MTB Race – 15 august 2015, se va desfășura în pădurile din zona Ciucurova –Atmagea . Traseul, același pentru toți concurenții, este de aproximativ 37 de kilometri. Detalii pentru a patra etapa a Campionatului Dobrogean de MTB pot fi gasite aici: https://www.facebook.com/asociatiaexplorer/events

A CINCEA ETAPĂ

Explorer MTB Challenge – 05 septembrie 2015. Această ultimă etapă este legată de un concurs ajuns deja la cea de-a treia ediție. Și aici va fi pus la dispoziția concurenților un singur traseu de aproxiv 45 de kilometri. După terminarea acestui concurs se va face festivitatea de premiere pentru această etapă. La finalul acestui eveniment vom ști și cine sunt Campionii Dobrogeni de MTB, masculin și feminin.  Detaliile pentru a cincea etapă a Campionatului Dobrogean de MTB pot fi găsite aici: https://www.facebook.com/asociatiaexplorer/events

Campionatul Dobrogean de Mountain Bike este organizat de Asociația Explorer, filiala Tulcea, în colaborare cu Primăria Municipiului Tulcea, Primăria Comunei Somova, Primăria Comunei Luncavița, Primăria Comunei Frecăței,Directia Judeteana de Sport si Tineret – Tulcea.

Traian Goga

Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.

Share
Published by
Traian Goga

Stiri Recente

Lineup-ul Obciniada 2026: trei zile de sporturi montane și muzică în Gura Humorului

Obcinile Bucovinei prind viață în weekendul 22–24 mai, când festivalul Obciniada reunește iubitorii de muzică, alergători, cicliști și cățărători în…

6 zile in urma

Marea Finală de pe Lošinj la 4Islands Epic, etapa a 5a desemnează campionii

O etapă finală rapidă și explozivă a adus ediția 2026 a 4Islands Epic la un final spectaculos. Problemele tehnice, atacurile…

o săptămână in urma

Turul României 2026: start istoric peste graniță și un traseu de peste 800 km

Pe 22 aprilie, în București, a fost prezentată oficial ediția 2026 a Turului României, competiție ajunsă la ediția cu numărul…

o săptămână in urma