Pe lângă o activitate sportivă tot mai susținută, BikeXpert Racing Team se va implica mai puternic decât până acum și în organizarea de evenimentele velo, cel puțin în 2015. Pe lângă cele trei evenimente deja în portofoliu, Rocket Bike Fest (două ediții/an) și BikeXpert Alpine Challenge, echipa a preluat și organizarea Maratonului Vinului și va susține cursa feminină Road Grand Pink.
Astfel, datele au fost stabilite pentru cele cinci evenimente care îi vor implica pe cei de la BikeXpert. Primul dintre acestea este Road Grand Pink, în 26 aprilie, un concurs de șosea destinat exclusiv femeilor, care va avea loc în Otopeni, pe care BikeXpert îl va susține, însă nu se va implica complet în organizarea sa. La puțin peste o lună distanță, în 31 mai, are loc cea de-a cincea ediție a Rocket Bike Fest, iar la două săptămâni după acest moment urmează Maratonul Vinului, în 13 iunie.
Pasionații de mountain bike vor trebui să aștepte până la toamnă următoarea întrecere, BikeXpert Alpine Challenge având loc în 12 septembrie, cu mențiunea că organizatorii intenționează să aducă și campionatul național de MTB XCM odată cu acest eveniment. Opt zile mai târziu, în 20 septembrie, a șasea ediție a întrecerii caritabile Rocket Bike Fest va închide sezonul organizatoric BikeXpert.
În perioada 19-21 iunie, stațiunea Băile Felix – Betfia a găzduit Crater Bike Fest 2026,…
Dacă acum 10 ani entry-level era o bicicletă de 2.000 de lei, astăzi, o bicicletă…
Jidvei Weinland Trails revine cu o nouă ediție dedicată pasionaților de mountain bike, sub conceptul…