Categorii: Editorial

De ce este frumos să mai și cobori

În weekend-ul care tocmai a trecut, m-am înscris la prima mea competiție de downhill. La Piatra Neamț, în cadrul evenimentului Tare ca Piatra, a avut loc cea mai ușoară cursă de downhill de la noi din țară, așa cum am fost informat de mai mulți amici. Zis și făcut, nu am stat prea mult pe gânduri și m-am înscris la categoria Hardtail.

Primul parcurs al traseului nu a fost nicidecum floare la ureche, așa cum mi s-a șoptit, dat fiind faptul că organizatorii au mai schimbat configurația traseului față de anul trecut. De la a doua tură însă, lucrurile au stat mai bine, dar începeam să realizez că o furcă mai mare decât cea de 140 de mm pe care o folosesc, ar fi fost ideală. Ah, și un ghidon ceva mai lat. Nu că acest traseu n-ar putea fi parcurs cu configurația pe care am folosit-o, dar pentru a fi mai rapid și pentru mai multă încredere, trebuie să apelezi la componente pe măsură.

După ce am participat la concursuri de Biketrial și Cross Country, concluzia nu putea fi decât una singură: Downhill-ul este cu totul altă ligă, cu cantități sporite de adrenalină (de parcă n-ar fi atât de lesne de observat din race report-urile video ale curselor sau din transmisiunile live de pe internet). De aceea, nici nu pot proceda altfel decât să-ți recomand să participi la o astfel de cursă cel puțin o dată în viață. Măcar știi că ai încercat, dar am o bănuială că o să-ți placă. Mult, mult de tot. Evident, cu bicicleta de Cross Country cu cadrul de 18 inch vei fi un pic în afara problemei, deoarece nu vei avea cum să parcurgi toate secțiunile. Că a existat și o excepție la Tare ca Piatra, asta este altă poveste, există și persoane curajoase. Pentru a savura, e clar că îți trebuie o bicicletă potrivită.

Mult flow pe traseul de aproximativ 2 km care te pune la încercare, fie pe viraje, fie atunci când trebuie să frânezi, fie atunci când trebuie să sari. Jump-urile nu au constituit o mare problemă pentru cei care au participat, însă incluzându-mă pe mine, au fost participanți care au preferat să le ocolească. Evident că nu concurezi pentru podium, iar încercările și antrenamentele pentru astfel de sărituri este bine să le faci în privat. Doar așa, ca să nu vadă nimeni când te prăvălești.

Partea cea mai frumoasă se reduce la tehnica pe care o abordezi pentru a termina nevătămat parcursul. Să fii constant, se numără printre secrete, mai ales că ești tentat mereu să forțezi pentru a ajunge din ce în ce mai repede către finish. Am două sugestii pentru tine: fie te arunci cu capul înainte și te înscrii la următoare competiție de downhill, fie stai pe margine și privești spectacolul, gândindu-te oare cum te-ai fi putut descurca. Oricare din variante ai alege, distracția (mare, mare, mare) este garantată.

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro

Dragos Mitroi

Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.

Vezi comentarii

  • @ Radu-M Cristian , orice hobby cere sacrificii.

    Unii s-au lasat de fumat, baut, femei, discoteci si au strans bani de-o bicicleta.

    Altii si-au gasit un job de weekend, altii au mers la sat, au cumparat oua, branza, tuica, afine, etc. si le-au vandut la prieteni, vecini, colegi de lucru de la oras.

    Solutii exsita tot timpul, trebuie numai sa vrei :)

  • Pentru salariile din Romania este destul de costisitor pentru un rider din clasa minim poate si chiar mediu pe economie!

  • @Serban: pe un forum de profil se vand biciclete de FR/DH in stare buna si cu 4000-4500LEI. Evident, sunt in general modele full-suspension cu echipare de acum 3-5 ani, sau hardtailuri echipate cu componente mai noi.
    Eu as zice ca nu e un pret enorm daca vrei sa te dai la nivel de hobby/amator.

  • @ Serban , ebay, bicicleta second, nu trebuie neaparat sa fie ceva nou,de ultima generatie daca vrei sa o faci just for fun.

    Sint curios ce biciclete au fost la categoria hardtail.

  • Da, foarte frumos, dar din pacate nu se precizeaza ca este un sport foarte costisitor si trebuie sa ai chiar ceva buget ca sa-ti faci cat de cat o bicicleta de DH. Nu stiu cum e treaba cu hardtail-ul, insa un full suspension de downhill te cocoseaza...

Share
Published by
Dragos Mitroi

Stiri Recente

Riders Club anunță concursurile pentru sezonul 2025

Pentru 2025 Riders Club anunță organizarea a 5 concursuri de ciclism cross country și mtb, însă în plus față de…

4 zile in urma

Bryton lansează noul ciclocomputer smart Rider S510

Dacă în februarie 2022, Bryton prezenta un nou model de ciclocomputer, mai precis Rider S500, azi avem lansarea următoarei versiuni,…

o săptămână in urma

Test – bicicletă gravel electrică Van Rysel E-GRVL AF HD

Disciplina gravel devine din ce în ce mai populară, iar producătorii nu se sfiesc să lanseze constant modele noi. Martor…

2 săptămâni in urma